Dr. Adrian Copcea

Blog şi articole medicale


Scrie un comentariu

INTRODUCERE ÎN MEDICINA ASTRONAUŢILOR ŞI LOGICA STAŢIEI INTERNAŢIONALE SPAŢIALE. MOMENTUL CREW DRAGON

Revin pe blog după o pauză lungă, impulsionat de evenimentul de ieri, plecarea astronauţilor cu vehiculul conceput de Elon Musk / Space X, către ISS (International Space Station). Articolul va explica ce e cu acest eveniment, de ce şi prin ce e el important, unde se duc astronauţii şi ce o să facă acolo. E un articol pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu acest domeniu. Pasiunea mea pentru spaţiu e recentă, a început cu câteva întrebări pe care mi le-am pus legate de nutriţia astronauţilor (în caz că doar aţi nimerit pe articol, sunt medic primar nutriţionist-diabetolog), ulterior am constatat că medicina astronauţilor e extrem de interesantă, iar printre ele am aprofundat diferite idei legate de zborul în Cosmos. Dacă timpul îmi va permite voi aprofunda partea legată de medicina şi nutriţia în spaţiu, e un domeniu pe care îl găsesc fascinant. De fapt cu el a şi început toată aventura omului în spaţiu. Primele întrebări exact acestea au fost: rezistă corpul uman în spaţiu? Dacă da, cât? Păţeşte ceva bun corpul uman în absenţa gravitaţiei? Dar ceva rău? Iar experienţa de 20 de ani a Staţiei Internaţional Spaţiale (ISS) a adus extrem de multe răspunsuri la aceste întrebări.

STAŢIA SPAŢIALĂ INTERNAŢIONALĂ: CE E EA, UNDE ZBOARĂ ŞI CU CE SCOP?

ISS (aşa sau “staţie” îi voi spune de acum) este în acelaşi timp un vehicul care zboară în jurul Pământului (cea mai complexă navă spaţială din câte au existat vreodată), laborator de experimente (medicale, de fizică, de chimie etc.) şi singurul loc în afara Pământului unde locuiesc oameni. ISS împlineşte în acest an (celebrul 2020) 20 de ani de zbor în jurul Pământului şi de prezenţă umană continuă. În prezent sunt pe ISS astronauţii expediţiei 63: Chris Cassidy (SUA, NASA), Anatoly Ivanishin şi Ivan Vagner (Rusia, Roscosmos), Lor li se vor alătura în cursul zilei de azi astronauţii Robert (Bob) Behnken şi Douglas (Doug) Hurley. În momentul în care scriu articolul (dimineaţa zilei de 31 mai 2020) Bob şi Doug sunt în vehiculul Crew Dragon cu care s-au lansat ieri seară şi pe care îl vor andoca (engl “dock”, “docking”) de ISS.

ISS, explică NASA (agenţia americană spaţială de stat, National Space Agency), este un “complex de laboratoare de cercetare în orbita joasă a Pământului unde astronauţii conduc experimente ştiinţifice şi tehnologice în microgravitaţie”, cu scopul de a pregăti astronauţii pentru zboruri mai îndepărtate decât orbita joasă, de a studia şi dezvolta măsuri împotriva radiaţiei cosmice şi a efectelor negative ale spaţiului asupra corpului uman. Experimentele de pe ISS au numeroase ţinte, de la cele de studiu medical (astronauţii sunt un fel de “cobai”, li se face o serie foarte largă şi complexă de analize la plecare, în spaţiu şi apoi la revenire la diferite intervale de timp) la experimente ce au ca scop obţinerea unor preparate profitând de avantajul microgravitaţiei (inclusiv grefe de ţesut sau medicamente, în contextul în care proteinele nu precipită, absenţa gravitaţiei fiind un avantaj; sau unele materiale, precum fibra optică, ce se pot obţine mai uşor în microgravitaţie). Toate au drept scop final expansiunea spre alte locuri în spaţiu, în mod special Luna şi Marte.

ISS este un proiect internaţional (SUA, Rusia, Japonia, Europa, Canada). Nava zboară cu echipaj din anul 2000, la 408 km deasupra Pământului, cu 27.600 kilometri pe oră. ISS orbitează Pământul în 92.68 minute, făcând 15.5 orbite pe zi. În prezent e singura staţie “activă”. Staţia de pe “locul 2” în istorie a fost cea rusească Mir, care a zburat 9 ani (1987-2001), iar următoarea va fi una lansată de chinezi, independent de ISS (chinezii nu participă la proiectul ISS, prin decizia celor ce gestionează ISS). Pe ISS au fost până în prezent 109 astronauţi cu şedere lungă plus 228 de vizitatori, inclusiv turişti (7 turişti, primul fiind miliardarul Dennis Tito, în 2001).

CUM SE AJUNGE ŞI CUM SE REVINE DE LA / DE PE STAŢIA SPAŢIALĂ? SPACE SHUTTLE, SOYUZ ŞI CREW DRAGON

Până la evenimentul de ieri/azi (lansarea Crew Dragon spre ISS) plecarea astronauţilor spre staţie avea loc din Kazachstan, de pe cosmodromul din Baikonour, cu vehiculele ruseşti Soyuz. Anterior Soyuz-ului, astronauţii americani utilizau vehiculele numite “Space Shuttle”, care mergeau spre staţia ISS, dar din 2011 s-a renunţat la Space Shuttle după distrugerea la reintrarea în atmosferă a navei Columbia (al doilea mare accident al unui vehicul-shuttle după Challenger). Soyuz-ul este lansat cu rachetă numită tot Soyuz, racheta pe parcursul zborului se dezintegrează, lăsând în zbor vehiculul Soyuz compus din trei componente: modulul orbital, în care călătoresc astronauţii în orbită, modulul de coborâre, cu care vor reveni, şi modulul service, cel ce poartă instrumentele. Pe staţie nava Soyuz andochează, se cuplează cu staţia, iar astronauţii trec în ISS. La întoarcere astronauţii călătoresc în modulul de coborâre iar modulul orbital şi cel de instrumente sunt distruse (prin “abandonare” controlată la reintrarea în atmosferă, unde sunt distruse prin ardere) iar modulul de coborâre aterizează cu ajutorul paraşutelor, pe uscat sau pe apă.

Începând cu lansarea de ieri realizată de NASA (agenţia spaţială de stat) şi SpaceX (agenţia spaţială privată condusă de Elon Musk), astronauţii americani nu vor mai pleca spre ISS din Kazachstan cu Soyuz-ul ci din Florida, cu vechiculul numit Crew Dragon, proiectat de SpaceX. Lansarea se face cu racheta Falcon 9, care poartă in vârf  nava Crew Dragon, de pe complexul de lansare 39A din Kennedy Space Center. Şi Crew Dragon va andoca pe ISS, ulterior se va întoarce utilizând acelaşi principiu ca Soyuz, utilizând paraşută în apropierea solului. Ulterior de la sol (reprezentat de apă în cazul Crew Dragon) un echipaj de recuperare scoate din vehicul astronauţii şi îi duce către facilităţile în care vor începe programul medical de recuperare. Racheta Falcon 9 are componentă reutilizabilă care se întoarce după lansare şi e recuperată de un “drone ship”, o barjă modificată dirijată de la distanţă (fără echipaj). La lansarea de ieri, barja numită “Of Course I Still Love You” a recuperat cu succes componenta Falcon9. “Of course I Still Love You e a doua generaţie de ASDS (Autonomous Spaceport Drone Ship) după “Just Read the Instructions” şi operează în apropiere de Cape Canaveral (următoarea generaţie se va numi “A Shortfall of Gravitas”). Toate acestea fac parte din ambiţiosul program spaţial al agenţiei SpaceX condusă de Musk.

PRIN CE E SPECIALĂ LANSAREA CREW DRAGON?

Ca “obiect al acţiunii” lansarea Crew Dragon nu e specială, e o navetă shuttle care duce astronauţi de pe Pământ pe staţia spaţială. Ce e special la lansarea de ieri e elementul american şi noutatea vehiculului. Mai precis, după 2011 e prima lansare de pe teritoriu american. De asemenea, acesta e primul proiect făcut printr-o colaborare “stat/privat”, mai exact e un proiect comun al agenţiei de stat NASA cu agenţia privată SpaceX a lui Musk. În absenţa acestor elemente, astronauţii (astronauţi NASA) ar fi plecat cu Soyuz-ul din Baikonour, Kazachstan, exact cum a plecat misiunea 63 care se află în prezent pe ISS. Ce e special la Crew Dragon comparativ cu Soyuz e că lansarea se face cu rachetă reutilizabilă, acest fapt dă şi o mai mare dependenţă de vreme, aşa încât lansarea de ieri de fapt a fost tentativa 2 (reuşită), prima tentativă de acum 3 zile fiind anulată cu 15 minute înainte de plecare, datorită vremii. Alt aspect special e reprezentat de funcţionalitate şi design. Crew Dragon are un design modern, spre deosebire de Soyuz are ecrane touch-screen şi nu butoane (are, dar puţine, majoritar interacţiunea cu nava se face prin ecrane touch-screen), de asemenea costumele sunt cu un design modern, mai confortabile şi mai “funcţionale”. Spre exemplu mănuşa costumului e aşa făcută încât să apese “corect” pe ecranele touch screen ale Dragonului. Alte funcţionalităţi sunt detalii, dar, per total, confortul e mai bun decât la costumele anterioare, astronauţii sunt mai “puţin greoi” în mişcări cu aceste costume. De ce e important acest aspect: pentru că în sine costumul e un vehicul spaţial presurizat, cu mijloace de comunicare, cu oxigen, iar confortul costumului e deosebit de important în misiunile de spacewalk, ieşirile astronauţilor din ISS pentru reparaţii. Majoritatea astronauţilor semnalează ca deosebit de grele misiunile de spacewalk din cauza costumului. Bonus pentru lansarea de ieri, astronauţii au fost conduşi spre rachetă, după echipare, cu maşini Tesla model X cu falcon wings (e un model în care portierele din spate se deschid în sus). Nu că nu s-ar şti, dar, în minima eventualitate în care nu s-ar şti, Elon Musk e şi patronul agenţiei SpaceX şi al Tesla. Dealtfel un personaj foarte îndrăgit şi pe bună dreptate. Ca notă personală, în conferinţele NASA de ieri, adminsitratorul NASA a avut cuvinte foarte frumoase în raport cu Musk, în rezumat ce a spus a fost că NASA a trasat cerinţe iar Musk le-a executat cu maximă precizie şi punctualitate. “Delivered” e cuvântul exact folosit. Musk delivered.

MEDICINA ASTRONAUŢILOR. PRINCIPII GENERALE

Am spus în titlu că va fi şi o introducere în medicina astronauţilor dar articolul e deja prea lung. Aşa încât voi extrage, spontan, câteva idei care mi se par importante. Principala întrebare care şi-a căutat şi îşi caută în continuare răspunsuri e: ce adaptări apar în corpul unui om la şederea prelungită în spaţiu? “Spaţiu” înseamnă în cazul ISS locuitul într-o navă, câteva luni, într-un anumit tip de radiaţie, în microgravitaţie, cu un mediu total diferit decât cel de pe Pământ. Rezumatul medicinei până în prezent e că, din fericire, corpul uman rezistă bine la astfel de condiţii, deşi câteva adaptări apar iar medicina trebuie să le contracareze. O adaptare negativă la microgravitaţie e scăderea masei musculare şi a densităţii osoase, aşa încât programul astronauţilor cuprinde în prezent 2-2.5 ore de activitate fizică: bandă/bicicletă şi greutăţi (greutăţile nu sunt greutăţi în sine ci un sistem de vacuum care imită greutăţile). O altă întrebare e privitoare la nutriţie: cum se calculează nutriţia ca astronauţii să aibă o sănătate optimă? Aici o să dedic un articol separate, dar, în acest paragraf doar menţionez că nivelul caloric se calculează după “aceleaşi legi” ca pe Pământ, iar alimentele trimise astronauţilor sunt alimente sigure, bogat nutritive, calculate pentru fiecare şi adaptate preferinţelor. Majoritatea alimentelor sunt alimente deshidratate şi congelate care se reconstituie pe ISS într-o formă mai apropiată de mâncarea de acasă. Microgravitaţia de pe staţie impune ca alimentele să fie în forma lor finală într-o formă “legată”, fără firimituri. Apa se bea din nişte punguţe cu pai din care apa nu poate evada. Pentru iubitorii de detalii de nutriţie, dieta e concepută pe structura: 51% carbohidraţi / 17% proteine / 32% grăsimi (plus / minus) şi cu maximum 3 grame de sare pe zi. E un drum lung de la primele zboruri în Spaţiu în care prima întrebare referitoare la mâncare a fost: “oare un om poate înghiţi normal în spaţiu? Circulă alimentele la fel în corp” (din fericire da). Un ultim aspect, mai complicat, e cel al modificărilor de imunitate şi chiar al celor de adaptări epigenetice (epigenetica e o ramură medicală relativ nouă care studiază adaptarea la mediu din perspectiva activării/dezactivării genelor).

COVID-19 ÎN SPAŢIU

Misiunea 62 la final şi misiunea 63 pe ISS “au prins Covid-ul”. La fel, Bob şi Doug au plecat ieri spre ISS “în plin Covid”. Dar atenţia cu privire la infecţii nu e nouă. Din motivul posibilităţii transportării unui agent infecţios în spaţiu, unde îngrijirea nu se poate face ca pe Pământ, astronauţii (de decenii încoace) sunt ţinuţi în carantină înainte de plecarea pe staţie. E o procedură obişnuită. Staţia spaţială e un mediu steril, infecţiile pe ISS de 20 de ani încoace sunt în număr de exact zero. Ce a fost particular în raport cu Covid-19 a fost faptul că unii dintre astronauţi au plecat de pe o planetă “normală” şi au aterizat în plină pandemie. Jessica Meir a povestit în câteva conferinţe cum a resimţit pandemia “de sub ea”, Jessica fiind la momentul de explozie Covid-19 unul dintre cei extrem de puţini oameni aflaţi în totală siguranţă în raport cu virusul şi char a ţinut câteva conferinţe de presă de pe ISS în care a fost întrebată extensiv despre epidemie: cum o percepe de sus? Cum putem rezista bine izolaţi? Răspunsurile astronauţilor la astfel de întrebări sunt fascinante. Astronauţii sunt în permanenţă expuşi pericolelor iar adaptarea lor psihologică e fenomenală. Un răspuns simplu al Jessicăi a fost că “o modalitate bună de adaptare e să ai o activitate ordonată, un orar şi lucruri planificate”. Revenită pe Pământ, Jessica a spus că primul lucru concret prin care a luat contact cu epidemia de pe Pământ a fost că echipele de recuperare (cei ce au scos-o din Soyuz, în cazul ei) purtau măşti. Altfel, astronauţii nu se simt nicicum izolaţi în spaţiu, e visul vieţii lor să locuiască şi să lucreze pe o staţie spaţială, de unde, dealtfel, sunt mereu în legătură cu Pământul. Pe care îl şi văd, în splendoarea lui, din zona de geamuri numită Cupola. Pământul e foarte frumos şi cu totul diferit văzut din spaţiu…

Dr Adrian Copcea, 31 mai 2020


Scrie un comentariu

7 sfaturi pentru o mai bună viaţă cu diabetul tip 2

Puţine boli pot îmbrăca diversitatea diabetului tip 2, atât în manifestări cât şi în percepţia pacienţilor şi a populaţiei generale. E aparent dificil de înţeles cum aceeaşi boală e atât boala din amintirile cu o rudă ce şi-a pierdut un picior sau a orbit cât şi boala “domnească” atât de răspândită în zilele noastre, cea foarte frecvent lipsită de simptome, cea pe care “o are toată lumea” şi cu care se poate trăi mult şi confortabil. Explicaţia e simplă: pe de o parte diabetul fiecăruia e diferit, fiecare are “diabetul lui”, pe de altă parte există o distanţă importantă în timp între epoca actuală şi epocile în care complicaţiile cronice şi cele acute (comele) erau frecvente, grave şi “de speriat”. O explicaţie şi mai simplă este aceea că diabetul bine îngrijit şi diabetul prost îngrijit sunt două boli foarte diferite.

Acest mic articol-ghid îşi propune să atragă atenţia asupra celei mai bune forme de a trăi cu diabetul: aceea de a fi responsabil în raport cu boala fără a o trata superficial dar şi fără a dramatiza diferite consecinţe sau etape ale evoluţiei, fie că e vorba de diagnosticul bolii sau diagnosticul unei complicaţii, fie la trecerea la un tratament perceput ca fiind “un semn de gravitate”, aşa cum este uneori privită începerea insulinei, fie în alte situaţii faţă de care unii se raportează cu prea puţin sau cu prea mult interes. Dar cum se pot delimita astfel de situaţii? Când e prea mult să-ţi măsori zilnic glicemia? Când e prea puţin să mergi la doctor doar când apare o problemă? Aproape întotdeauna e prea mult să-ţi măsori din proprie iniţiativă glicemia zilnic (dacă tratamentul nu o impune!) şi cu siguranţă întotdeauna e rău să mergi la doctor doar atunci când nu îţi este bine sau a apărut o problemă.

În continuare vă voi prezenta principalele mele 7 sfaturi pe care le găsesc utile pentru o (mai) bună viaţă cu diabetul tip 2. Le voi formula aşa cum le-aş spune unui prieten, de aici modalitatea de adresare.

1. Încearcă să slăbeşti! Diabetul tip 2 este cel mai adesea legat de un exces de kilograme şi de ţesut adipos. Mai mult, unul din fenomenele centrale ale diabetului este aşa numita “rezistenţă la insulină”, în fapt pancreasul afectat de diabetul tip 2 produce mai puţină insulină decât ar fi nevoie iar insulina este mai prost utilizată prin ceea ce se numeşte “rezistenţă”. Scăderea sănătoasă în greutate prin activitate fizică şi alimentaţie echilibrată (dar cu mai puţine calorii!) ameliorează semnificativ rezistenţa la insulină şi, prin acest fenomen, îmbunătăţeşte semnificativ evoluţia diabetului. Chiar şi operaţiile de slăbit sunt cunoscute uneori ca “vindecători” ai diabetului (multe persoane după operaţie au nevoie de mai puţin tratament medicamentos sau chiar deloc) dar adeseori şi o scădere moderată în greutate, chiar şi de 5% din kilograme (de exemplu 4.5 kilograme la o greutate de 90 kg) aduce beneficii semnificative. Încearcă să slăbeşti măcar 5% din greutatea ta.

2. Mergi periodic la cardiolog şi urmează-ţi tratamentele de prevenţie. Relaţia diabetului cu inima şi sistemul vascular este şi puţin cunoscută şi unul din cei mai mari inamici din sfera complicaţiilor diabetului. Diabetul tip 2 face parte din familia bolilor aterosclerotice (ateroscleroza = depunerea periculoasă de grăsimi în pereţii vaselor de sânge) şi este, în sine, un factor de risc pentru infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral ischemic şi arteriopatia periferică (arteriopatia obliterantă a membrelor inferioare). Riscul acestor afecţiuni poate fi redus semnificativ prin măsurile de optimizare a stilului de viaţă, printr-un bun tratament al diabetului şi prin tratamentul medicamentos care a dovedit că reduce aceste riscuri, în particular medicamentele pentru scăderea colesterolului (statinele). Toate acestea se prescriu individual dar importanţa lor globală este documentată prin date provenite de la milioane de pacienţi.

3. Renunţă la fumat şi adoptă un stil de viaţă sănătos. Nu doar persoanele cu diabet trebuie să renunţe la fumat dacă au acest obicei dar în mod special persoanele cu diabet tip 2 sunt mai expuse efectelor nocive ale fumatului asupra vaselor de sânge. Fumatul şi diabetul tip 2 sunt deja doi factori de risc pentru sistemul cardiovascular, dacă lor li se alătură şi stresul, obezitatea, alimentaţia nesănătoasă şi sedentarismul (aşa cum se întâmplă adeseori), în realitate vasele de sânge sunt supuse unui stres puternic şi din mai multe direcţii. În mod special sunt expuşi cei de sex masculin, cei cu obezitate abdominală (predominenţa dispoziţiei pe abdomen a grăsimii), cei aflaţi la vârste mai înaintate şi cei cu istoric familial de boli cardiace (angină pectorală, infarct miocardic, moarte subită cardiacă) sau accidente vasculare premature (paralizii, “comoţii cerebrale”). “Antidotul” este un stil de viaţă cu mai multă activitate fizică, cu o mai bună relaţie cu stresul (reglarea problemelor psihologice, odihnă, orar ordonat de viaţă) şi cu o alimentaţie echilibrată, împreună cu renunţarea la fumat (sau măcar reducerea) şi urmarea tratamentelor medicamentoase de prevenţie prescrise de medic (medicul de familie, diabetolog, cardiolog, neurolog). Date recente arată că nici ţigările electronice nu sunt lipsite de riscuri.

4. Adoptă o alimentaţie echilibrată, diversă şi ordonată. Regimul alimentar poate fi un bun aliat în viaţa cu diabetul tip 2 (aşa cum poate fi şi un redutabil inamic), atât prin relaţia cu greutatea cât şi prin diferite componente specifice. Fructele şi legumele sunt benefice în diabet prin conţinutul în fibre, minerale, vitamine şi antioxidanţi. Niciun fruct nu este contraindicat în diabet, nici măcar strugurii sau bananele, dar se recomandă măcar un calcul aproximativ al cantităţii totale şi echilibrul cu celelalte alimente furnizoare de glucoză: pâinea şi cerealierele, pastele făinoase, mămăliga şi alte derivate de porumb, orezul, cartofii. Alimentele integrale (de exemplu pâinea) sunt, pe de o parte, surse de amidon (un nutrient ce se desface în corp până la nivel de glucoză) dar pe de altă parte sunt bune surse de fibre; leguminoasele (mazăre, fasole, linte) sunt şi ele sursă de amidon  dar în acelaşi timp sunt bogate nutritiv şi potrivite şi în dieta diabetului tip 2. Alimentele proteice (carnea, lactatele, ouăle) sunt alimente “uşoare” pentru diabet din perspectiva carbohidraţilor, având un conţinut mic sau neglijabil. Grăsimile, pe de altă parte, trebuie consumate în cantităţi calculate, acordând o atenţie specială sortimentelor grase de alimente (inclusiv carne şi mezeluri, brânză, lactate), adausurilor dar mai ales grăsimilor industriale ce se pot ascunde în diferite alimente de proastă calitate nutriţională. Desigur, zahărul şi substanţele înrudite, sucurile şi deserturile cu zahăr, sunt de evitat pentru reacţia lor rapidă de “provocare” a pancreasului dar şi pentru slaba calitate nutriţională. Diferite tipare de alimentaţie pot fi potrivite în diabet, inclusiv diete vegetariene, diete low-carb (cu conţinut mic şi foarte mic de carbohidraţi), dieta mediteraneană sau diete hipocalorice obişnuite, elementul comun care trebuie îndeplinit fiind calitatea alimentelor alese, cantitatea şi o anumită ordine/ritmicitate în alimentaţie. Alimentaţia trebuie corelată cu tratamentul medicamentos, anumite tratamente (insulina sau anumite terapii orale) impunând un aport ritmic de carbohidraţi pentru a preveni hipoglicemia. Grăsimile, pe de altă parte, pot influenţa absorbţia carbohidraţilor şi golirea stomacului, fapt ce, din nou, trebuie sincronizat cu tratamentul. Nu în ultimul rând, activitatea fizică trebuie corelată cu alimentaţia şi tratamentele iar consumul de alcool trebuie discutat de la caz la caz. Pentru o dietă potrivită cere sprijinul diabetologului şi, eventual, unui nutriţionist sau dietetician cu experienţă în această afecţiune, mai ales dacă tratamentul cuprinde insulină.

5. Discută cu medicul despre simptomele pe care le ai. Discuţia periodică cu medicul diabetolog este o parte a îngrijirii active a bolii. Un aspect al discuţiei din cadrul consultaţiilor îl constituie simptomele. Nu atât simptomele diabetului şi complicaţiilor sale dar, uneori, simptomele date de tratament pot interfera cu calitatea vieţii. Simptomele legate de glicemie sunt, cel mai adesea, absente. Dacă ele apar, se întâmplă de obicei la valori ale glicemiei peste 180-200 mg/dl şi pot fi reprezentate de sete, gură uscată, urinare în cantităţi mari, oboseală, ameţeli, tulburări de vedere. Invers, în anumite tipuri de tratament, inclusiv insulina, pot apărea manifestări ale unei complicaţii a tratamentului, hipoglicemia, adică scăderea glicemiei sub 70 mg/dl. Hipoglicemia se poate manisfesta printr-o paletă largă de modificări de stare sau comportament: foame, nervozitate, confuzie, agresivitate, slăbiciune, transpiraţii iar, în unele cazuri, chiar cu simptome neurologice, inclusiv amorţirea unui braţ sau picior sau chiar pierderea cunoştinţei, atunci când hipoglicemia este severă. Apariţia hipoglicemiilor trebuie semnalată medicului, de asemenea prevenţia lor trebuie făcută activ. Un alt grup de simptome, uneori legate de hiperglicemie alteori nu, îl constituie simptomele de la nivelul extremităţilor (în general piciorul/tălpile dar uneori şi mâinile). Ele pot semnala prezenţa neuropatiei diabetice şi pot consta în dureri, furnicături, înţepături, amorţeală, senzaţie de rece sau senzaţie de arsură, hipersensibilitate, picioare neliniştite. Diabetologul împreună cu neurologul pot evalua şi trata polineuropatia diabetică, neurologului revenindu-i şi rolul de a o diferenţia de alte afecţiuni care pot conduce la astfel de manifestări (boli ale coloanei vertebrale, boli cerebrale, boli reumatologice, deficite vitaminice cu impact neurologic etc.). Tulburările de vedere, de asemenea, pot fi sau nu o manifestare a diabetului. Este important ca oftalmologul să se asigure cu o măsurătoare recentă a glicemiei în cazul consultului unui pacient diabetic, întrucât ochelarii eventual prescrişi pe fond de hiperglicemie vor deveni, odată cu echilibrarea diabetului, inutili sau nepotriviţi. Suplimentar o serie largă de manifestări pot fi în legătură cu diabetul şi merită o discuţie cu medicul diabetolog, inclusiv apariţia infecţiilor urinare, problemele sexuale, diferite probleme cutanate etc. Cel mai adesea diabetologul va încerca să delimiteze implicarea sau nu a diabetului în apariţia simptomelor, va identifica elementele de gravitate şi va orienta, după caz, către specialiştii care pot gestiona cel mai bine respectivele probleme. Nu în ultimul rând unele simptome pot fi datorate tratamentului, adesori diareea sau constipaţia pot fi în legătură cu tratamentele frecvent prescrise. Desigur, este posibil şi chiar foarte probabil ca toate acestea să lipsească, e situaţia cea mai bună şi de dorit. Nu uita să notezi pe un bilet nelămuririle şi întrebările pentru medicul diabetolog şi să semnalezi orice modificare în starea generală!

6. Fă-ţi periodic hemoglobina glicată HbA1c şi discută cu medicul despre frecvenţa măsurării glicemiilor. Hemoglobina glicată (glicozilată) HbA1c este o analiză deosebit de valoroasă pentru urmărirea diabetului, ea reflectă media glicemiilor pe ultimele 3 luni şi se corelează cu complicaţiile diabetului. Cel mai adesea la pacienţii tineri este de dorit o valoare sub 7%, diferite alte ţinte pentru alte vârste şi alte situaţii medicale fiind stabilite în mod individual. Măsurarea de cel puţin 2 ori pe an a hemoglobinei glicate sau la 3 luni de la modificarea tratamentului sau alte modificări în stilul de viaţă constituie o foarte bună modalitate de a urmări diabetul. Măsurătorile de glicemie la domiciliu (automonitorizarea), pe de altă parte, se pot prescrie într-o marjă mult mai largă. Uneori e nevoie de măsurători frecvente, îndeosebi la modificările de tratament sau sub anumite tratamente (în primul rând sub insulină şi în mod special la începutul tratamentului cu insulină). Alteori sunt suficiente măsurători lunare sau chiar la 3 luni, cât timp hemoglobina glicată HbA1c înregistrează valori bune şi nu se prefigurează schimbări semnificative în tratament. Alteori măsurarea glicemiei este un bun instrument de autocunoaştere, fiecare persoană reacţionând diferit la diferite alimente. Salturile glicemice mari la anumite alimente pot îndruma spre o reducere a lor sau, dimpotrivă, reacţiile glicemice bune pot scădea din temerea legată de anumite alimente (spre exemplu consumul de mămăligă poate provoca creşteri mari de glicemie unor persoane sau, invers, consumul de struguri poate fi corelat cu glicemii foarte bune în cazul altor persoane…). Discută cu medicul diabetolog despre cât de frecvent este necesar şi util să-ţi măsori glicemia. Medicul iţi va indica şi ce măsurători vor fi utile: uneori glicemia de dimineaţă, uneori profile scurte (dimineaţă, prânz şi seara, înainte de mese, uneori şi la culcare), alteori glicemia postprandială (la 1.5-2 ore de la începutul mesei), alteori profile lungi (cu glicemii înainte de masă şi la 2 ore după masă), uneori glicemii noaptea la ora 3. Alteori îţi va recomanda să aştepţi următorul consult sau să măsori doar în caz de probleme de sănătate. Totul depinde de tratamentul şi situaţia fiecăruia şi trebuie să aibă o finalitate: unele tratamente acţionează mai mult noaptea şi necesită precauţii pe perioada de somn, altele acţionează mai mult după mese, uneori glicemia de dimineaţă este un semnal de alarmă, alteori nu etc.

7. Planifică-ţi verificările de rutină pentru depistarea şi urmărirea complicaţiilor.
Tratamentul diabetului are ca prim scop prevenirea complicaţiilor. Anumite complicaţii necesită un calendar particular şi o urmărire specifică. Există două categorii de complicaţii ale diabetului, unele sunt numite macrovasculare (ale vaselor mari), altele microvasculare (ale vaselor mici). Prima categorie impune verificarea teritoriilor arteriale ce pot fi afectate de ateroscleroză şi pot conduce la complicaţii: inima, vasele carotide (cele ce asigură irigarea cerebrală) şi arterele membrului inferior. Un consult cardiologic amănunţit, cu ecografie cardiacă şi eventuale alte investigaţii recomandate de cardiolog (de exemplu test de efort) asigură verificarea teritoriului cardiac. Verificarea indicilor gambă braţ şi ecografia arterială a membrelor inferioare permit depistarea arteriopatiei periferice iar ecografia arterelor carotide permite depistarea eventualelor zone de ateromatoză sau chiar stenoză. Problemele cardiovasculare cauzate de afectarea arterelor mari (angină pectorală, infarct miocardic, accident vascular cerebral ischemic, arteriopatie periferică) nu sunt specifice diabetului dar sunt prezente mai frecvent la persoanele cu diabet tip 2 şi necesită o urmărire mai activă. A doua categorie de complicaţii cuprinde complicaţiile microvasculare: ochi, picior, rinichi. Ochiul poate fi afectat în timp de afecţiunea numită retinopatie diabetică, o afecţiune cel mai adesea silenţioasă dar care trebuie verificată măcar la 1-2 ani printr-un examen de fund de ochi (fie cu oftalmoscopul fie fotografie retiniană). Piciorul poate fi afectat în diabet atât de neuropatia diabetică cât şi de alte afecţiuni arteriale sau cutanate, de unde utilizarea uneori a termenului „picior diabetic”. Discuţia cu medicul diabetolog sau neurolog şi un examen clinic simplu la cabinet poate fi un pas mare în prevenţia problemelor legate de „piciorul diabetic”. În final, nefropatia diabetică (afectarea rinichilor) este o complicaţie ce poate fi depistată prin măsurarea nivelului de proteine care se pierd în urină (albuminurie, microalbuminurie) şi prin evaluarea funcţiei rinichiului (creatinina, rata de filtrare glomerulară). Pentru prevenţia nefropatiei este necesar un bun echilibru al diabetului şi tensiunii arteriale iar apariţia nefropatiei şi insuficienţei renale constituie şi un moment de orientare către nefrolog pentru urmărirea specializată. Adeseori la constatarea problemelor renale de un anumit nivel se impun modificări în tratamentele medicamentoase, inclusiv dar nu numai în cele pentru diabet. Nu uita să ceri medicului diabetolog un plan de verificare a complicaţiilor diabetului şi fă-ţi periodic analizele uzuale (inclusiv verificarea profilului lipidic, funcţiei ficatului şi rinichilor).

Aici închei această primă serie cu „sfaturi” pe care o scriu pe Internet, ele sunt cunoştinţe pe care le are orice medic diabetolog şi sunt o rutină pentru îngrijirea diabetului, doar gruparea şi redactarea sunt subiective. La un eventual punct 8 aş adăuga un îndemn la discernământ cu privire la informaţiile accesate pe Internet. Alegeţi, pe cât posibil, informaţii publicate de medici, universităţi şi instituţii medicale. În aşteptarea unui material mai amplu (atunci când timpul îmi va permite), vă recomand, celor cu diabet sau celor ce aveţi în familie pe cineva cu diabet tip 2, să urmaţi (măcar) aceste 7 sfaturi din articol. Sper să vă fie utile. Dedic acest articol şi pacienţilor mei, cu siguranţă am parcurs toate noţiunile acestui material la consultaţii dar nu strică niciodată o recapitulare.

Autor: Dr. Adrian Copcea. Medic primar Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice.
Centrul Medical Asteco, Cluj-napoca
Publicat: 26 ianuarie 2020 @adriancopcea.com


Scrie un comentariu

Nutriţia de mare precizie. Oare cum vor mânca oamenii în 2200? Mic science-fiction nutriţional

Dacă Jules Verne sau Leonardo da Vinci ar fi avut şansa să dea o fugă în viitor, ar fi fost încântaţi, cu siguranţă. Poate tot aşa ne-am bucura şi noi, cei aparţinând diferitelor bresle care se ocupă cu sănătatea şi prevenţia: nutriţionişti, cercetători, medici, dacă am putea vizita un an din viitor în care să vedem nutriţia de mare precizie pusă în practică pe scară largă. Cumva ca în filmul “the Island”, cel cu Scarlett Johansson şi Ewan McGregor, dar cu mici ajustări. În “Insula” bogaţii îşi faceau un contract prin care o firmă le asigura o clonă care, la nevoie, era folosită pentru un transplant de ficat, de inimă, pentru o naştere, orice n-ar fi ieşit bine omului real. Acele terciuri cu care se hrăneau clonele erau bine calculate, tocmai în ideea de a asigura un specimen sănătos. Cam asta ar fi nutriţia de precizie. Nutriţia lor calculată le asigura un maximum de sănătate. Cam ce încearcă şi în prezent cei pasionaţi de nutriţie, aplecaţi spre ceea ce consideră, fiecare în parte, alimentaţie sănătoasă sau, şi mai bine, specialiştii in nutriţie, care în mod normal ar trebui să fie obiectivi şi bine intenţionaţi. De ce am spus: “aproape ca în film” e pentru că în film acele mâncăruri de la cantină nu par să aibă gust, dar asta ignoră un sistem biologic bine descris, sistemul zis “hedonic”, mai exact reţeaua de neuroni care leagă mâncarea de plăcere. Dacă mâncarea gata calculată la mare precizie ar şi plăcea celui ce o mănâncă ar fi perfect.

Deci? Cum ar fi o nutriţie de mare precizie? Să vedem cum e nutriţia de precizie, fără “mare”. Conceptul e contemporan cu noile ramuri ale nutriţiei, cele care, încet-încet, înglobează ştiinţa actuală cu toate progresele ei. Ştiinţă actuală înseamnă următoarele: 1) genomul nostru e descifrat în totalitate 2) s-a progresat cu informaţiile ce leagă nutriţia de gene: nutrigenetica şi nutrigenomica 3) s-a progresat în domeniul substanţelor pe care le avem în corp ca urmare a mâncării şi proceselor noastre biologice (metabolomul). 4) A progresat spectaculos inteligenţa artificială (într-un articol viitor voi încerca să rezum ceea ce am numit “articolul anului 2019”: “HyperFoods: Machine intelligent mapping of cancer-beating molecules in foods”, e o capodoperă ştiinţifică, după părerea mea) 5) se progresează în studiul microbiomului. “Microbiom” se referă la vieţuitoarele din intestine, care fac şi ele parte din chimia noastră, împreună cu ele înfruntăm mediul iar nutriţia ne hrăneşte pe toţi: şi pe Gulliverul mare, care suntem noi, şi pe mititeii ce compun flora intestinală, şi apoi mititeii se joacă şi ei cu Guliver. Şi cum se leagă toate între ele? Se leagă astfel: teoretic putem contura mult mai bine o dietă sănătoasă ştiind cum arată fondul nostru genetic, cum arată profilul nostru metabolic (metabolomul), cum arată microbiomul nostru. Nu cum arată, sigur nu e fotogenic, dar cum ar arăta catalogul şcolar cu firmicutes, bacteroides şi restul şi ce note ar avea fiecare. Şi în final, cum arata “interactomul”. Interactomul e deja SF.

Iar prin dietă de precizie am înţelege aşa: dieta care ne asigură maximum din ce am putea avea ca sănătate. De exemplu: ne e bun alcoolul? Ne e rău? Ne e bună cafeaua? Ne e rea? Cam asta aşteaptă ştiinţa de la noile ramuri: o aplicabilitate de acest tip. Variabile de tip “actionable” (e un termen pe care se bazează întreaga medicină şi pe care trebuie să se bazeze şi orice fel de testări pentru a fi utile). Mai în detaliu şi ca exemplificare, diferite testări genetice din prezent ne pot orienta înspre diferite acţiuni, ca finalitate a testării, spre exemplu cei cu genă MTHFR defectă nu metabolizează acidul folic şi îl primesc degeaba, ei ar trebui să îl primească direct în formă activă, de metilfolat. Revenind la tabloul mare: cum ar fi să ştim ceva de acest tip în detaliu pentru o serie foarte largă de nutrienţi? Cum ar fi ca un calculator foarte deştept, care ne-a analizat genetica, metaboliţii si tot ce se mai poate analiza, să ne genereze dieta perfectă? Ar fi extraordinar. Cumva, pe bucăţele, se lucrează la asta. Am menţionat mai sus testările genetice ca tip de investigaţie în drumul spre medicina de precizie , e aici locul să menţionez încă o ramură foarte interesantă a nutriţiei moderne: gastronomia moleculară. O ramură în care ştiinţa se duce către bucătar, către “chefi” şi “masterchefi”, o ramură zisă şi “alchimie culinară”. Până în prezent restaurantele de gastronomie moleculară, fie ele pariziene sau newyorkeze exploatează ideea în diferite tehnici cu efecte gourmet (îngheţare instantanee cu azot lichid, sferificări etc.) dar gastronomie moleculară e şi burgerul fără carne, cel care, de data asta, e mai mult al nutriţioniştilor decât al bucătarilor (apropo, nutriţioniştii nu sunt şi nu trebuie să fie bucătari şi nici invers). Cum ar fi dacă burgerul ar putea avea gust de carne şi în loc de carne ar avea alţi nutrienţi?. Aici nu e chiar SF, se lucrează la asta. Dar, una peste alta, am mers aici înspre ceva un pic mai pragmatic: de ce să mâncăm un terci când am putea mânca un hamburger bun?

Şi am ajuns şi la final. La burgerul gustos personalizat. Eu aşa aş vedea nutriţia de precizie a viitorului. Cu un burger bun, cu o ciocolată bună, cu un vin bun. şi, cine ştie, poate burgerul ar avea gust de burger şi de fapt cărniţa ar fi un superaliment cu proteine şi vitamine, poate ciocolata n-ar avea grăsimea de palmier din multe specimene şi în loc de ea ar avea vitamina D şi omega-3 alte grăsimi bine calculate, poate vinul n-ar avea alcool dar, totuşi, s-ar găsi în locul lui un ingredient care să ne dea plăcutele efecte (a, încă o paranteză pentru posesorii de Facebook: un pahar de vin nu înlocuieşte o oră de sală, e fake-news). Şi, cu toate aceste mese gustoase şi ştiinţifice, am putea trăi mai mult şi mai bine şi personalizat şi precis. Aşa chiar n-ar mai suna atât de trist mâncatul sănătos şi ultra-personalizat. Şi nici n-ar mai zice lumea: “sunt la dietă”, aşa cum, în mod intenţionat, o zice şi chiar o face ca să se pedepsească temporar şi prost.

Am zis anul 2200 dar poate o să fie mai aproape. Dar nu vreau să greşesc ca în filmele din anii 1980 când în 2020 era ditamai apocalipsa, eram pe Marte, era Arnold cu un ochi roşu şi se bătea Will Smith cu roboţii. Când colo avem doar un amărât de Instagram şi maximum de roboţi sunt cei de curăţenie pe care se suie pisicile.

A, să nu uit. Dacă cumva aveţi drumuri la vreun nutriţionist sau vreo afacere cu nutriţie care vă spune că a făcut un calcul precis şi a concluzionat că meritaţi un mango pentru slăbit, aţi încasat o mare păcăleală. Şi un mango scump. Ştiinţele actuale nu vă pot spune că vouă vă e bun mango şi vă e rea vânăta. Poate în 2200, cu puţin noroc.


Scrie un comentariu

Model meniu 1200 kcal/zi 40/30/30

Acest model de meniu este o exemplificare a meniului de 1200 de kilocalorii cu structura: 40% carbohidrati, 30% lipide, 30% proteine

MENIU:

Mic dejun: iaurt cu seminte
Iaurt grecesc 10% 125 ml
Mix seminte: dovleac, floarea soareului, in: 20 g
Gustare 1: tartina cu unt de arahide si fructe de padure
Paine 30 g si
Unt de arahide 15 g
Afine: 80g
Pranz: Piept de pui cu cartofi dulci si salata de varza
Piept de pui 200g
Cartofi dulci: 120 g
Salata de varza (Fara ulei adaugat): 100 g
Gustare 2: Fruct
Mar Ionatan 150g
Cina: Branza Fagaras cu rosii
Branza Fagaras 3%: 200g
Rosii cherry: 60g
Gustare 3: Banana 150g

Acest meniu are urmatoarele caracteristici:

  • Nivel caloric: 1200 kilocalorii
  • Macronutrienti (Grame): Carbohidrati: 125g, Proteine: 90g, Lipide: 40g
  • Macronutrienti (procent din calorii): Carbohidrati: 40%, Proteine: 30%, Lipide: 30%
  • Fibre: 18 g


Scrie un comentariu

Ce ştie nespecialistul în nutriţie în plus faţă de specialist. Principiile dietei lituaniene.

Scriu tot mai rar dar ideea de azi chiar cred că merită scrisă. Postarea de azi (cu două titluri, pentru că nu mă pot hotărî) pleacă de la o idee simplă scrisă pe Facebook. Codruţa Gabriela Nedelea a scris frumos cu exact cuvintele astea un lucru ce cred că merită un pic comentat: “dacă un nespecialist este mai căutat, este pentru că omul nu încearcă să înţeleagă cum funcţionează corpul, ci cum să-l fenteze”. Iniţial am vrut să dau un zâmbilici postării, care sună şi un pic glumeţ, apoi mi-am dat seama că e exact aşa şi nu e deloc o glumă iar ideea o aveam şi eu de mult timp doar că nu ştiu dacă i-am alocat vreodată ceva coerent. Aşa încât o să-i aloc acum.

Pe scurt şi apoi dezvolt. Mulţi, poate chiar foarte mulţi, au impresia că atunci când te duci la specialistul în nutriţie dai de un fel de univers limitat, un mic clopot izolat de restul lumii, în care specialistul îşi zice o poezie a lui, constrânsă din toate părţile, ba de cărţile prăfuite din facultate, ba de vreo incapacitate inexplicabilă de a citi de pe net ca toată lumea, cine ştie. Iar în afara acelui univers micuţ există un întreg univers separat al nutriţiilor, cu n alte soluţii diferite, cu o paletă largă de chestii mai bune decât ce are de oferit specialistul, şi nu de “mai bune” e vorba (or fi şi mai bune!) ci de “altfel”, diferite, bazate pe cu totul alte principii. Soluţii surpriză. Fente, cum le spunea Codruţa. Aşa să fie?

Eu zic că nu şi explic. Încep cu un simplu exemplu, ca să ies din abstract. Hai să presupunem următoarea dietă şi să ne gândim dacă un specialist o poate sau nu prescrie. “Dimineaţa: un iaurt cu o felie de pâine şi 50 de grame de castravete. Prânz: un ou fiert cu spanac. Fiert, fără smântână. Spanacul. De fapt şi oul. Gustare: migdale, câte încap în palmă. Cină: un grătar de pui cu salată. La ora 18.00. Fix”. Acum întrebarea: are cineva impresia că un specialist nu poate prescrie dieta asta? Şi, de fapt, cum e dieta asta? Cum se cheamă? Sau, hai să întreb altfel, o poate prescrie oricine? Eu zic că o poate. Ba chiar o puteţi lua cu copy-paste de aici şi e o dietă (doar spun, dar vă rog să nu faceţi asta!). Dar ce fel de dietă e asta? Hai să zicem că cineva ţi-o vinde şi îi spune “dieta lituaniană” (cea daneză e luată deja…). Lituania e aşa, un pic enigmatică, mai sunt acolo două ţări şi nu le ştie lumea bine capitalele. Ar fi ok dacă cineva îţi ambalează cineva în “principii” dieta asta şi ţi-o vinde? Şi, mai profund, poţi avea tu impresia, ca om în căutare de soluţii, că cel ce-ţi vinde dieta lituaniană are ceva peste un specialist? Că posedă vreo verigă a nutriţiei ce a scăpat specialistului şi că e bazată pe cu totul altceva decât ceea ce ar putea gândi un specialist? Unii pot crede toate astea. Unii chiar pot avea senzaţia că există seturi paralele de principii, poate chiar multe, care pot genera genul ăsta de combinaţii. Altele decât cele pe care le poate imagina săracul specialist. Şi, luată la microscop, dieta asta chiar e verosimilă, nu-i aşa? N-are paste, orez, cartof (ptiu, doamne fereşte să zici “cartof” pe net), e cu gratar-salată, e cu migdale, sună bine. Dar, revenind: există principii care pot genera diete de genul ăsta şi care sunt în afara razei de bătaie a unui specialist?…

Desigur, spontan, lumea se va duce la tot felul de experienţe directe cu tot felul de specialişti, care mai de care. Asta o înţeleg bine. Dar nu asta e tema. Tema e: există principii de nutriţie care pot guverna intervenţii diferite de ceea ce poate gândi un specialist? Există “viaţa în afara nutriţiei comune”? Există fente? Îmi pare rău să o spun, dar NU. Şi e şi uşor de explicat de ce. După ce debarasezi impactul psihologic al unor chestii de marketing, banii, cuvintele, principiile, combinaţiile şi numele…ce rămâne? Păi rămâne pe o foaie de hârtie, sec, ce ai mâncat. Exact ca în exemplul meu. Iar ce ai mâncat e o serie de alimente care, împreună, dau un număr de calorii şi de nutrienţi care te duc unde te duc cu greutatea. Oricum i-ai zis respectivei combinaţii de alimente, tu, de fapt, “ţii” ceva cu x calorii, y carbohidraţi, z proteine şi t lipide. Asta e tot, indiferent sub ce formă ţi s-a vândut. E “matriciabil” dacă există cuvântul. Parcă da.

Cât despre ipotetica dietă lituaniană de mai sus, presupunând că ai cumpărat-o pe bani mulţi de undeva. Ce e rău la ea? Ce e bine? Păi are de toate, cu bune, cu rele. Să o luăm buleţeşte, aşa: 1) tu faci dieta asta nu pentru că a stat cineva să te întrebe una-alta…ţi-au dat-o. Eh, asta e. Dacă te-au şi păcălit că ţi-au făcut o analiză complicată care a generat spanac…asta e. Asta nu e de bine. 2) dieta asta are un număr de calorii. Asta e de bine. Orice dietă are un număr de calorii. Tu nu ştii câte. Specialistul ştie dar să-l lăsăm în clopotul lui. Dar de ce are atâtea calorii dieta ta? Eu, ăl care scrie aici pe blog, ştiu de ce: pentru că-s puţine, dar tu, client, nu ştii, ţi se pare că povestea e alta. 3) Ce număr de mese are? Păi 4. Dar n-ai vrea o dietă cu 3 sau cu 5? Păi mi-au dat patru. Sau, dacă ţi-au dat 3 n-ai vrea 5? Dacă ţi-au dat 5 n-ai vrea 3? 4) Ce principiu stă la baza dietei? Păi…cine ştie…aşa or fi mâncând lituanienii…Asta sigur nu e de bine. 5) Cât timp poţi ţine dieta asta? 6) îţi place dieta asta? 7) Ce-ţi lipseşte? 8) îţi plac ouăle? 9) ce proporţie de carbohidraţi/proteine/grăsimi are? 10) dar de ce toate astea?…şi de aici mai încolo sunt bunele şi relele reale ale oricărei diete. Dar nu era nimic special în legătură cu ea. Chiar dacă ţi s-a părut.

Ideea e următoarea şi închei. De fapt nu ţi-ai cumpărat decât o înşiruire oarecare de alimente care, însumate, dau 600 de kilocalorii. Hai 700, depinde cât ai palma (în ea erau migdalele). Eh, dacă oi fi dat bani mulţi pe dietă…o vreme te-oi ţine de ea, ce să faci. Mai economiseşti de la pâine, cartofi, orez şi paste. Dar ar putea avea acea înşiruire vreo logică paralelă cu ce ar putea sau şti un specialist să facă? Din păcate NU. NU cu NU mare. Orice specialist (şi nici măcar, orice om…) care poate aduna nişte calorii dintr-un tabel poate face o dietă de 600 de kilocalorii. Asta e tot.

Nu, nu există nicio logică paralelă, nicio gândire, nicio ştiinţă cuantică din galaxii paralele la care specialistul nu poate ajunge. Poate, eventual, să nu VREA să-ţi prescrie 600 kilocalorii pe zi sau hiperproteic sau keto sau orice ar putea cineva senzaţia că un nespecialist poate şti şi un specialist nu. Dar nici măcar nu e vorba aici de low-carb şi keto (care chiar au logica lor şi pe care specialiştii chiar e bine să le ştie, fie că le prescriu sau nu), e vorba de tot soiul de diete hipocalorice banale, care mai de care, cărora li se dau nume şi care, în final au 600-800 de kilocalorii. Asta e toată povestea. La o adică dacă cu 12 note poţi face atâta amar de muzică de ce nu s-ar găsi n afaceri să facă n diete cu 600-800 de kilocalorii din mâncărurile de mare succes ale perioadei. În special grătarul, salata, spanacul şi migdala.

Apropo, capitala e Vilnius. Şi nu există fente.


Scrie un comentariu

Tenisul, badmintonul şi fotbalul sunt sporturile recreaţionale cel mai puternic asociate cu longevitatea

Zilele trecute Medscape a semnalat rezultatele studiului “The Copenhagen City Heart Study”, publicat recent în Mayo Clinic Proceedings şi sponsorizat de Danish Heart Foundation (1). Studiul a fost realizat pe 8577 participanţi, urmăriţi de-a lungul a 25 de ani şi a calculat numărul de ani de viaţă câştigaţi de cei ce practică diferite sporturi recreaţionale, comparativ cu persoanele sedentare. Câştigătorii detaşaţi, în această cercetare, sunt practicanţii de tenis, care trăiesc cu 9.7 ani mai mult decât sedentarii. Urmează badmintonul cu 6.2 ani, fotbalul: 4.7 ani, ciclismul: 3.7 ani, înotul: 3.4 ani, joggingul: 3.2 ani, “fitnessul” (termen original: “low-intensity calistenics”): 3.1 ani şi activităţile de sală sau grup: 1.5 ani (termen original: “health club activities”). Simplu spus, ar părea că “tenisul prelungeşte viaţa cu 9.7 ani”, dar, în realitate, un astfel de parametru nu se interpretează aşa iar interpretările sunt, de fapt, cu mult mai frumoase. De ce exact tenisul ar fi numărul 1 în top? Poate contribuie cumva faptul că cei ce practică tenisul au mai mulţi bani, se îngrijesc mai bine şi sunt mai relaxaţi în ansamblu? Poate nu e tenisul cauza? Sau poate e? Aici, de fapt, este adevărata discuţie cu privire la longevitate, dar aceasta nu face mai puţin interesant acest calcul de “multivariable-adjusted life expectancy gains”, chiar dacă ea duce la larga şi consistenta discuţie: asociere nu înseamnă şi cauză-efect.

Discuţia cea mai interesantă derivată din aceste rezultate se referă de fapt la adevăratele cauze ale asocierii din studiul danez. Ce anume au în comun sporturile care par că prelungesc viaţa cu cei mai mulţi ani? Autorul punctului de vedere din Medscape, Tom G Bartol (2) enumeră anumite caracteristici din populaţia de studiu ce ar putea fi ipoteze în căutarea adevăratelor cauze, asta dacă, in extremis pentru sceptici, sportul în sine n-ar prelungi viaţa. Spre exemplu în populaţia daneză analizată în studiu jucătorii de tenis sunt (întâmplător sau nu) şi cei cu cel mai mare consum de alcool. Dar poate, de fapt, contribuie mai mult la longevitate faptul că jucătorii de tenis în general au un nivel de educaţie şi unul financiar superior celorlalte categorii. Sau, interesant şi foarte prezent în studiile de longevitate, poate e implicat destul de mult parametrul socializare: sporturile de pe acest podium sunt toate sporturi de echipă (de fapt sporturi în care există cel puţin doi jucători implicaţi). Sau, şi mai interesant, cred eu, poate ar fi de văzut cum arată o scală a relaxării la subiecţii acestei cercetări. O spun cu zâmbetul pe buze pentru că am practicat toate cele 3 sporturi de pe podium şi mi se pare că cei cu care am jucat fotbal, statistic, sunt mult mai puţin relaxaţi decât cei cu care am jucat tenis.

Am semnalat acest articol pe blog din mai multe perspective. Desigur, cea mai interesantă e că “avem un câştigător”, aşa cum se spune la Oscar. Întâmplător sportul asociat cel mai puternic cu longevitatea e şi unul care, din fericire, ne e mai apropiat nouă, românilor, inclusiv în perioada recentă, când Simona ne-a dus drapelul în atâtea locuri din postura de number-one. Ar fi, apoi, de subliniat aspectele de socializare şi de relaxare. Chiar m-am întrebat cum pică socializarea digitală în aceste calcule, e o întrebare firească în contextul în care studiul pe care îl semnalez aici a început în 1976. Probabil mult mai puţin bine decât socializarea “de modă veche”. Cât despre relaxare, chiar n-aş şti ce să cred, cu privire la această lume digitală care mie nu îmi displace deloc dar care pare că duce, adeseori, şi la extreme. Una din ele e exact sedentarismul. Iar, în final, e de spus că activităţile fizice din cercetare sunt recreaţionale, nu e nici pe departe un studiu pe sportivi. Subliniez şi asta pentru că există o largă zonă intermediară între sedentarism şi sportul de performanţă. Şi chiar vreau să accentuez ideea cu o paranteză personală. Adeseori parametrul “mişcare” e foarte prost transpus în mijloacele media. Unii au extras din ştiinţele moderne faptul că sportul n-ar slăbi în timp ce dieta o face. E o extragere şi superficială şi rău-intenţionată, ba chiar dusă uneori la reclame de tipul: “cu această dietă nu trebuie să faci sport”. Dar nu îmi propun să alunec în această zonă mohorât-gri a nutriţiei româneşti de Internet şi rămân să spun că, aşa “ineficient” cum pare el unora, sportul pare că adaugă ani de viaţă. Sau, şi mai precis, practicanţii de sporturi de timp liber trăiesc mai mult. Iar cei ce le practică împreună cu alţii pare că trăiesc cel mai mult.

 

Publicat: 4 mai 2019. @adriancopcea.com

Autor: Dr. Adrian Copcea, medic primar nutriţionist-diabetolog
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

BIBLIOGRAFIE:

  1. Various Leisure-Time Physical Activities Associated With Widely Divergent Life Expectancies: The Copenhagen City Heart Study. Schnohr, Peter et al. Mayo Clinic Proceedings , Volume 93 , Issue 12 , 1775 – 1785. Link
  2. Tom G. Bartol. Physical Activity and Longevity. Which Sport is Best? Medscape, 2019. Link


2 comentarii

Cât de “frecventabile” mai sunt paginile româneşti de nutriţie

Articolul de azi e unul din puţinele articole recente cu opinii legate de zona numită “netul românesc cu nutriţie”. Am fost prezent pe Internet mulţi ani, am făcut în 2008 un website care avea mulţi cititori la vremea lui (nutritionistcluj.ro), ulterior au explodat Facebookul, nutriţia şi websiteurile de nutriţie, am fost şi eu prezent pe Facebook o vreme (pagina e tot acolo, Adrian Copcea), dar nu am avut niciodată pagini de mare succes mediatic şi nici nu m-a deranjat: e o consecinţă directă a faptului că eu personal nu am acea charismă necesară succesului de net şi nici nu m-a interesat vreodată acest gen de succes. Am scris mereu doar din plăcere, aşa fac şi acum. Iar atunci când vine vorba de charismă în mediul acesta poţi număra pe degete nutriţioniştii care scriu în limba română şi care promovează nutriţia ştiinţifică, aşa cum e ea în clipa de faţă, şi care au şi succes. Şi invers, dacă te uiţi în zona celor ce au succes, măsurabil în cifrele de succes “de Internet” (de tipul “oameni care au dat like pe Facebook”) te poţi chiar speria. În consecinţă poţi avea, ca specialist, reacţia pe care o am eu acum: cumva sunt şi eu în acelaşi loc cu respectivii şi ei, deşi necalificaţi sau vizibil interesaţi în a vinde ceva (de obicei ceva de slăbit) vorbim, cu toţii, aceluiaşi public? Şi publicul se poate întreba: “pe cine să cred?”. Pe unul sau pe celălalt? Şi “celălalt” poate câştiga “bătălia”? Sigur că poate, ba chiar o va face în 95% din cazuri.

Sunt atât de mulţi cei necalificaţi care postează pe teme de nutriţie ba chiar medicale şi care au adepţi într-un număr impresionant. E chiar aşa. Şi care învăluie în diferite nume şi poveşti diferite intervenţii absolut banale, precum regimurile low-carb sau înfometarea. Şi lumea îi asculta. Iar ulterior ascultatul se transformă în bani daţi pentru diferite diete. Şi atunci tu ca specialist ce reacţie normală ai? Eu spun că cea normală e cea pe care am adoptat-o eu de foarte mulţi ani: nu e treaba mea. Poate nu toţi vor fi de acord, unii cred că medicii trebuie să iasă în spaţiul public să contracareze, să se lupte. Eu cred că nu. Eu cred că nu e treaba mea ca specialist faptul că există pe lumea asta afacerişti, escroci, profitori, nu e nici treaba mea că aşa e epoca asta încât Internetul scoate la iveală tot felul de “nutriţionişti”. Nu e treaba mea ca specialist nici faptul că respectivii fac bani din naivitatea şi disperarea oamenilor. S-a întâmplat asta dintotdeauna, doar tehnologiile s-au schimbat. O poţi face, te poţi implica încercând să transmiţi mesajele bune, dar cred că e un consum de energie inutil. La o adică ce e, de fapt, Internetul? E un loc unde se poate strânge orice vorbitor şi poate întâlni orice public care e dornic să-l asculte. E un speaker’s corner mai mare. Şi, tot la o adică, de ce nu s-ar întâlni anumiţi vorbitori cu anumite tipuri de public? De ce ar fi treaba mea ca specialist dacă unul din ei vinde pe bani mulţi, după ce şi-a agăţat pe net clientul, o dietă fără dulciuri, pâine, fructe, paste făinoase, mămăligă, cartofi şi orez? Nu e.

Ce am scris mai devreme nu e resemnare. E o accceptare activă a lumii în care trăim, e consecinţa unui proces de învăţare. Trebuie să acceptăm progresul tehnic împreună cu toate laturile lui negative. O latură e aceea că pe net poate intra oricine şi poate fi mai de succes decât un specialist. E o slăbiciune. Dar profităm atât de mult de Internet încât îi putem accepta şi slăbiciunile.

Eu găsesc că în prezent Internetul nu mai e frecventabil pentru specialişti. Nu e frecventabil acum, în 2019, în epoca asta plină de vânzători de sănătate şi kilograme în minus şi ce se mai vinde pe www. Dar cu siguranţă se vor mai schimba vremurile. Au mai fost diferite tipuri de vremuri de când cu expansiunea Internetului, au mai fost şi când s-a extins televiziunea, sigur a fost şi când s-a extins radioul. Pe Internet la început nu a fost destulă informaţie. Apoi a fost multă, apoi prea multă. Apoi a venit epoca în care lumea a fugit şi fuge după poleială, e cea în care suntem şi acum. Cea cu mult marketing şi mult flat earth. Şi apoi, la un moment dat, sunt convins că vor veni şi altele. Cu siguranţă va veni şi o epocă a specialiştilor. Apropo de asta: mai ţineţi minte reclama la Ariel de după revoluţie? Mai ştiţi ce vorbeam unii cu alţii văzând reclama? Ne spuneam: “oare aşa e? le face nu curate ci impecabil de curate?”. Şi am trecut şi peste acea epocă. O să trecem şi peste asta. Durează un pic, dar o să treacă.

Între timp nu voi mai fi foarte activ pe Internet, nici n-am mai fost de ani buni, mă voi rezuma la alte ramuri ale activităţii mele şi la munca de cabinet. Apreciez fiecare like şi comentariu pe care l-am primit de la Dumneavoastră, vă mulţumesc pentru ele, am învăţat şi eu multe din activitatea de a scrie pe Internet. Dar simt că mie nu îmi mai e potrivit mediul acesta şi nici plăcut. Nu îmi place să dau sfaturi pe Internet, extrem de rar am formulat vreun sfat aici. Vă las, totuşi, cu unul: aveţi grijă cui daţi sănătatea pe mâini, inclusiv când vine vorba de nutriţie. Contrar impresiilor generale pe care ţi le poate lăsa Internetul, nutriţia e o ramură medicală care işi are specialiştii ei, specificul, regulile şi subtilităţile ei şi, mai ales, costurile ei. Adesea nu în bani ci în sănătate. Nutriţia n-a fost niciodată o joacă de Internet.