Utilizarea nutriţiei ca instrument de tratament sau chiar de prevenţie reprezintă componenta principală de activitate a oricărui nutriţionist (iar acum avem în România meseria de nutriţionist-dietetician, cu formare universitară în cadrul Universităţilor de Medicină şi Farmacie). O parte majoră a activităţii e legată de necesarul de nutrienţi: cât din ce nutrient e important să existe în dietă? Cum arată ansamblul dietei? Nutrienţii sunt acea parte a alimentelor care intră in reacţiile chimice ale corpului nostru. Carbohidraţii, proteinele, grăsimile, vitaminele, mineralele. Răspunsurile referitoare la necesarul de nutrienţi (ba chiar la unii particulari!) se pot da în întregi manuale de nutriţie. Există astfel de valori definite pentru persoanele normale, în afara bolii, iar în cazul bolilor există foarte multe repere suplimentare pentru a stabili necesarul de nutrienţi: sunt extrem de multe interacţiuni între alimente şi evoluţiile bolilor: sunt boli în care alimentaţia este linie aparte de tratament, ba chiar linie principală de tratament: obezitatea, diabetul zaharat, denutriţiile. Nu poţi face un tratament al acestor boli fără nutriţie. Sunt alte boli la care alimentaţia face parte din elementele care pot agrava sau imbunătăţi şansele de apariţie şi evoluţia: cancerele, bolile cardiovasculare, bolile metabolice (incluzând bolile ce implică ateroscleroza – inclusiv infarctul miocardic, bolile ficatului gras – de la steatoza simplă spre ciroza metabolică, hiperuricemiile / guta, bolile rinichilor etc.). Sunt situaţii în care s-au practicat operaţii ale tubului digestiv – fie operaţiile de slăbit (incluzând „operaţiile de diabet”), fie operaţii de rezecţie pentru diferite boli: ele nu pot neglija nutriţia, fără o nutriţie adecvată există riscuri mari de a nu avea o sănătate bună. Sunt şi patologiile zise mai demult „funcţionale” ale tubului digestiv: sindromul intestinului iritabil, disbiozele etc., care sunt tot mai cunoscute în prezent şi care au remedii nutriţionale: mâncând într-un anume fel poţi ameliora simptomele. Sunt boli în care o nutriţie aparte e obligatorie şi în care alimentaţia „la liber” poate declanşa episoade medicale foarte grave: spre exemplu o banală felie de pâine la un pacient cu boală celiacă poate provoca de-a dreptul sângerări grave. Spectrul implicaţiilor nutriţiei în medicină este foarte larg. Nutriţia nu poate rezolva orice, dar poate influenţa multe boli. Nutriţia, în mare parte, asigură inclusiv răspunsurile corpului la boli: anticorpii se fac din proteine, procesele chimice necesită vitamine, un anume echilibru al mineralelor e implicat în diferite boli (calciul în osteoporoză, sodiul în boli cardiace şi renale, iodul în bolile tiroidei etc.).  

Dar chiar şi dincolo de boli, unde deja sunt trecute pragurile în care e nevoie de competenţa medicilor si dieteticienilor (tot ca exemplificare, o realimentare greşită într-o denutriţie severă, de exemplu anorexia nervoasă, poate omorî pacientul…dau acest exemplu brutal spre a ilustra faptul că nutriţia nu e o joacă), există un foarte larg spectru de abordare a nutriţiei ca prevenţie. Ce nutriţie poţi face pentru a minimiza şansa de a face un cancer? Dar o boală autoimună? Dar bolile tiroidiei? Aceste întrebări încep să aibă diferite componente ştiinţifice pentru a „lucra” la nutriţia preventivă: fie că e vorba de boli metabolice, boli autoimune, cancere, boli cardiovasculare. Ba chiar în absenţa oricăror boli există, acum, în această medicină modernă pe care o trăim, nutriţia pentru longevitate: dacă faci o nutriţie de un anumit tip poţi avea şanse să trăieşti mai mult? Sau sunt nutrienţi care ar ajuta? Ba chiar dincolo de toate există întrebări simple pe care lumea şi le pune ca reacţie la ce se întâmplă în jur: „ar trebui să fiu vegetarian? E mai sănătos să mănânci carne sau să nu mănânci carne?” sau „ce pot alege de la magazin ca să fiu sigur că acel produs e mai sănătos?”. Şi există şi laturi particulare ale activităţii oamenilor care pot beneficia de o nutriţie (mai) bună. Poţi rezista mai bine la un maraton mâncând într-un anumit fel? Desigur. Nutriţia în sport e o ramură aparte. Poţi lucra cu nutriţia pentru multe scopuri. Nutriţia gravidei pare tot mai legată de boli pe care copilul le va face chiar în viaţa adultă.

Sunt deja tot mai multe subramuri ale nutriţiei, deja a zice „nutriţionist” e cumva ca şi cum ai zice „medic” sau „profesor”. Nu e suficient: mai trebuie să spui ceva: de care medic? De care profesor? De care nutriţionist? Sunt nutriţionişti implicaţi în diferite patologii, sunt nutriţionişti care încep să lucreze în prevenţie – au acum elan diferite ramuri de prevenţie interesante, de la ramuri genetice la ramurile care abordează microbiomul şi bolile lui etc., sunt nutriţionişti care se supraspecializează în diferite ramuri, în diferite intervenţii. Sunt zonele de cercetare, sunt zonele de industrie alimentară, aţi văzut de curând că sunt etichete (comentasem Nutriscore-ul în urmă cu ceva vreme) unde când e să te consulţi cu cineva începi să cauţi nutriţionişti care înţeleg despre ce e vorba, sunt nutriţionişti care lucrează la meniurile de grădiniţă şi tot aşa. Da, din păcate, sunt, dincolo de toate aceste ramuri serioase tot felul de nutriţionişti „pseudo” care au treabă cu slăbitul şi cu sfaturi generale care nu folosesc nimănui niciodată…ei cumva „iau faţa” celor adevăraţi şi aglomerează YouTube, TikTok şi ce mai mişcă în prezent…dar sunt, dincolo de toţi, cei pe care îi cauţi când chiar ai nevoie de un specialist, de un sfat legat de nutriţie. Actorii de la Hollywood nu intră pe paginile influencerilor pentru a slăbi sau a se îngrăşa pentru roluri, au echipele lor cu nutriţionist adevărat, cu antrenor fizic, cu medic. La fel, astronauţii aflaţi în spaţiu nu-şi iau orice fel de mâncare şi oricum, e un întreg proces şi extrem de interesant (prietenii mei din viaţa reală ştiu că sunt pasionat de nutriţia în spaţiu 😊 ). Sunt atât de multe ramuri frumoase ale domeniului şi atât de multe ramuri care devin importante atunci când ai nevoie de ele.

Nu intenţionasem să pun această postare, pentru că mi se părea un pic slăbuţă sau banală (dar în final sper că nu e), dar am decis să o pun în această seară în imediata continuare a postării în care am dat un drept de replică domnului Andrei Pleşu pe un subiect în care bagatelizase acest domeniu, al nutriţiei şi ceea ce percepea Domnia sa a fi nutriţioniştii. Nu, nutriţia adevărată, ştiinţifică, nu este un subiect monden, nu e o ştiinţă aproximativă, e o ştiinţă cu specificul ei la fel ca multe alte ştiinţe. Faptul că imaginea acestei ştiinţe e dusă în derizoriu în România de o atmosferă generală de can-can întreţinută de televiziuni şi tot felul de canale media şi influenceri care utilizează nutriţia spre a-şi face fani nu înseamnă că aceste ştiinţe nu au locul, rolul şi logica lor. Şi doar o persoană care are cu adevărat nevoie de un nutriţionist înţelege cât de important e să găseşti pe cine trebuie şi când trebuie. Şi ce diferenţă mare e între a avea cu adevărat nevoie de ajutor într-o problemă în care nutriţia poate ajuta şi nutriţia ca spectacol ieftin de televiziune, de influencereală pe Internet, care nu foloseşte niciodată nimănui.