Aveam pe websiteul meu vechi, nutritionistcluj.ro (e tot acolo, dar greu citibil pe telefoane) nişte articole legate de autopsiile unor celebrităţi, Michael Jackson, Whitney Houston etc. Scăpaseră pe Internet în preajma evenimentelor. Deşi pare morbid să citeşti aşa ceva, eu ca medic am găsit fascinantă lectura unui astfel de raport (o lectură lungă şi extrem de minuţioasă, cred că era de ordinul a 20 de pagini, dense, “coroner’s report” fiind termenul original). De ce o găsesc fascinantă e pentru lecţia de medicină. E vorba de detaliile de proceduri, ce se formulează sau nu, cum se formulează…
În aceeaşi ordine de idei ieri seară am avut din nou plăcerea unui contact cu medicina de vârf şi, mai ales, comunicarea în spaţiul public a unor detalii medicale ale unui pacient. Acum discuţia veche: cui aparţine acel pacient: lui însuşi sau statului American, pacientul fiind preşedintele Donald Trump…Nu e pentru acum discuţia. În plus am cu siguranţă prieteni care ar corela primele două paragrafe cu care am început şi ar face un banc pe tema asta. Eu nu.
În 16 ianuarie 2018 seara mi-au apărut pe Facebook vreo 3 agenţii şi siteuri mari (CNN, Reuters) transmiţând live de la Casa Albă. Am dat click pe live şi văzând că se anunţă: “raportul examinării medicale a preşedintelui Donald Trump” am rămas ochi şi urechi şi, într-un final, fascinat de episod. Imediat după live am scris într-un mediu restrâns ce am reţinut rămânând să aştept o urmă scrisă pentru a scrie articolul mare, adică acesta. Am scris ce mi se fixase în memorie şi, constat acum, mi se fixaseră multe. Au şi comentat câţiva din colegii medici anumite aspecte: “chiar au spus public denumirea comercială a medicamentului pe care îl ia?”. Azi, 17 ianuarie 2018 dimineaţa am căutat cu Google să văd dacă raportul e pe undeva: povestit, redactat etc. şi am găsit într-o secundă, fără nicio scurgere (leakuire cum s-ar spune…) EXACT RAPORTUL, în număr de 3 pagini, în forma lui originală…Raportul e, in cel mai oficial mod posibil, pe Internet, tot ce scriu mai jos sunt informaţii care au fost făcute publice, mai exact tot raportul. Linkul e aici, poate că jumătate din cititorii articolului o vor lua pe această ieşire de pe autostradă, însă eu cred că ce voi scrie şi eu, după şi printre rânduri, va fi interesant. Pentru medici sunt convins, pentru publicul larg încă nu ştiu, dar cred că da. Aici e linkul: http://edition.cnn.com/2018/01/16/politics/read-donald-trump-medical-exam/index.html. E pe CNN.com, articolul se numeşte: “READ: President Trump’s physical exam report” şi, ca să fiu riguros ca în articolele medicale atunci când facem referinţe către documente online, o să mai scriu: “accesat 17 ianuarie 2018 ora 09.25”. Neştiind cum e cu deontologia unei capturi de ecran după un document postat pe un website…mă abţin. Informaţiile însă sunt acolo şi sunt şi un pic mai jos aici, în limba română, cu câteva comentarii personale, zic eu, interesante fiind din perspectivă de medic care şi lucrează cu o parte din patologia lui Donald Trump. Patologia lui Donald Trump am zis? Pentru că raportul şi conferinţa de presă au venit cu concluzia: “preşedintele este într-o stare de sănătate excelentă”…
Raportul începe cu un antet: “medicul preşedintelui, Casa Albă, 16 ianuarie 2018”, semnat Ronny L.Jackson, MD, Rear Admiral, US Navy. E o semnătură alături, fără parafă :). (zâmbiliciul e pentru colegii medici în România…pare că n-a întors nimeni raportul la parafat…). Subiectul raportului este: “the president’s periodic physical exam”, mai scrie că a fost efectuat la Walter Reed National Military Medical Center. Mai scrie în introducere că scopul acestui examen a fost oferirea către public a unui “update”, dar să scriu ca în text: “the purpose of this exam was to provide the public with an update of the President’s current health status and to ensure the President continues to enjoy all the benefits of good health. This examination focused on evidence-based health screening and disease prevention”. Aici îmi fac paranteza: sigur că un copy-paste al raportului sau o traducere în română pe un site x ar fi interesantă dar, de fapt, mai sunt câteva lucruri interesante, zic eu.
Conţinutul raportului e în mare parte sec dar intercalate cu pasaje deloc seci. Îl reproduc tocmai pentru acurateţe, doar nu-l mai pun chiar liniuţă cu liniuţă, din motive de spaţiu. Cu siguranţă interpretări se vor găsi în ditamai presa mondială, la noi nu mai zic, dar eu mă opresc la ce mi se pare mie interesant, mai degrabă pentru medicină şi deontologie…Comentariile după…
Aşadar în paragraful “Raport” pun text tradus şi adaptat de mine, inserat cu unii termeni originali plus mici comentarii de-ale mele. După el pun o rubrică de “dileme etice”, îmi place mie subiectul ăsta şi ştiţi asta dacă m-aţi mai urmărit pe ici colo. Plus nişte steluţe pe măsură ce scriu, să mă întorc la respectivele teme cu câte un comentariu mic, acum sau altă dată.
Raportul
Parametri vitali: (“vital statistic” în original):
Vârstă: 71 ani 7 luni, înălţime: 75 inches (aici traduc: 1,905 metri), greutate: 239 pounds (şi aici traduc: 108.4 kilograme). Puls în repaus: 68/minut, tensiune arterială 122/74 mmHg, pulsoximetrie: 99%, temperatură 36.8 (era în Fahrenheit originalul). Îmi pun aici o steluţă * pentru comentarii mai jos referitoare la indicele de masă corporală (IMC, BMI în engleză) şi diagnosticul legat de greutate (fiind un articol de un medic nutriţionist, o să îmi permit un mic paragraf).
Examinări şi investigaţii pe sisteme (“to include studies” în original).
Ochi: acuitate vizuală necorectată 20/30 bilateral, corectată: 20/20. Câmp vizual, fund de ochi, presiune intraoculară: normale. Fără patologie depistată. Cap, urechi, nas, gât (aş zice ORL ca traducere): examen normal. “Dental” (aici aş traduce examen stomatologic dar de o vreme stomatologia în România şi-a cam schimbat denumirea în “medicină dentară”): dinţi şi gingii sănătoase. Gât: examen normal de tiroidă, fără limfadenopatii. Auscultaţie normală a arterelor carotide. Pulmonar: plămâni liberi la auscultaţie. S-a efectuat un CT toracic “low-dose” (traduc cu iradiere mică) (Low-dose CT) care nu a demonstrate patologie pulmonară. Pun aici o steluţă * pentru CT-ul cu iradiere mică: nu ştiu la momentul scrierii ce e…e un altfel de CT sau un CT noarmal care se setează altfel? O să mă ajute cu siguranţă colegii mei radiologi. Cardiac: examen cardiac normal, ritm regulat, fără murmur sau zgomote cardiace patologice. ECG (aici în liveul de pe Facebook a spus doctorul-amiral, textual: “de asemenea cunoscut ca EKG *…steluţa e pentru K-ul respectiv): ritm sinusal, 71/minut, ax normal, fără alte elemente semnificative. Ecografie transtoracică: funcţie normală a ventricului stâng, fracţie de ejecţie 60-65%, ventricul stâng de dimensiuni şi cu perete de grosime normale. Valve normale, atrii: “grossly normal”. Ecocardiografie de stres (Exercise Stress Echocardiogram) *aici steluţă pentru durata examinărilor: capacitate de efort peste medie în raport cu sexul şi vârsta, răspunsuri normale la efort ale ritmului cardiac, tensiunii arteriale şi mobilităţii parietale. Mobilitate normală şi absente elementele de ischemie în toate imaginile. Gastrointestinal: examen normal. Fără mase, hepatomegalie sau splenomegalie. Colonoscopia optică a fost efectuată în 2013, normală, fără polipi, şi nu a fost indicată suplimentar acum ci va fi efectuată conform programării uzuale. Genitourinar: examen normal. Extremităţi şi sistem musculoscheletal: examen normal, toate articulaţiile cu mobilitate normală. Pulsuri distale puternice (“bine bătute” mai spunem noi colocvial, “strong” e termenul din raport) şi umplere capilară normală la extremităţi, fără edeme sau inflamaţii (“swelling” în original, am adaptat). Neurologic: nervi cranieni, funcţie cerebeloasă, reflexe tendinoase profunde, funcţie motorize şi sitem senzorial: normale. Examen cognitiv realizat cu Montreal Cognitive Assessment: normal, scor 30/30. *Steluţă. :) Cei cârcotaşi ştiu de ce am pus steluţa. Dermatologic: examen normal, fără elemente de melanom, carcinom bazocelular, carcinom scuamos sau alte boli dermatologice importante.
Examene de laborator
Profil lipidic: Colesterol total: 223 mg/dl, Trigliceride: 129 mg/dl, HDL colesterol: 67 mg/dl, LDL colesterol: 143 mg/dl, Raport Colesterol Total/HDL: 3.3.
Hemoleucogramă completă: leucocite: 5500/ml, hemoglobină: 16.1 g/dl, hematocrit: 48.7%, trombocite: 241.000/ml.
Set metabolic extins: (“extended metabolic panel”) *Aici îmi pun mie o steluţă pentru pachetele de analize de laborator pe care le concep la clinică (există şi la mine la cabinet “set diabet” şi “set nutriţie”…probabil va urma şi un “set Trump” :). Aşadar: Glicemie a jeun: 89 mg/dl, uree (“BUN” în original, acronim pentru Blood Urea Nitrogen): 19 mg/dl, Creatinina 0.98 mg/dl, ALT: 27 UI/l (*chiar mă gândeam să ma actualizez şi eu cu limbajul curent, că eu tot TGP spun ALAT-ului şi TGO ASAT-ului, se pare că e o meteahnă a generaţiei mele, ca şi cu leii vechi şi noi), AST: 19 UI/l, hemoglobina glicată HbA1c: 5.0%, vitamina D: 20 ng/ml, PSA: 0.12 ng/ml, TSH: 1.76 uUI/ml.
Examen urină: aspect clar. Proteine, cetone, glucoză, hematurie: absente.
Antecedente medicale
Hipercolesterolemie
Rozacee
Antecednte chirurgicale
Apendicectomie (la 11 ani)
”Social History” (stil de viaţă zicem noi în fişe…) *interesant termen…
Alcool şi fumat: consum absent atât în prezent cât şi în trecut.
Medicaţie
Rosuvastatina (Crestor) 10 mg/zi pentru scăderea colesterolului. (nu îmi aparţin menţiunile).
Acid acetilsalicilic (aspirină) 81 mg/zi zilinic pentru sănătatea inimii (mot-a-mot).
Finasteride (Propecia) 1 mg/zi pentru prevenţia căderii părului.
Ivermectin Cremă (Soolantra). La nevoie pentru tratamentul rozaceei.
Multivitamină (Centrum Silver). Zilnic pentru menţinerea sănătăţii. *aici chiar e interesantă discuţia de pe teritoriul prevenţiei. La o adică avem şi prevenţia căderii părului, cu siguranţă unii cititori vor găsi interesant.
Imunizări
Prevnar 13 (pentru prevenţia pneumoniei pneumococice) şi Twinrix (pentru prevenţia hepatitei A/B) “GIVEN” (nu înteleg din raport dacă le-au făcut la momentul examinării de rutină, bănuiesc că da). Vaccinări de rutină, inclusiv pentru gripă (“seasonal influenza”): toate la zi. Toate vaccinările indicate pentru călătorii: la zi.
Rezumat (aici traducere fidelă)
”Starea generală de sănătate a preşedintelui este excelentă. Parametrii cardiaci la examinare au fost foarte buni. El continuă să se bucure de beneficiile pe termen lung asupra inimii şi stării generale de sănătate ce derivă din abstinenţa de-a lungul întregii vieţi de la alcool şi tutun. Am discutat dieta, activitatea fizică şi scăderea în greutate. Ar beneficia de o dietă hipolipidică şi cu conţinut redus de carbohidraţi şi de un program regulat de activitate fizică. Are un istoric de hipercolesterolemie şi este în prezent pe o doză mică de rosuvastatină. Pentru a scădea şi mai mult colesterolul şi riscul cardiac vom creşte doza acestui medicament. Preşedintele este în prezent la zi cu toate testările şi examinările de screening. Toate datele indică că Preşedintele este în prezent într-o stare de sănătate foarte bună şi că va rămâne aşa pe durata mandatului”.
….ŞI ACUM COMENTARIILE MELE…
Un pic mai sus e tradus şi adaptat şi intercalat cu mici comentarii din partea mea la raportul PUBLIC al examinării medicale a preşedintelui Donald Trump, postat pe CNN.com cu exact datele concrete de mai sus.
De ce am făcut această traducere minuţioasă şi de ce am intercalat-o cu comentarii de medic…Sunt numeroase motive:
1. Desigur că numărul 1 este din plăcerea mea personală, ea e aici în mare legătură cu partea FORMALA a redactării şi prezentării pentru populaţie a unui raport de sănătate, la fel cum e şi în legătură cu EXACT medicina practicată la un astfel de nivel, mai precis conformaţia unui bilanţ de screening….şi mai precis bilanţul celui mai important om de pe planetă…
2. Deontologia raportului. Partea interesantă la un astfel de document public e: ce au ales să spună, ce au ales să nu spună, cum au ales să formuleze. De exemplu aici sunt aspecte interesante privind, de exemplu, divulgarea denumirii comerciale a unui medicament aflat în schema terapeutică a Preşedintelui.
3.Lecţii pentru populaţia largă. Cred că toţi avem lecţii de învăţat din acest raport…De exemplu Trump e vaccinat, cred că putem să ne punem şi noi problema: “dacă s-a vaccinat şi Trump…poate-poate ştie el ceva”. Sau: se alfă pe tratament cu statine, n-a refuzat statinele citind Viaţa-Verde-Viu…Acuşi mai detaliat. Şi să nu uit frumosul paragraf cu “Preşedintele se bucură de beneficiile abţinerii de la tutun şi alcool”.
4. Proceduri de screening. Aici e interesant ce anume s-a ales şi ce nu s-a ales. De exemplu s-a ales o procedură de screening pentru cardiopatia ischemică constând în ecocardiografie de stres. Cred că orice medic ce se află într-o postură de a recomanda bilanţuri periodice va fi interesat, mai ales unui pacient cu patologie metabolică (aşa cum e cazul lui Trump, hipercolesterolemia fiind încadrată la “probleme metabolice” şi “de risc cardiovascular”).
5. Lecţia de medicină din raport e extrem de interesantă pentru un medic, sau cel puţin eu aşa o găsesc. Pe de o parte ai în raport: 1) ce s-a ales 2) ce nu s-a ales ca investigaţii 3) ce s-a formulat, cum s-a formulat. Am mai zis. Dar de exemplu îţi poate veni în minte faptul că nu s-au făcut bilirubina, gama-GT-ul sau acidul uric sau calciul sau magneziul…aşa cum se fac în diferite seturi de screening (poate vă sună cunoscut: “aş dori un calciu şi un magneziu”). Sau, de exemplu, poate acidul uric ar fi fost interesant sau poate şi mai interesant e că nu s-a făcut…Astfel de aspecte le găsesc interesante. De fapt le găsesc extrem de interesante pentru un om ce vine la clinică cu cererea: “vreau să îmi fac toate analizele”. Fac repede paranteza până nu uit: vorbim de un centru de medicină care a ALES care să fie conformaţia unui astfel de bilanţ. Cu siguranţă anumite date preliminarii influenţează CE anume alegi. Poate e interesant şi pentru societăţile de asigurări şi partea de asigurări de sănătate (am şi o astfel de latură în activitate, poate şi de asta m-a interesat cum arată raportul lui Trump…Şi la o adică tot ei, americanii, au generat formulele de “greutate ideală” în raport cu speranţa de viaţă, formula metropolitană e în toate cărţile de nutriţie de multe decenii încoace.
Şi cred că mai sunt motivaţii, dar mai ales sunt comentarii şi observaţii ce mi-au apărut la prima audiţie dar şi la recitirea raportului…Le iau de data asta cu litere.
A). Este preşedintele Donald Trump supraponderal?
Încep, desigur, cu cea mai importantă…Mai încep şi prin a spune că nu sunt interesat să dau vreun interviu în presă pe care cineva să-l titreze cu “un medic nutriţionist român a spus că preşedintele americanilor e obez”. Nici n-o să zic, că nu e. Dar în mod clar în faţa unui pacient impunător ca Trump eu, unul, calculez IMC-ul. E cel ce stratifică normoponderea, supraponderea, obezitatea. Obezitate e un IMC peste 30. Şi adaug că obezitate e un diagnostic medical. Donald Trump are un IMC de 29.8 kg/mp. Mai deunăzi citisem încă un articol (dacă nu mi se blochează calculatorul o să caut link după) în care, anterior acestei examinări avusese loc un fel de anchetă alimentară în care spunea articolul că cina tipică a lui Trump era cu 2 burgeri şi încă ceva, însuma 2400 de kilocalorie şi spunea articolul ceva de genul: “e cam mult”. Una peste alta preşedintele e supraponderal iar un astfel de parametru dirijează de fapt şi procedurile de screening. Pe de altă parte e de netăgăduit că partea cardiovasculară a screeningului şi prevenţiei e abordată impecabil în cazul de faţă. Ce îmi e mie interesant la un astfel de bilanţ de screening mai e şi partea de compoziţie corporală, extrem de accesibilă în ziua de azi prin cântarele cu bioimpedanţă. Eu i-aş fi făcut dar, iată, în acest bilanţ nu s-a decis să se facă. S-a făcut, din gama evaluării supraponderii, ecografia abdominală care n-a depistat hepatomegalie, analizele de funcţie hepatică normală etc.
B). Conspiraţia statinelor.
Da, Trump e pe statină. Sunt conştient că Internetul vuieşte de mesaje anti-statine dar uite că Trump şi staff-ul medical nu s-au lasat intimidaţi şi îşi urmează conştiincios tratamentul. Ba chiar la exact acest examen i s-a recomandat creştere de doză la un LDL de 143. Ca să simplific: LDLcolesterolul, adică: “colesterolul rău” are anumite paliere de la care, în anumite contexte, se iau anumite decizii. Depinde de multe dar, în principal, depinde de starea cardiovasculară şi de profilul general. Aici e vorba de un bărbat de 71 de ani supraponderal, probabil sedentar (iată că nici aici nu a fost prezentată o evaluare dar au fost menţionate clar indicaţiile de “activitate fizică regulată”. În plus bilanţul hepatic arată absolut normal, mai precis valorile ASAT şi ALAT (mai cunoscute, încă, ca TGO şi TGP).
C) Conspiraţia vaccinurilor.
Da, Trump e vaccinat. Antipneumococic şi antigripal plus antihepatitic A şi B. Plus alte uzuale. Nu e locul să fac aici glume, doar am vrut să menţionez. Poate e interesant de ştiut că e scrisă negru pe alb denumirea vaccinurilor. Atât.
D) Medicaţie şi suplimente de prevenţie
Aş putea bănui, măcar din articolul mai devreme pomenit, că dieta lui Donald Trump poate nu e “perfectă” ca dieta DASH sau cele foarte puţine modele de diete testate riguros ca efecte. Asta fiind spus poate că aici e justificarea pentru o “multivitamină”. Practic n-avem indicii de deficit de fier, nu s-a făcut spre exemplu sideremie sau feritină, sau n-avem indicii de deficit de zinc. Mai aud bilanţuri de la nutriţionişti cu ghilimele în care se mai cere câte un zinc circulant sau un iod circulant, dar nu ies acum de pe autostradă cu iodul circulant sau reversT3 sau altele. Mă rezum la ce e aici. Trump ia o polivitamină iar dozajele pentru ce e în polivitamină sunt minimale. Cu marea excepţie a vitaminei D, care e dozată şi pentru care nu s-a indicat suplimentare în comparaţie cu doza de vitamina D din Centrum Silver, preparat menţionat explicit.
E) Prevenţia căderii părului
Constat că părul lui Trump, dincolo de toate bancurile, mi-a depăşit aşteptările la acest bilanţ. Trump e pe un tratament de prevenţie a căderii părulu. Mai mult nu comentez, probabil o să mă arunc pe nişte linkuri şi prin nişte farmacii. Sau zic asta doar pentru că e ianuarie.
F) Sper că nu am lezat pe nimeni
Da, mai devreme am vorbit de conspiraţia vaccinurilor şi conspiraţia statinelor, m-am oprit la exact aceste cuvinte şi nu am mai dezvoltat. Sper că s-a văzut că nu e un articol de trolling (abia cuvântul ăsta îmi e un pic în afara sferei de înţelegere, dar bănuiesc că l-am folosit bine). Deci nu, nu merit înjurături de la opozanţi ai vaccinurilor sau statinelor, am fost suficient de sec. Din gama: “fă ce face Trump” sau “nu fă ce face Trump”.
G) Medicina preventivă şi screeninguri
Tehnic vorbind raportul de mai sus e aur pentru mine. Pentru alţii e probabil ceva străin. Aş mai zice că e şi motivant. Ca diabetolog-nutriţionist mă izbesc de diferite ghiduri şi reglementări cu privire la cost-eficienţa screening-urilor dar nu am pacient care să vină la mine la cabinet indiferent pentru ce, să nu îi recomand un screening nu departe de ce e mai sus: analize, imagistică non-invazivă şi, în multe cazuri, testarea cardiopatiei ischemice. Într-o ţară cu un nivel ca al nostru de civilizaţie, suprapondere, alimentaţie proastă, fumat, stres etc., găsesc că merită făcută vizita periodică la cardiolog dacă profilul seamănă. Ar mai fi aspectul “toate analizele”. Iată o mostră de “toate analizele”, am mai spus-o dar poate articolul fiind aşa lung se citeşte pe sărite, avem aici un model foarte interesant pentru cei ce fac asta, iar eu fac asta la clinică şi uite că aleg să scriu asta deşi ani de zile m-am ferit. Va urma conceperea un bilanţ cardio-metabolic la cabinetul meu privat, cine va vrea îl va face.
H) Alcool şi tutun
O magistrală formulare în concluzia raportului. O răstălmăcesc: iată un om de 71 de ani care se bucură de faptul că n-a fumat şi n-a băut niciodată şi e într-o stare de sănătate excelentă. Mai mult n-am de zis. Dacă aveţi de gând să vă lăsaţi de fumat sau să reduceţi alcoolul în caz că e mult la nişte cote acceptabile faceţi bine. Tocmai ziceam că e ianuarie. Să menţionez că eu sunt fost fumător, am 10 ani de când m-am lăsat. Am şi eu câte ceva din gama: “fă ce zice doctorul”.
I) Raportul psihologic
Aici sunt în afara teritoriului meu, am putut mai sus constata ce test au utilizat şi faptul că a făcut un scor maxim. Cred că sunt suficiente publicaţii care o să abordeze profilul psihologic al lui Trump şi o să spună: dar examinarea a fost aşa şi pe dincolo. Eu n-am de ce să fac asta. Cred că e suficient de complexă psihologia şi delimitarea limitelor dintre normal şi anormal în psihologie încât să mă arunc în subiect.
Şi concluzii
Poate aici ar fi bine să las deschis wordul pentru o mini-colecţie “de luat acasă” dar spontan o să fac o mică listă de sfaturi conexe episodului “raportul lui Trump”. Că sunt bune sau proaste sfaturile…asta decide fiecare. Eu doar le scriu. Scriu atât de rar sfaturi pe Internet încât măcar episodul ăsta va fi memorabil pentru mine. Am precizat mai devreme că e ianuarie?
1. Mergeţi la medic şi la analize periodice. Rău n-are ce să fie.
2. Luaţi-vă tratamentele. Ba chiar poate vă interesaţi şi de vitamine şi prevenţie de alte tipuri. Trump ia un tratament împotriva căderii părului. Poate foloseşte cuiva informaţia, cine ştie.
3. Dacă puteţi să vă lăsaţi de fumat şi alcool, poate la 71 de ani sănătatea cardiacă şi generală vă va fi mai bună. Poate.
4. Dacă puteţi, încercaţi atunci când vă străbat gânduri anti-medicină şi anti-medici să vă gândiţi că există ţări şi, iată, oameni, care beneficiază de medicină. Nu ştim cum ar fi fost arterele lui Trump fără statină, dar cu statină sunt bune. Statina nu se ia de unul singur, se ia la sfatul medicului. Medicul când scrie un medicament, oricare ar fi el, îşi practică profesia. Se pare că unii oameni importanţi ţin cont de profesia asta. Eu cred că Trump va lua şi doza crescută de statină prescrisă la această vizită, iată, atât de publică.
5. Mai puţină înverşunare. Nu zic că n-avem de ce să fim stresaţi, supăraţi. O zic doar din perspectivă medicală. Şi mai multă mişcare. Şi o alimentaţie mai sănătoasă, dacă se poate.
Dacă vi se pare interesant sau dacă aveţi măcar un mesaj bun de luat din articol, eu mă bucur. Am revenit pe blog, nu promit frecvenţă sau consistenţă, scriu de plăcere, altfel nici nu m-ar putea pune cineva să scriu articole atât de lungi. Mă puteţi urmări pe Facebook pe Adrian Copcea, deocamdată e pagină cu “add friend”, o să o fac cu “like” când o să ma pricep. Multă sănătate tuturor!