Dr. Adrian Copcea

Blog şi articole medicale


Scrie un comentariu

Aditivii alimentari şi sănătatea copilului: o poziţie recentă a Academiei Americane de Pediatrie

Recent (iulie 2018) Academia Americană de Pediatrie a publicat o declaraţie (mai precis un “policy statement”) în care ridică problema necesităţii unei reforme în ce priveşte aprobarea şi impactul aditivilor alimentari asupra sănătăţii copilului. Pe de o parte sensul mesajului este că aprobările sunt prea permisive, în sensul prea largii şi puţin testatei categorii GRAS (generally recognized as safe), pe de altă parte deja s-au acumulat date ce pun problema unui impact negativ al aditivilor alimentari asupra sănătăţii copilului. O serie largă de aditivi au primit atributul de “perturbatori endocrini” sau “disruptori endocrini” (bisfenoli, ftalaţi, perfluoroalchili etc.), alţii au potenţial cancerigen, alţii imunosupresor. Practic sunt 20 de ani de când alimentaţia este puternic industrializată/procesată (şi ambalată!) iar unele probleme de sănătate largi răspândite, de la boli endocrine la cancere şi afecţiuni psihiatrice, ar putea avea rădăcini şi în alimentaţie, atât prin aditivii direcţi (substanţe adăugate în alimentaţie pentru a da alimentelor diferit proprietăţi: conservare, textură, culoare etc.) cât şi prin aditivii indirecţi (substanţe ce ajung în alimente indirect, de exemplu din ambalaj). Acestor substanţe li se adaugă contaminanţii, substanţe care apar în aliment accidental/prin fenomene nedorite (de exemplu aflatoxine, dioxină, metale grele, pesticide etc., ce pot ajunge în apa potabilă) (1). Astfel de date au fost deja inventariate în documente ale Societăţii de Endocrinologie (2009) (2), Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (2013) (3) şi multe altele.

Documentul Academiei Americane de Pediatrie (1), aici rezumat, se opreşte asupra diferitelor categorii de aditivi, aşa cum voi traduce şi expune în continuare, urmând îndeaproape sintaxa şi argumentele documentului original. Fiind un document online menţionat în bibliografie şi accesibil nerestricţionat publicului larg (1) menţionez că prezentul articol poate fi interpretat ca o traducere prescurtată cu adaptări, fără alte contribuţii personale. Îmi e în egală măsură mie cât şi Dumneavoastră, cititorilor acestui articol sau acestui blog, interesant şi important conţinutul acestui document. Pentru cei ce nu mă cunosc sau nu cunosc acest blog, cel ce scrie este medic primar în diabet, nutriţie şi boli metabolice. Fac această menţiune cu o completare: ramura nutriţiei ce corespunde acestui articol este siguranţa alimentară, o ramură mai apropiată specialiştilor în “igiena alimentaţiei şi nutriţie” şi “nutriţie-dietetică” decât ramurii clinice în care lucrez. Într-una din emisiunile TV am fost nevoit să fac această precizare şi o reiau aici în sprijinul ideii că termenul de “nutriţionist” nu acoperă şi nu poate acoperi orice ramură de nutriţie imaginabilă sau deja conturată. Ce am scris în rândurile precedente nu e un “qui s’excuse s’accuse” ci o explicaţie pe care o văd necesară.

ADITIVI INDIRECŢI

Bisfenolii. Rolul bisfenolilor este în principal de acoperire a conservelor, sub forma rezinelor, în scopul prevenirii coroziunii metalului, dar şi al unor recipienţi de plastic. Bisfenolul A (BPA) este interzis în prezent în compoziţia biberoanelor, datorită efectelor de perturbator endocrin, mai exact datorită asocierii cu infertilitatea, tulburări de pubertate, de dezvoltare a glandelor mamare şi unele cancere. Expunerea in utero a fost asociată cu probleme metabolice ale copilului, tendinţa curentă fiind de înlocuire cu bisfenol S, care pare a avea şi el efecte genotoxice şi estrogenice (1).

Ftalaţii. Ftalaţii se regăsesc sub două forme: forma cu greutate moleculară mică (şampoane, cosmetice etc.) şi forma cu greutate moleculară mare (mase plastice). Dintre ftalaţi, DEHP (di-2-etilhexiftalat), benzi-butil-ftalatul şi dibutilftalatul au efecte antiadrogenice şi toxice asupra testiculelor, în plus există legături cu obezitatea, rezistenţa la insulină, stresul oxidativ şi alte procese fiziopatologice. Date din NHANES, un studiu populaţional larg şi de referinţă în medicina modernă, arată legături inclusiv ale ftalaţiilor de generaţie nouă (DIDP şi DINP, care treptat au înlocuit DEHP) cu bolile metabolice moderne (inclusiv hipertensiune arterială, insulinorezistenţă).

Compuşii perfluorinaţi (PFC) sunt utilizaţi în spray-uri de curăţare a covorarelor, spume antiincendii, suprafeţe de gătit antiaderente etc. Expunerea la PFC se face major prin alimentaţie, alături de mai puţin reprezentatele căi dermice şi inhalatorii, şi poate avea impact imun, metabolic, asupra funcţiei tiroidei etc. O parte din compuşii din gama PFC (PFOS şi PFOA) au fost scoşi din producţie, o parte din PFC însă sunt încă folosiţi ca aditivi şi există posibilitatea ca unele componente de generaţie nouă să împărtăşească neajunsuri ale altora deja interzişi.

Percloratul. Percloratul este fie un contaminant, fie un component al îngrăşămintelor cu nitraţi, fie un aditiv indirect, în cazul în care face parte din ambalajele cu efect antistatic (pentru alimente uscate tip cereale, făină, zahăr etc.) sau poate apărea ca metabolit al hipocloritului acolo unde se utilizează albirea sau curăţarea cu hipoclorit. Percloratul interferă cu producţia hormonilor tiroidieni în momentul încorporării iodului. Hipotiroidismul neonatal şi alte forme de hipotiroidism ar putea avea şi o astfel de cauză alături de eterii polibrominaţi.

ADITIVI DIRECŢI

Coloranţii. Legătura dintre coloranţi şi ADHD (tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie) este dublată de cercetările privind ameliorarea ADHD atunci când coloranţii sunt elminaţi din alimentaţie. Academia Americană de Pediatrie consideră, în prezentul document, că sunt necesare mai multe date de siguranţă pentru cei 9 coloranţi acceptaţi de FDA şi care au definite limite maxime de consum.

Nitriţii şi nitraţii. Nitriţii şi nitraţii sunt conservanţi prezenţi în mezeluri, preparate de peşte şi brânză clasificaţi în 2006 de către International Agency for Research on Cancer drept “cancerigeni probabili” (“probable human carcinogens”, grup de dovezi 2A), datele principale referindu-se la cancerul colorectal. Alte date leagă consumul de nitraţi de anomalii tiroidiene. Prezentul document avertizează şi asupra faptului că pudra de ţelină, un conservant “natural”, “organic” utilizat ca alternativă la nitriţii şi nitraţii sodici tradiţionali, ar putea să le împărtăşească dezavantajele.

Documentul anterior tradus şi rezumat este redactat de Leonardo Trasande, MD, Rachel Shaffer, MPH şi Sheela Sathyanarayana, MPH. (1) şi semnalat în fluxul Medscape din 23 iulie (2).

BIBLIOGRAFIE

  1. Food Additives and Child Health. American Academy of Pediatrics Technical Report. July, 2018. Link: http://pediatrics.aappublications.org/content/early/2018/07/19/peds.2018-1408
  2. Diamanti-Kandarakis E, Bourguignon JP, Giudice LC, et al. Endocrine-disrupting chemicals: an Endocrine Society scientific statement. Endocr Rev. 2009;30(4):293–342pmid:19502515
  3. Bergman Å, Heindel JJ, Jobling S, Kidd KA, Zoeller RT. eds; United Nations Environment Programme; World Health Organization. State of the Science of Endocrine Disrupting Chemicals – 2012. Geneva, Switzerland: WHO and UNEP; 2013. Available at: http://www.who.int/ceh/publications/endocrine/. Accessed May 18, 2017
  4. Food Additives Causing Harm, Reforms Urgently Needed, AAP Says. Link: https://www.medscape.com/viewarticle/899660?src=soc_fb_180728_mscpedt_news_endo_addititives&faf=1


Scrie un comentariu

Mişcarea şi alimentaţia nu sunt “calorii”, sunt semnale genetice

Despre faptul că alimentaţia şi mişcarea nu sunt nici pe departe doar calorii am mai scris şi voi mai scrie. Impactul lor şi în general al stilului de viaţă e unul complex asupra organismului iar mecanismele prin care se întâmplă asta abia încep să fie descifrate. S-a avansat mult în anii trecuţi pe apetit, pe componentele neuroendocrine ale comportamentului alimentar. Operaţiile de slăbit, spre exemplu, au adus multe informaţii de “culise” cu privire la rolul de glandă endocrină al stomacului (da, şi stomacul şi multe alte componente ale tubului digestiv au funcţii endocrine şi nu sunt doar “saci de stocare a mâncării”). Acum însă mă voi opri asupra unui aspect foarte interesant şi anume faptul că alimentaţia şi mişcarea sunt, pe lângă tot ce se ştie sau se crede că se ştie, şi puternice semnale epigenetice. 

Fragmentul mi-a fost semnalat de către un prieten şi e în limba franceză, ataşez aici linkul către materialul original (you tube), traducerea o fac pentru că mi s-a părut foarte interesant să păstrez în “slow-motion”, în limba română şi “tipărit” ideile foarte clare din această conferinţă expusă exact în stilul în care putem lua contact foarte simplu cu domeniul epigeneticii, în explicaţiile lui Joel de Rosnay, cercetător la Massachusetts Institute of Technology (MIT), specialist în biologie moleculară, scriitor şi futurist francez. (wiki).

În continuare cuvintele lui Joel de Rosnay:

”Subiectul epigeneticii este mai mult decât interesant. Epigenetica, o să vă explic, e marea revoluţie a biologiei ultimilor 5 ani. Nu 10, 20, 30 ci 5 ani. De curând s-a acordat şi un premiu Nobel pe acest subiect.

Cunoaşteţi cu toţii ADN-ul, programul fiinţei vii. Mult timp s-a crezut că ADN-ul nu putea avea variaţii. Dealtfel este o realitate faptul că mutaţiile iau mult timp să apară şi să se traducă în specii care se vor adapta şi selecţiona. Dar ADN-ul nu codifică decât 15% din totalitatea maşinăriilor care fac să funcţioneze celula. Mai exact enzimele şi proteinele. Atunci a apărut întrebarea: ce e restul de 85%? Cum nu se ştia s-a dat numele de “junk DNA”, cu sensul de reziduuri care se acumulează in timp. Acum se ştie că acest 85% material genetic permite fabricarea de mici molecule de ARN, monocatenar, mult mai scurt decât marele ADN. ARN-ul circulă în permanenţă în corp şi reglează funcţionarea genelor.

Aşadar epigenetica este modularea exprimării genelor. In funcţie de ce? În funcţie de comportament. Comportamentul vostru de zi cu zi. Ceea ce mâncaţi, dacă faceţi sau nu mişcare, dacă ştiţi să vă gestionaţi stresul, dacă vă face plăcere ceea ce faceţi şi dacă aveţi un anturaj social şi familial care merge bine. Aceste 5 elemente combinate între ele vor contribui la producerea în corpul vostru de mici molecule care se vor ataşa de enzime care vor intra sau vor fi recunoscute de către nucleu. În nucleu există ADN-ul. ADN-ul este protejat în exterior de o teacă aşa cum firul electric din cabluri este protejat de plastic. Această teacă poartă denumirea de histone (nişte proteine). Deschiderea histonelor permite polimerizarea ADN-ului în ARN mesager care va permite fabricarea de proteine şi enzime sau nu. E ca şi cum aţi avea o carte cu reţete de gătit unde paginile cu sufleu de brânză s-au lipit. Dacă acele pagini s-au lipit nu puteţi face sufleu de brânză. Dacă s-a desprins capitolul de pui fiert…puteţi face pui fiert. Dacă lipim paginile cu reţeta de pui şi le deschidem pe cele cu sufleul de brânză…puteţi face sufleu de brânză. Aşa e ADN-ul. Sunt gene care se exprimă, gene care sunt silenţioase şi gene care sunt inhibate. Iar asta depinde de comportamentul nostru.

Voi încheia spunând următorul lucru: vă daţi seama ce înseamnă asta pentru medicina preventivă? Pentru voi? Puteţi fi responsabili, în parte, de propria sănătate. Da, puteţi face ceva pentru voi. Încercaţi să fiţi într-o mai bună stare de sănătate. Se poate. Încercaţi să îmbătrâniţi mai încet. Iar asta e important nu doar pentru voi ci şi pentru societate.

Închei cu un exemplu concret al epigeneticii. Albinele. Toate larvele de albine se nasc cu acelaşi material genetic. Exact acelaşi. Dar dacă daţi de mâncare lăptişor de matcă anumitor larve şi altora nu, cele ce au primit lăptişor devin regine. Asta e diferenţa între o albină lucrătoare şi o regină (matcă). Matca e mai mare, trăieşte mai mult, face ouă. Deci nimic altceva decât alimentaţia cu lăptişor de matcă a acetilat sau a metilat aceste faimoase histone pentru a permite genelor să se exprime sau nu.
E o mare revoluţie şi ea va defini medicina preventivă de mâine şi nu medicina lăsată pe umerii “big pharma”, cea cu medicamente ale căror interacţiuni nu ştim dacă fac mai multe probleme decât problemele pe care încearcă să le rezolve”.

Aşa se încheie scurta conferinţă a lui Joel de Rosnay, am păstrat şi ultimul pasaj care arată ca un atac la adresa farmacoterapiei şi medicinei terapeutice dar, cu siguranţă din postura de medic nu pot decât să susţin că prevenţia e mai bună decât tratamentul DAR că noi, medicii, lucrăm în majoritatea timpului acolo unde momentul prevenţiei deja a fost depăşit.

Pe post de concluzie extrag şi repet din textul de mai sus cele 5 elemente care, în viziunea acestui cercetător, ne pot face să ne influenţăm în bine viaţa prin mecanisme epigenetice. E una din puţinele ocazii în care folosesc liniuţe, cifre şi astfel de elemente grafice, cred că aici se potriveşte foarte bine.
1. Alimentaţia
2. Activitatea fizică
3. Gestionarea stresului
4. Plăcerea în ceea ce facem
5. Anturajul familial şi social

Cred că putem, cu toţii, încerca să facem câte ceva bun în fiecare din cele 5 componente ale vieţii noastre. Şi nu, nu e vorba de diete şi calorii.


Scrie un comentariu

Căpşunile pe locul I în topul “Dirty Dozen 2018″, avocado pe locul I în “Clean 15”

Topurile ”Dirty dozen” şi “Clean 15” sunt listele ordonate redactate de organizaţia EWG (Environmental Working Group) în cadrul: “EWG’s 2018 Shopper’s Guide to Pesticide in Produce” în funcţie de reziduurile de pesticide din alimente. Organizaţia analizează mostre din agricultura convenţională în funcţie de contaminarea cu pesticide, substanţe utilizate în agricultură ce au fost asociate de-a lungul timpului cu probleme medicale la copii şi adulţi. Cercetări precum studiul EARTH, Rochester Young Man’s Study au stabilit legături între reziduurile de pesticide şi afecţiuni precum ADHD sau infertilitatea. Exemple de pesticide larg utilizate sunt insecticidele (organofosforice, piretroide, organoclorurate etc.), ierbicidele (glifosat), fungicidele (carbamaţi, cupru) etc. (aici o sinteză pe siteul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii).

Topul Dirty 12 2018 cuprinde următoarele:
1. Căpşuni
2. Spanac
3. Nectarine
4. Mere
5. Struguri
6. Piersici
7. Cireşe
8. Pere
9. Roşii
10. Ţelină
11. Cartofi
12. Ardei

Topul Clean 15 cuprinde:
1. Avocado
2. Porumb
3. Ananas
4. Varză
5. Ceapă
6. Mazăre
7. Papaya
8. Sparanghel
9. Mango
10. Vinete
11. Pepene galben (sortimentul honeydew)
12. Kiwi
13. Pepene galben (sortimentul cantaloupe)
14. Conopidă
15. Broccoli

În raport cu agricultura ecologică (bio), cea care prin definiţie asigură o contaminare minimă cu reziduuri de pesticide, Asociaţia Americană de Pediatrie semnalează într-un raport că agricultura organică aduce atât beneficii în ce priveşte mediul cât şi o expunere mai mică de pesticide asociate cu patologia umană, dar că încă lipsesc dovezile că alimentele bio ar aduce vreun avantaj nutritiv în comparaţie cu alimentele provenite din agricultura convenţională.

Cu menţiunea că datele mai sus prezentate sunt specifice Statelor Unite, un mesaj simplu de luat acasă pentru astfel de topuri ar fi că în cazul unor alimente, pentru a minimiza nivelul de contaminare cu pesticide, merită achiziţionarea lor în formă “bio” (ecologică) dar că altele, precum avocado şi porumbul, nu necesită în mod special o astfel de precauţie.

Închei cu o glumă. Felicitări avocado pentru poziţionarea în top şi urez căpşunilor o poziţie mai demnă în topurile viitoare.


Scrie un comentariu

Mit sau adevăr în serialul “Broken Brain”. Medicina funcţională şi psihonutriţia

O semnalare pe Facebook m-a îndrumat către un website BrokenBrain.com ce difuzează în aceste zile, într-o manieră originală, un serial de documentare ce abordează patologia modernă a psihicului dintr-o perspectivă “holistică”, “funcţională”, “integrativă”, mai precis abordează bolile moderne ale psihologiei şi psihiatriei dintr-o perspectivă “alternativă”, “complementară”, cu largi implicaţii ale domeniului nutriţiei. Serialul e coordonat de un medic de familie, Mark Hyman, director al Cleveland Clinic Center for Functional Medicine, un medic cu o puternică activitate editorială şi de imagine în spiritul american “doctor Oz” (cu care şi colaborează). Serialul de documentare se numeşte “Broken Brain” şi este disponibil spre vizionare într-un timp limitat, prin acces de pe email şi doar în formula: “un episod pe zi”. O astfel de prezentare mi-a permis, cu această clară şi intenţionată limitare a vizionării (demnă de un manual modern de marketing), să vizionez 30 de minute din episodul 4, cel dedicat autismului, şi o oră din episodul 5, cel dedicat anxietăţii şi depresiei. Suficient mie ca medic şi specialist în nutriţie pentru a-mi forma o părere, pe care o expun în continuare.

Medicina funcţională: concept şi definiţie

Serialul Broken Brain are o serie largă de invitaţi cu activităţi din sfera “medicinei funcţionale”, o “medicină” mai greu de definit dar care caută să abordeze dintr-un “unghi original” afecţiunile, şi anume explorând cauze mai profunde ale bolilor şi abordându-le din alt unghi. Institutul de Medicină Funcţională, în cadrul căruia doctorul Mark Hyman ocupă o poziţie de vârf, îşi descrie activităţile pe website ca o serie de iniţiative de “transpunere a progreselor ştiinţifice în aria genomicii, epigeneticii, nutriţiei şi stilului de viaţă în soluţii pentru problemele largi de sănătate”. Definiţia medicinei funcţionale ce rezultă din descrierea instituţiei e, cu siguranţă, în sfera unui mai larg concept al medicinei “integrative”, pe care eu prefer să o descriu ca “interdisciplinară”, “multidisciplinară” sau “transdisciplinară” fiind vorba de ramuri medicale clare precum genetica, nutriţia, psihiatria, gastroenterologia. Termenul “funcţional” doreşte, practic, să adauge o nouă dimensiune şi o abordare din alt unghi, iar adepţii acestei “metode” medicale afirmă că abordarea unora din patologiile medicale clasice poate fi şi diferită de “medicina clasică”, mizând pe un alt tip de “cauză-efect”. Spre exemplificare, serialul afirmă clar conceptul prin ideea că bolile psihice ar fi, de fapt, o manifestare a unor fenomene mai profunde precum nutriţia sau mediul şi nu o entitate “pur psihică”, mai exact cauza bolilor psihice e posibil să se găsească nu în creier ci în afara lui. Apare şi negru pe alb in serial ideea: “medicina nu caută în această patologie acolo unde trebuie”. Există, cu siguranţă, grade de realitate uşor obiectivabile dar şi ipoteze de pionierat ce e posibil să fie verificate în viitor în această afirmaţie: poate autismul e o boală epigenetică contractată intrauterin, poate depresia e o stare de proastă nutriţie a creierului, dar cu siguranţă interacţiuni între microbiom şi depresie există, interacţiuni între nutriţie şi bolile psihice există. Cumva această medicină funcţională se adresează intersecţiilor, dând o altă “pistă” de cauză-efect dar şi alte piste terapeutice, de exemplu dietele de excludere. Spre exemplu unii din cei intervievaţi în documentar semnealează efecte ale dietelor fără gluten în depresie, ba există chiar o pacientă cu testimonial.

Realităţi de necontestat în intersecţiile bolilor moderne

Epidemia de “broken brains” e de fapt întregul spectru de boli psihologice si psihiatrice moderne, larg răspândite, ce se suprapune peste o perioadă modernă în care regăsim şi alimentaţie proastă, şi stres, şi sedentarism, şi un mediu poluat, industrializat, ostil. Legăturile temporale între bolile moderne ale planetei sunt clare. Legăturile fiziopatologice mai puţin, dar sunt plauzibile şi capătă tot mai multă substanţă. O parte din substanţa comună e dată de diferite intersecţii deja probate de medicină. Chiar şi documentarul merge pe o pistă absolut clară ce leagă INFLAMAŢIA de o serie largă de boli. În inflamaţie, afirmă documentarul şi o face corect, găsim o verigă comună pentru boli din ramuri ce nu par înrudite la prima vedere dar ce, totuşi, împărtăşesc această verigă comuncă: spre exemplu obezitatea e boală inflamatorie, depresia la fel, ba chiar afirmă Hyman că practic toate bolile psihiatrice au o latură inflamatorie. Apoi intră în discuţie IMUNITATEA, încă un element comun patologiilor moderne, un element aflat, de asemenea, la intersecţie. Exemplu tiroiditei Hashinoto şi al corelaţiilor psihologice este adus în prim plan în episodul 5 al serialului. În sfera imunităţii intră impactul unor nutrienţi precum celebrul GLUTEN. Dietele fără gluten sunt deja studiate prin prisma unui potenţial impact asupra bolilor cu componentă imună / autoimună. Nu în ultimul rând şi poate la fel de important este MICROBIOMUL, şi în sens mai larg patologia intestinală. E deja de notorietate comunicarea între intestine şi creier şi tot mai cunoscută şi legătura între flora intestinală şi patologia psihologică/psihiatrică. NUTRIŢIA, ca element unificator al majorităţii dacă nu tuturor elementelor de intersecţie, precum cele mai sus enumerate, vine atât cu “impulsuri” externe, de mediu, precum alergeni, toxine (glutenul e un alergen alimentar), dar vine şi cu “materia primă” din care e fabricat corpul uman şi, foarte important, din care sunt fabricaţi neuromediatorii şi toate substanţele prin care organele şi sistemele noastre comunică între ele. GENETICA, într-un alt registru, vine cu o componentă cu totul fascinantă mai ales în această epocă de pionierat a EPIGENETICII, care a adus un element extrem de important ce dă o cu totul altă lumină mediului şi nutriţiei: avem gene a căror expresie depinde de mediu. Am explicat într-un alt articol că o ilustraţie a acestei ramuri sunt cancerigenii, de exemplu fumatul care este un factor clar de risc pentru cancerul pulmonar. Practic fumatul sau alimentele cancerigene “descătuşează” unele gene rele şi le lasă să se manifeste, în această sferă vorbim de epigenetică. Nu în ultimul rând estimez că o atenţie deosebită va primi în viitor perioada intrauterină prin prisma nutriţiei şi epigeneticii. Adăugăm acestei liste INFECŢIILE şi avem un tablou larg.

De unde aparenta repulsie a ştiinţei pentru ipotezele “alternative”?

 

Aici aş spune că nu e vorba de nicio repulsie. Ştiinţa are perioade în care descoperirile sunt “incipiente” apoi etape în care “avansează”. Medicii au versiuni standardizate de experimente, medicina are propriile limite etice în a testa ipoteze. Însă ipotezele pot deriva din observaţii. Iar observaţiile pornesc de la mecanisme, ajung apoi în diferite stadii de “ipoteză” şi în final ajung să fie probate. Există o “pauză de confirmare” între o ipoteză şi momentul când ea se confirmă. Am făcut această întortocheată explicaţie spre a explica de ce, de exemplu, formularea unei ipoteze precum: “dieta fără gluten este benefică în depresie” are de parcurs nişte paşi până când o astfel de intervenţie să devină linie de tratament în “medicina clasică”. Medicina funcţională insă se situează automat în zona de “vid” sau “pionierat” în care observaţiile pot confirma. Dar, să spunem şi asta, pot şi infirma. Practic nu există decât o singură medicină.

Concret: ce e în Broken Brain? Medicină sau alternativă la medicină?

 

Percepţia mea de spectator e că abordarea “funcţională” aduce răspunsuri “de alt tip” decât medicina clasică unei problematici ce cuprinde depresia, anxietatea, schizofrenia, autismul, ADHD-ul, demenţele etc.. Sunt convins că majoritatea spectatorilor vor percepe drept “mai bune” abordările, întrucât ele se prezintă ca fiind mai profunde, cu mai puţine efecte secundare, iar documentarul abundă în referiri la eşecuri sau efecte secundare ale tratamentelor medicamentoase. Practic are sens ca un astfel de documentar să lase o astfel de impresie. În sprijinul ideii se aduc referiri largi şi concrete la nutriţie şi la zone de tratament ce “scapă” medicinei clasice. În acest sens revin periodic referiri la abordarea bolilor psihice prin intervenţii nutriţionale de excludere sau a unor intervenţii de tip nutriţie “antiinflamatorie”. Ca medic nutriţionist găsesc acceptabilă şi binevenită abordarea. E practic vorba de neuronutriţie şi psihonutriţie, pe care le definesc separate. Ce găsesc discutabil e nivelul de evidenţe ce se aduce în sprijinul ideii, iar acesta, după cum am explicat mai sus, nu e încă suficient de larg. Pe de altă parte unele descoperiri pornesc de la observaţii. De ce să nu testăm ipoteza conform căreia o dietă fără gluten ar avea efecte antidepresive?

Elemente de psihonutriţie şi neuronutriţie în Broken Brain

 

Practic documentarul e o pledoarie la anumite tipare nutriţionale cu potenţiale efecte în bolile psihice, la fel cum e şi un furnizor de ipoteze nutriţionale şi epigenetice pentru unele patologii. Ca medic nutriţionist am regăsit numeroase ipoteze şi abordări moderne ale nutriţiei în serial şi nu am găsit formulări aberante. E de testat implicarea unor nutrienţi în patologia neurologică şi psihiatrică, atât prin prismă “nutriţională clasică” cât şi epigenetică. Nimic de reproşat în îndemnul la dozaje de vitamina B12, acid folic, vitamina D, toţi nutrienţi legaţi de patologii din sfera neuropsihică. Nimic de reproşat în îndemnul la bilanţ tiroidian, e un screening pe care cu toţii îl putem face. Nimic de reproşat cu privire la incriminarea dietei occidentale, denumită aici sugestiv SAD diet, ca acronim pentru “Standard American Diet”. În plus pe o lungime de undă recomandarea unei nutriţii cu alimente integrale, mai puţin procesate. Pe aceeaşi lungime punerea la colţ a dietelor fără grăsimi. Eu unul nu recomand în practică (aviz amatorilor de Dukan) diete complet “degresate”. Ce rămâne de testat în dietele „Broken Brain” sunt diferitele diete de excludere pe care le propun în diferite afecţiuni: dieta fără gluten, dieta fără cazeină. De asemenea tiparele „paleo” şi „autoimmune paleo” sunt doar într-un stadiu de „ipoteză” în ştiinţa mare, dar nimeni nu poate opri pe cineva să ţină o astfel de dietă. Cineva chiar afirmă că ar fi publicate în medicină cazuri de schizofrenie ce s-au remis la dietă fără gluten. De văzut. Tot ce am descris mai devreme sunt zone de pionierat în nutriţie în care diferite tipare nutriţionale ar putea fi testate în diferite afecţiuni. Şi poate chiar ar avea efecte bune, serialul aduce exemplele bune în prim-plan. Generalizarea însă trebuie făcută cu precauţie.

Aşadar: adevăr sau păcăleli?

Cred că e de privit cu precauţie un astfel de serial şi luat ce e bun din el. Nu e nimic rău în a avea o nutriţie mai bună. Nu e nimic rău în a face bilanţurile medicale. Ce e de luat cu precauţie e generalizarea unui tip “alternativ” de intervenţie într-o anume patologie. Astfel de abordări rămân a fi demonstrate. Încă nu ştim dacă vor confirma sau nu. Poate că da. Unele exemple există. A nu se uita, totuşi, că aici e vorba de intervenţii medicale şi sub supraveghere medicală. Dincolo de filosofia pionieratului şi experimentului, greutatea “medicinei funcţionale” e, totuşi, cuvântul “medicină” din ea.