Această postare e una de tip editorial, nu e una foarte tehnică, e mai mult o viziune de ansamblu asupra unui tip de argumentaţie, cel din titlu : « bunica a fumat până la 90 de ani ». îl auzim des în favoarea unor obiceiuri, de exemplu fumatul sau consumul anumitor alimente – să zicem mezelurile- care astăzi sunt considerate nesănătoase (unele din ele, dar nu acesta este subiectul postarii). Amuzant e că am auzit şi o versiune inversă, « bunicii mâncau foarte gras, adică foarte nesănătos », chiar la un medic nutriţionist, acest argument mi s-a părut amuzant tocmai venindu-mi în minte că mulţi aduc argumentul cu sens invers, nu cu sensul că bunicii făceau ceva rău. Ca să glumesc, poate că gluma derivată din cele două ar putea fi: “nu-I nimic că au mâncat bunicii foarte gras, ca să compenseze au fumat şi au trăit mult »

Ce anume se poate lua drept argumente în astfel de discuţii ? Aş spune că aproape niciunul. Si explic mai departe de ce. Voi expune punctat ideile mele pe acest subiect, cred că merită luate cu toate în considerare.

Primul argument când vine vorba de astfel de factori de stil de viaţă trebuie să fie întotdeauna ansamblul. Niciodată o părticică. Să zicem că bunicii mâncau mezeluri sau smântână sau pâine sau orice altceva din alimentelele care acum au un fel de etichetă de « nesănătos ». Ce lipseşte din această ecuaţie ? O mulţime de elemente. Lipsesc cantitatea, calitatea, contextul. De exemplu. Poate mâncau acele mezeluri dar per total stilul de viaţă era unul mult mai sănătos : mese regulate, activitate fizică, nivel redus de stres. Dintre ele absolut toate de-a lungul modernizării planetei au devenit factori de risc. Lumea a început să mănânce neregulat, uneori cu mese improvizate, ronţăieli, mâncat de stres, mâncat pe fugă (bunicii cel mai probabil nu mâncau aşa). Activitatea fizică a scăzut pentru că meseriile sunt cu mai puţină mişcare : mulţi, inclusiv eu, lucrăm stând pe un scaun…iar statul în sine pe un scaun, ca număr de ore pe zi, e corelat, din păcate cu o reducere a anilor de viaţă. Iar deplasările, cel puţin în oraşe mari, le facem adeseori cu maşina, din diferite motive (viteza deplasării, nevoia de a duce şi aduce copiii de undeva, pentru că nu mai avem siguranţa de a-i lăsa să meargă singuri etc.). Si stresul. Tind să cred că stresul e mai mare acum. Si el din foarte multe motive. Ca generaţie (am 44 de ani) care a prins comunismul (şi mi-l amintesc) am văzut după revoluţie o societate tot mai haotică, plină de nesiguranţă, de agresivitate a societăţii, de nedreptăţi. Toate, in final, se traduc în stres. Eşti stresat la serviciu, eşti stresat că nu ai o siguranţă a zilei de mâine : poate firma intră în faliment, poate utilităţile se scumpesc. Suntem în plină criză a utilităţilor. Toate sunt stres. Chiar îmi amintesc de la cursurile de psihologie medicala din facultate, ne povestea profesorul Bradu Iamandescu că în fiecare zi avem zeci de mini-stresuri. De la banale lucruri de tipul unei frâne în trafic sau a unui şofer care era cât pe ce să ne ciocnească. Deci…poate că mezelurile nu erau atunci aşa periculoase, dar poate acum mezelurile şi ţigara sunt doar cireaşa de pe tort în drumul spre un infarct miocardic, care poate doar aştepta un impuls de la nişte ţigări pe nişte coronare deja avariate de stres, sedentarism şi mâncare proastă…Spun « mezelurile » dar e mult mai mult de pus sub lupă atunci când vine vorba de nutriţie.

Al doilea argument e legat de spectrul bolilor, medicinei şi chiar de cum se prezintă planeta. Spectrul bolilor se schimbă de la generaţii la generaţii. Avem material genetic care evoluează, avem şi sunt acum foarte studiaţi “conlocuitorii” noştri din tubul digestiv, bacterii care evoluează şi ele odată cu noi (microbiomul), avem o planetă ale cărei condiţii de viaţă se schimbă, de exemplu avem poluare. Toate au un impact asupra noastră în multe feluri. De exemplu poluarea poate exacerba spectrul de boli alergice şi autoimune, alimentele pot influenţa, prin diverse circuite, apariţia cancerelor, bolilor cardiovasculare, bolilor metabolice (obezitatea, diabetul zaharat, ficatul gras etc.). Răspundem la poluare probabil printr-o hiperreactivitate / o hiperactivare a imunităţii. Şi, iată, de unde glutenul, de exemplu, era un nutrient oarecare (o proteină care leagă coaja de pâine în textura aceea pe care o iubim mulţi dintre noi) poate fi şi el un “trigger” autoimun. Nu fac o pledoarie pentru dietele fără gluten, doar dau un exemplu cum o anumită substanţă dintr-un aliment poate nu era periculoasă acum 50 de ani şi poate devine (pentru unii) periculoasă în zilele noastre: mai exact la cei cu boală celiacă, boală mult mai frecventă în prezent decât acum câteva decade. Apoi, când vine vorba de medicină, atunci e un pic invers la argumentul « bunica a fumat ». Speranţa de viaţă a crescut în mod continuu DATORITA medicinei, nu contrar ei, nu paradoxal. De exemplu, că tot am pomenit infarctul miocardic, pe vremea bunicii un fumător înrăit făcea un infarct şi în afară de aspirină şi noroc nu erau tratamente importante. Astăzi, acelaşi fumător înrăit poate supravieţui infarctului ce poate i-ar fi fost fatal în altă epocă dacă ajunge la o secţie de cardiologie intervenţională unde se face o revascularizare. Ba poate chiar înaintea infarctului, preventiv. Un bypass sau un stent, spre a fi concret. Si mai e un argument împotriva lui « bunica a fumat până la 90 de ani ». Bunica e poate doar unul din cei 2 copii din 7 care au trecut de copilărie. Acum cam 100% din copii ajung să treacă de copilărie…pe vremea bunicii câţi copii reuşeau ? Nu aşa mulţi. Se murea în copilărie de boli infecţioase cărora între timp li s-au descoperit tratamente şi vaccinuri. Unele chiar au dispărut. Acum, scriind, îmi vine să scriu şi că « pe vremea bunicii nu era Internet » şi zic asta gândindu-mă că poate veni o epocă viitoare în care cu toate aceste invenţii, epoca infecţioasă poate reveni în forţă : antibioticele nu vor mai funcţiona (rezistenţa la antibiotice e un fenomen de temut al zilelor noastre) iar vaccinurile nu le vor mai face oamenii pentru că….Internet. Revenind : pe vremea bunicii era, totuşi, mai rău să faci infarct sau infecţii, pe vremea noastră ai mai multe şanse să treci de ele. Dar şi pe vremea bunicii era mai puţin infarct şi diabet zaharat tip 2 şi câte şi mai câte din cele actuale. E o ecuaţie în plină mişcare…

Dar cum rămâne cu mezelurile ? Rămâne ca şi cu fumatul, sedentarismul, zahărul, grăsimile şi multe altele…învăţăm ce anume mai degrabă ne poate face rău decât mai degrabă ne face bine…Iar aici suntem în epoca în care începem să învăţăm măcar « ce e mai degrabă bun » şi « ce e mai degrabă rău ». Iar aici lucrurile de fapt nu s-au schimbat foarte mult în ultimele decade. Fructele şi legumele sunt pe versantul bun, mezelurile, grăsimile saturate şi diferite adausuri (mai ales cele care îndepărtează foarte mult alimentul de la prezentarea lui iniţială, mai precis procesarea) sunt pe versantul rău. Aici e argumentul meu împotriva textelor care conţin cuvântul « moderaţie » şi îndemnului la moderaţie. Poate îi voi dedica o postare separată. Eu zic că mai degrabă ne facem o mini-listă cu ce am avea mai degrabă de redus (de exemplu mezelurile) versus ce am avea mai degrabă de suplimentat (de exemplu fibre, legume, fructe, nuci). Iar aici nu e chiar foarte uşor de navigat între ele, dar măcar să ştim ce e cu « mai degrabă mai puţin » şi ce e cu « mai degrabă mai mult ».

Da, poate că bunicile noastre au fumat până la 90 de ani (a mea până la 84, unde s-a oprit cronometrul, Carpaţi fără filtru). Dar poate că viaţa lor nu a semănat deloc cu a noastră.

Unele din articole sunt scrise ca atare şi pe pagina de Facebook : « Doctor Adrian Copcea » pe care o puteţi urmări.