Anticipez cu acest articol un răspuns la dilema: “mămăligă versus pâine în diabet”. Am şi început să scriu articolul cu dilema mămăligii dar am constatat că pasajele de anticipare a “confruntării tehnice” dintre cele două au fost prea lungi aşa încât le dedic un articol separat. E vorba de principiile generale ale regimului în diabet. Abia odată cu înţelegerea acestor principii va pica în mod firesc răspunsul la respectiva întrebare. O astfel de serie există şi pe nutritionistcluj.ro dar reiau scrierile şi pe acest blog într-un stil pe care îl doresc compatibil cu telefonul mobil şi cu un timp de lectură mai scurt.

Aşadar regimul “de diabet” PE SCURT. Există 4 tipuri de diabet, fiecare cu regimul său. Diferenţele de regim sunt majore, aşa încât depinde mult despre ce tip de diabet este vorba. Diabetul tip 2, cel majoritar, e cel în care diabetul apare cel mai frecvent la o persoană cu obezitate împreună cu un set de afecţiuni pe care le numim “metabolice” sau din gama “sindromului metabolic”: hipertensiunea arterială, dislipidemiile, ficatul gras etc. Din această perspectivă regimul pentru diabetul tip 2 este, de fapt, regimul recomandat unei persoane care are un anumit spectru de probleme care nu ţin strict de glicemie, aşa cum, de fapt, nici diabetul tip 2 nu este o boală strict a glicemiei ci o boală complexă, metabolică şi, în acelaşi timp, cardiovasculară. O alimentaţie fără zahăr dar de proastă calitate din alte puncte de vedere, de exemplu care abundă în prăjeli şi grăsimi industriale nocive inimii nu poate fi numită „regim de diabet”. În schimb o alimentaţie care se corelează cu activitatea fizică, renunţarea la fumat, o bună stare psihică sau alte elemente de tipul reducerii alcoolului (dacă este cazul), reprezintă o alimentaţie care acţionează şi în zona protecţiei cardiovasculare şi, astfel, se încadrează în definiţia corectă a „regimului de diabet”. Un astfel de regim conţine ceea ce trebuie să conţină o alimentaţie sănătoasă, dar cu unele particularizări referitoare la proporţiile alimentelor şi situaţia generală a persoanei.

Per total, o alimentaţie „de diabet” conţine cerealiere, fructe, legume, leguminoase, carne, lactate, ouă, grăsimi, la fel cum conţine orice alimentaţie sănătoasă de tip omnivor sau, dacă e cazul sau pe anumite perioade (de exemplu în post) o alimentaţie care asigură nutrienţii dintr-un număr mai mic de grupe alimentare (de exemplu fără carne, dacă o persoană are această alegere, dar compensând din alte surse nutrienţii care vor lipsi prin eliminarea cărnii). Ceea ce descurajăm în diabetul tip 2, de exemplu zahărul, grăsimile industriale sau mâncatul haotic, descurajăm şi în afara diabetului tip 2. În schimb ce diferă în diabet şi necesită atenţie e un anumit tip de programare a meselor şi un fel anume de a corela alimentaţia cu alte aspecte ale vieţii, de exemplu orarul de serviciu, activitatea fizică şi tratamentele medicamentoase.

Un regim bun pentru diabetul tip 2 şi obezitate este bine să frapeze prin diversitate, ordine, moderaţie şi ponderea alimentelor „curate”, naturale. O alimentaţie din care să nu lipsească proteinele, grăsimile sănătoase, fructele, legumele şi alte surse de glucide într-o anumită proporţie şi potrivită preferinţelor şi posibilităţilor persoanei este o alimentaţie „de diabet” cât timp conduce la rezultate bune ale ţintelor stabilite împreună cu medicul: ţinte de greutate, de glicemie, de parametri lipidici (grăsimile din sânge) şi toate evident, pe fondul unei stări generale bune de sănătate a persoanei. În diabetul tip 2: cantitatea şi calitatea glucidelor (carbohidraţilor) CONTEAZĂ. Ele contează în primul rând prin prisma APORTULUI TOTAL zilnic. Este de spus că din rândul surselor de carbohidraţi nu toate sunt necesare. Unele chiar ar putea fi numite „facultative”, dacă ne referim la zahăr, care, pe cât posibil, e de minimizat şi în alimentaţia sănătoasă în general, nu doar în cea a diabeticului, dar mai ales în cea a diabeticului. Alte surse de carbohidraţi, cele „de mâncare” (spun aşa pentru a le delimita de cele „de plăcere”), în schimb, pot fi dozate în funcţie de preferinţe. Fructele şi legumele sunt surse bune de glucoză şi, în general, grupe de alimente recomandabile în, practic, toate versiunile de alimentaţie sănătoasă. Ele sunt binevenite şi indicate şi în diabetul tip 2. Legumele chiar au o pondere mică de carbohidraţi, chiar şi cele dulci, şi vin la pachet cu mulţi alţi nutrienţi utili. Surse de glucoză sunt şi cerealierele, pâinea şi mămăliga sau garniturile de orez, paste făinoase, mazăre, fasole şi alte leguminoase. Şi ele sunt binevenite şi normale într-o alimentaţie sănătoasă, inclusiv în diabet. Dar în diabet trebuie „dozate”. Leguminoasele (mazărea, fasolea boabe, lintea), mai ales, sunt şi accesibile în România şi sănătoase şi bune în diabet, contrar procentului de carbohidraţi care impune doar precauţii la cantităţi mari (ceea ce oricum se întâmplă rar) şi nu evitare. Cât priveşte cerealierele, există o largă paletă de prelucrare industrială şi e de înţeles că versiunile industriale sau sărace nutritiv au mereu o alternativă, preferabilă, a versiunilor integrale, mai puţin prelucrate industrial. Spunem aşa pentru că prelucrarea industrială poate veni cu eliminarea nutrienţilor sau cu adăugarea unor substanţe de proastă calitate sau cu ambele. Grăsimile de proastă calitate precum grăsimile parţial hidrogenate trans nu sunt binevenite în regimul de diabet cum nu sunt binevenite în general. La fel: eliminarea fibrelor şi unor vitamine în diferite versiuni de făină vin cu „sărăcie nutriţională” şi o mai proastă reglare a apetitului. Toate acestea intră la criteriul CALITATE şi nu constituie o recomandare doar pentru persoanele cu diabet, ci în general pentru persoanele preocupate de o alimentaţie sănătoasă.

Cât priveşte parametrul CANTITATE, stabilirea unui total nutriţional zilnic (calorii, carbohidraţi) impune selectarea unor grupe în echilibru cu altele: de exemplu un regim cu multe fructe nu permite şi un aport mare de pâine şi paste făinoase pentru că aportul cumulativ de glucoză sau calorii ar fi prea mare. La fel şi invers: cât timp TOTALUL de „zahăr” este important este inutilă eliminarea, spre exemplu, a strugurilor pe motivul că ei au un PROCENT mai mare de zaharuri. Strugurii şi bananele sunt alimente sănătoase binevenite inclusiv în regimul de diabet. Problema care se pune este doar cantitatea. Spre exemplu 150 de grame de struguri aduc la fel de multă glucoză cât o chiflă de 60 de grame şi chiar există numeroase beneficii ale strugurilor în această comparaţie. Astfel de reguli trebuie înţelese şi deprinse de persoana care are diabet şi discutate la cabinetul diabetologului şi nutriţionistului pentru că e nevoie şi de o corelare a lor cu tratamentele şi stilul de viaţă, în general. Dar baza e, ca în orice, cantitatea şi calitatea.

La fel se pune şi problema grăsimilor, la fel şi cea a proteinelor, la fel şi cea a vitaminelor, mineralelor, fibrelor şi a altor substanţe înrudite cu vitaminele, numite „fitonutrienţi”, de exemplu antioxidanţii. Ficare tip de nutrienţi are beneficii în diabet dacă este utilizat judicios: fibrele sunt utile tranzitului şi ajută apetitul şi „curba glicemică”, grăsimile influenţează bioritmul absorbţiei altor nutrienţi, spectrul lipidic şi riscul cardiovascular (o alimentaţie cu multe grăsimi de proastă calitate, precum grăsimile din numeroase patiserii sau dulciuri la pungă nu este una ce protejează inima sau, invers, prezenţa grăsimilor omega-3 este benefică), despre vitamine şi minerale cu siguranţă nu există controverse mari. Fructele şi legumele, furnizori ai unui spectru larg de vitamine şi minerale, sunt de nelipsit în orice regim bun. Versiunile în care se elimină total sursele de glucide (pâine, fructe, paste, orez etc.) sunt situaţii rare şi extreme care trebuie întotdeauna discutate cu medicul diabetolog, ele fiind practic ori intervenţii medicale dacă se fac împreună cu o echipă medicală ori aventuri, dacă se fac fără precauţii şi supraveghere medicală.

Alimentaţia în diabetul tip 1 are cu totul alt specific: aici gama de „ţinte” ale regimului e mai mică, nefiind, în general, prezente bolile metabolice asociate (în special cele cardiovasculare) în schimb fina corelare cu insulina, activitatea fizică şi alte aspecte individuale e crucială. Cunoaşterea carbohidraţilor, sincronizarea cu insulina şi bioritmurile individuale sunt decisive în „şcoala” celui ce trăieşte cu diabetul tip 1. Ele aduc şi rezultate şi confort şi siguranţă. CUNOAŞTEREA detaliată, de această dată, a carbohidraţilor şi cântărirea sau cel puţin estimarea, sunt baza regimului pentru diabetul tip 1. Aici nu există restricţii speciale, altele decât în alimentaţia sănătoasă, nivelul de carbohidraţi poate fi oricât în limitele normalului, limite care, practic, sunt largi în definiţiile alimentaţiei sănătoase. Cât priveşte calitatea lor, nu există nimic special faţă de ce se recomandă, în general, când vorbim de calitatea alimentelor. Un regim cu multe dulciuri sau patiserii de proastă calitate se poate compensa cu insulină sau mişcare dar asta nu înseamnă că un astfel de regim este recomandabil. Practic lipsa unui regim specific nu înseamnă „orice” ci înseamnă: „orice ar fi fost sănătos şi dacă n-ar fi fost diabetul la mijloc”.

Celelalte categorii de diabet sunt tipurile „speciale” de diabet, cele asociate altor boli, ce impun în general un regim asemănător tipului 2 de diabet şi diabetul de sarcină (diabetul gestaţional), o situaţie cu o marjă de regim suficient de „strânsă” şi evoluţii foarte variabile de la o persoană la alta. În diabetul de sarcină intră mai mulţi parametri decât în tipul 2 dar şi durata „afecţiunii” este limitată, ghilimelele sunt de la faptul că diabet gestaţional este de fapt o dereglare tranzitorie a metabolismului glucidic în timpul sarcinii, în marea majoritate reversibil după naştere. Aceste situaţii sunt suficient de rare şi speciale încât să nu facă subiectul acestui articol generalist.

Am lăsat la final rolul suplimentelor şi alimentelor speciale, ele sunt o „linie complementară” sau „suplimentară” de tratament dar de alt nivel şi alt ordin. Nivelul de aşteptări trebuie bine discutat cu medicul mai ales când ele vin cu promisiuni spectaculoase. „Puterea” lor este absolut individuală şi dependentă de vechimea diabetului şi de ce se întâmplă în restul vieţii persoanei. Ceea ce nu înseamnă că nu sunt binevenite dar nici că vor „scăpa de insulină” o persoană care a necesitat un astfel de tratament: astfel de aşteptări nu sunt binevenite şi deturnează atenţia de la ce e cu adevărat important. De asemenea subiectul alcoolului merită un articol aparte, ce va urma în această serie, în care voi intra în tot mai multe detalii pe parcurs.

Concluzionând: diabetul în general necesită un „regim” care este de fapt o versiune a alimentaţiei sănătoase potrivită fiecărei persoane în parte şi care trebuie corelată cu „tabloul mai larg” al respectivei persoane. Sursele de glucoză (zaharurile, amidonul) reprezintă principalul reper dar nu unicul. Reperul mare al unei alimentaţii diverse, ordonate şi curate este mult mai important şi el, la rândul său, în cadrul unei vieţi active şi sănătoase într-un sens mai larg.