Zilele trecute Medscape a semnalat rezultatele studiului “The Copenhagen City Heart Study”, publicat recent în Mayo Clinic Proceedings şi sponsorizat de Danish Heart Foundation (1). Studiul a fost realizat pe 8577 participanţi, urmăriţi de-a lungul a 25 de ani şi a calculat numărul de ani de viaţă câştigaţi de cei ce practică diferite sporturi recreaţionale, comparativ cu persoanele sedentare. Câştigătorii detaşaţi, în această cercetare, sunt practicanţii de tenis, care trăiesc cu 9.7 ani mai mult decât sedentarii. Urmează badmintonul cu 6.2 ani, fotbalul: 4.7 ani, ciclismul: 3.7 ani, înotul: 3.4 ani, joggingul: 3.2 ani, “fitnessul” (termen original: “low-intensity calistenics”): 3.1 ani şi activităţile de sală sau grup: 1.5 ani (termen original: “health club activities”). Simplu spus, ar părea că “tenisul prelungeşte viaţa cu 9.7 ani”, dar, în realitate, un astfel de parametru nu se interpretează aşa iar interpretările sunt, de fapt, cu mult mai frumoase. De ce exact tenisul ar fi numărul 1 în top? Poate contribuie cumva faptul că cei ce practică tenisul au mai mulţi bani, se îngrijesc mai bine şi sunt mai relaxaţi în ansamblu? Poate nu e tenisul cauza? Sau poate e? Aici, de fapt, este adevărata discuţie cu privire la longevitate, dar aceasta nu face mai puţin interesant acest calcul de “multivariable-adjusted life expectancy gains”, chiar dacă ea duce la larga şi consistenta discuţie: asociere nu înseamnă şi cauză-efect.

Discuţia cea mai interesantă derivată din aceste rezultate se referă de fapt la adevăratele cauze ale asocierii din studiul danez. Ce anume au în comun sporturile care par că prelungesc viaţa cu cei mai mulţi ani? Autorul punctului de vedere din Medscape, Tom G Bartol (2) enumeră anumite caracteristici din populaţia de studiu ce ar putea fi ipoteze în căutarea adevăratelor cauze, asta dacă, in extremis pentru sceptici, sportul în sine n-ar prelungi viaţa. Spre exemplu în populaţia daneză analizată în studiu jucătorii de tenis sunt (întâmplător sau nu) şi cei cu cel mai mare consum de alcool. Dar poate, de fapt, contribuie mai mult la longevitate faptul că jucătorii de tenis în general au un nivel de educaţie şi unul financiar superior celorlalte categorii. Sau, interesant şi foarte prezent în studiile de longevitate, poate e implicat destul de mult parametrul socializare: sporturile de pe acest podium sunt toate sporturi de echipă (de fapt sporturi în care există cel puţin doi jucători implicaţi). Sau, şi mai interesant, cred eu, poate ar fi de văzut cum arată o scală a relaxării la subiecţii acestei cercetări. O spun cu zâmbetul pe buze pentru că am practicat toate cele 3 sporturi de pe podium şi mi se pare că cei cu care am jucat fotbal, statistic, sunt mult mai puţin relaxaţi decât cei cu care am jucat tenis.

Am semnalat acest articol pe blog din mai multe perspective. Desigur, cea mai interesantă e că “avem un câştigător”, aşa cum se spune la Oscar. Întâmplător sportul asociat cel mai puternic cu longevitatea e şi unul care, din fericire, ne e mai apropiat nouă, românilor, inclusiv în perioada recentă, când Simona ne-a dus drapelul în atâtea locuri din postura de number-one. Ar fi, apoi, de subliniat aspectele de socializare şi de relaxare. Chiar m-am întrebat cum pică socializarea digitală în aceste calcule, e o întrebare firească în contextul în care studiul pe care îl semnalez aici a început în 1976. Probabil mult mai puţin bine decât socializarea “de modă veche”. Cât despre relaxare, chiar n-aş şti ce să cred, cu privire la această lume digitală care mie nu îmi displace deloc dar care pare că duce, adeseori, şi la extreme. Una din ele e exact sedentarismul. Iar, în final, e de spus că activităţile fizice din cercetare sunt recreaţionale, nu e nici pe departe un studiu pe sportivi. Subliniez şi asta pentru că există o largă zonă intermediară între sedentarism şi sportul de performanţă. Şi chiar vreau să accentuez ideea cu o paranteză personală. Adeseori parametrul “mişcare” e foarte prost transpus în mijloacele media. Unii au extras din ştiinţele moderne faptul că sportul n-ar slăbi în timp ce dieta o face. E o extragere şi superficială şi rău-intenţionată, ba chiar dusă uneori la reclame de tipul: “cu această dietă nu trebuie să faci sport”. Dar nu îmi propun să alunec în această zonă mohorât-gri a nutriţiei româneşti de Internet şi rămân să spun că, aşa “ineficient” cum pare el unora, sportul pare că adaugă ani de viaţă. Sau, şi mai precis, practicanţii de sporturi de timp liber trăiesc mai mult. Iar cei ce le practică împreună cu alţii pare că trăiesc cel mai mult.

 

Publicat: 4 mai 2019. @adriancopcea.com

Autor: Dr. Adrian Copcea, medic primar nutriţionist-diabetolog
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

BIBLIOGRAFIE:

1. Various Leisure-Time Physical Activities Associated With Widely Divergent Life Expectancies: The Copenhagen City Heart Study. Schnohr, Peter et al. Mayo Clinic Proceedings , Volume 93 , Issue 12 , 1775 – 1785. Link
2. Tom G. Bartol. Physical Activity and Longevity. Which Sport is Best? Medscape, 2019. Link