Magenta e, grosier vorbind, o culoare din familia mov-ului/roz-ului, sinonimul e fuchsia. Ce e atât de interesant încât să merite un articol? Chiar multe. Suficient de multe şi spectaculoase. De ce exact magenta? Întâmplător pentru că mi-am cumpărat un obiect de suflet (prietenii ştiu ce) de culoare “electric magenta”. Încercând apoi să identific care exact din paletarul respectivului obiect e magenta, din una în alta am descoperit poveşti spectaculoase…cu istorie, cu tehnologii, cu fizică…

What’s in a name?…

În primul rând e interesantă istoria numelui. Magenta e un oraş în Italia, mai precis în Lombardia, lângă Milano. Înainte de a se numi magenta, culoarea, inventată de un chimist francez, se numea “fuchsine”. La rândul lor, denumirile “fuchsia” / “fuchsine” vin de la numele florii fuchsia, care la rândul său vine de la numele unui botanist, Fuchs. Denumirea magentei a venit ca o onorare a recentei -la acel moment- bătălii de la Magenta (1859), esenţialmente o victorie franceză în cadrul celui de-al doilea Război de Independenţă Italian (armate franco-sardine conduse de Napoleon al III-lea împotriva austriecilor). Fuchsine era o vopsea pe bază de anilină, anilină care, la rândul său, îşi are numele de la “anil”, cuvânt spaniol pentru indigo. Care indigo, la rândul său, e o plantă. Planta de indigo. De fapt toate aceste culori sunt, pentru un necunoscător în ale nuanţelor, aproximativ movuri. De fapt botezul acestei culori e semnul unei revoluţii în chimie, în artă, în modă. Vopselele pe bază de anilină/mov au fost primele vopsele industriale. Descoperite în 1856, ele au fost rapid introduse şi în vestimentaţie, pictură, industrie. Două nuanţe au fost atunci şi rebotezate. Alături de magenta încă o nuanţă şi-a luat numele de la o bătălie din războiul de independenţă italian: solferino. În legătură cu revoluţia culorilor industriale a venit şi o revoluţie în pictură: începea un curent al culorilor vii. Henri Matisse şi alţi fovişti au început să folosească magenta şi alte nuanţe vii, stridente (de exemplu vermilion, o nuanţă de roşu intens) în picturi. Fovismul are mult de-a face cu magenta…fovismul E şi magenta. “Fauve” se traduce “sălbatic, fiară” iar pictorii fovişti au fost numiţi aşa de un critic de artă al Salonului de Toamnă din 1905 exact pentru “sălbăticia” de a utiliza culori vii, brutale, incandescente, puternice…

Magenta: o culoare care nu există

Magenta e o culoare care… nu există….într-un anumit sens. Sună bizar: cum să nu existe o culoare despre care scriu un articol?… Întâmplător se poate. Magenta e o culoare “fake”, extraspectrală. O putem noi inventa în mintea noastră. Mai precis: magenta e o culoare care nu are lungime de undă…Spectrul culorilor, spectrul luminii vizibile e… binecunoscutul curcubeu. ROGVAIV. Roşu (700), orange (650), galben (600), verde (550), albastru (500), indigo (450), violet (400). Cifrele din paranteze sunt, cu aproximaţie, lungimile de undă centrale ale culorilor, în nanometri. Problema e că magenta e între R şi V dar în cealaltă direcţie. Între roşu şi violet dar nu între roşu şi violet… Adică nu între R şi V pe partea vizibilă, cu lungimi de undă desemnate, ci dincolo de violet spre roşu. Doar că dincolo de violet sunt ultravioletele iar dincolo de roşu sunt infraroşiile. Pe unde între infraroşii şi ultraviolete o fi magenta?…Dacă ne imaginăm ca o bandă spectrul luminii vizibile nu putem vizualiza, dar dacă încercăm să pliem spectrul, ca un ecuator, atunci vom găsi magenta la exact “punctul de pe glob” opus culorii verde. De fapt ecuatorul ar fi completat cu încă o zonă magenta şi astfel am avea toate culorile pe respectivul ecuator.

Magenta: “e totul în capul nostru”

Spuneam mai devreme: culorile care nu au lungime de undă sunt culorile extraspectrale, cele care nu apar în curcubeu. Magenta e una din ele. Nu are reprezentare în lumina vizibilă monocromatică. Şi totuşi creierul uman o poate fabrica, o vizualizăm. Cum se întâmplă asta? Nu uşor de explicat. Celulele cu conuri ale retinei umane au 3 tipuri de receptori de culori: cele pentru roşu, albastru şi verde (RGB, Red Green Blue). În funcţie de diferite nivele de stimulare a celulelor vedem diferite culori. Dacă sunt stimulate doar cele roşii şi “tac” celelalte două: vedem roşu. Dacă sunt stimulate câte un pic, două câte două…găsim toate combinaţiile. Roşu cu galben ne dă portocaliu, galben cu verde ne dă vernil apoi verde cu albastru ne dă cian şi…în final…vin movurile. Problema e la combinaţia între roşu şi albastru. Dacă ar fi să căutăm “media”/combinaţia pe spectrul vizibil ne-ar da exact verde. Problema e că pentru verde creierul utilizează direct celulele cu conuri pentru verde, aşa încât pentru combinaţia de roşu şi albastru are de făcut altceva, care să nu fie verde. Şi face…magenta. De fapt creierul inventează magenta pentru că, probabil, îşi dă seama că mai bine merge pe scurtătură între roşu şi mov decât pe drumul lung.

Culorile  în cifre: sisteme şi coduri

Cei ce lucrează cu culori într-un proiect tehnic ştiu că trebuie să defineşti bine culoarea ca să ştii exact cu ce lucrezi. Îmi vin în minte spontan trei exemple. Primul e tricolorul românesc: el are un anume albastru, un anume galben şi un anume roşu. Alt exemplu care îmi vine minte e simbolul World Diabetes Day care e un albastru. Un anume albastru. Alt al treilea exemplu îmi vine tot din diabetologie, unde avem un mare contact cu culorile, nu doar din cauza pastilelor “celor roşii, mici, rotunde” ci mai ales datorită insulinelor. Fiecare tip de insulină de pe piaţă are un dispozitiv de o anumită culoare şi un anume cod de culoare al insulinei. Au fost vremuri când era important să ştii ce cod de culoare avea insulina: când un pacient îşi făcea din greşeală mai mult din “insulina galbenă” (cod uzual pentru insulinele rapide) ştiam că e de internat şi stat de pază cu o perfuzie de glucoză, când ştiam că şi-a supradozat “insulina verde” (de obicei NPH-urile erau cu cod verde) ştiam că merge cu un sandwich suplimentar. Între o internare şi un sandwich stătea o culoare. Dar asta a fost o paranteză spontană. Revenind la drapelul nostru, doar superficial el el albastru/galben/roşu. De fapt el e albastru cobalt, galben crom şi roşu vermion. Şi nu doar atât, albastrul este 0-43-127 în RGB, 100-70-0-19 in CMYK şi #002B7F în sistem hexazecimal şi 280c în pantone. Şi dacă tot am scris ce fel de albastru avem în drapel (sursa: Wiki, pagina “Drapelul României), să le pun şi pe celelalte…Galben: 0-10-95-0 / 252-209-22 / #FCD116 / 116c, roşu: 0-90-80-5 / 06-17-38 / #CE1126 / 186c.

De fapt ce e interesant de ştiut în legătură cu magenta, dar şi în general, sunt cele două sisteme RGB şi CMYK, sistemele uzuale de codare pentru digital (RGB) respectiv print (CMYK). În sistemul RGB (red/green/blue) culorile pornesc de la negru şi se adaugă o anumită proporţie de R/G/B aşa încât în funcţie de proporţia lor apar culorile: roşu cu verde, fără albastru = galben, roşu cu verde şi albastru = alb, roşu cu albastru, fără verde = violet, roşu cu albastru şi verde = tot alb (ca mai devreme), albastru cu verde = cian. Şi tot aşa. Plus nuanţele intermediare. Acest tip de combinaţie se cheamă “aditiv”, de fapt se adaugă culorile la negru. Când sunt adăugate toate cele trei pe negru iese alb. Sistemul CMYK e oarecum invers. Dacă RGB este “additive mixing”, adică se adaugă la negru culori, CMYK e “substractive mixing”, se scad culorile din alb. Şi iată şi magenta noastră. M-ul din CMYK e magenta. CMYK e Cyan,/Magenta/Yellow/BlacK. Corect ar fi fost CMYB dar din motive pe care nu le ştiu e cu K. Deci cu CMYK culorile nu mai apar adăugând la negru ci scăzând din alb. Cei ce au o imprimantă foto au observat, probabil, că atunci când imprimanta îţi ia hârtia foto albă şi o trece prin trei straturi de culoare, ele sunt exact galben, magenta şi cian. Cred că exact în ordinea asta. În sistem CMYK dacă pui toate culorile în aceeaşi proporţie iese negru, exact cum la RGB iese alb. Iar combinaţiile din CMYK sunt: magenta cu galben dă exact roşu iar magenta e exact complementar cu verde. Cian cu galben dă verde iar cian e complementar cu roşu, iar magenta cu cian dă mov.

Magenta şi nuanţele ei

Cu precizie magenta se defineşte în sistemele mai devreme menţionate astfel. În RGB magenta e 255,0,255 (zero verde, roşu şi albastru în proporţii egale, chiar dacă cifra dă în afara spectrului vizibil, adică dincolo de 225). În CMYK…e exact M-ul, magenta în cod CMYK e 0%, 100%, 0%, 0%. Iar “numele” ei zecimal e 16711935. În sistem hexazecimal magenta e #ff00ff. Fişa ei completă de pe colorhexa.com o arată ca fiind exact antonimul lui “lime green” (0,255,0 RGB, #00ff00) şi “colegă de paletar” cu violet (aproximativ o treime roşu, două treimi albastru) şi roz (aproximativ două treimi roşu cu o treime albastru), ele fiind culorile ei analoage. Împreună cu magenta “pură” pe colorhexa se găseşte întreaga gamă de nuanţe. Shades, tints şi tones. Shades sunt nuanţele de la culoare spre negru (obţinute prin adausul a diferite cantităţi de negru), tints sunt nuanţele de la culoare spre alb (obţinute prin adausul a diferite cantităţi de alb) iar tones sunt nuanţele spre gri (obţinute prin adausul a diferite cantităţi de gri). O inventariere a diferitelor nuanţe din familia magentei se găseşte, desigur, pe Wiki, care ne spune că de fapt există 3 variaţii istorice ale culorii: magenta originală (sau “rich magenta”), printer’s magenta şi electric magenta. Iar printre nuanţele de magenta se numără: purple, plum, orchid, steel pink, Hollywood cerise….La fel cum şi diferite nuanţe de magenta se numără printre nuanţele de roz şi nuanţele de violet…Pentru că…de ce nu…culorile sunt multe. Dar una singură e la jumătatea precisă între roşu şi albastru iar aceea e magenta pur şi simplu. Magenta originală. #ff00ff.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA:

Magenta pe Colorhexa.com: https://www.colorhexa.com/ff00ff?fbclid=IwAR0zVNzFd7gSl2L7DdWOEG0BT3773eeOfIfF7768baGWeQ0i40zeiMyJH0Y

Magenta pe Wiki: https://en.wikipedia.org/wiki/Shades_of_magenta