Dr. Adrian Copcea

Blog şi articole medicale


4 comentarii

Fructele sunt bune. Ce e cu atâtea păreri despre ele?

Sunt câteodată nişte momente când te detaşezi complet de avalanşa de informaţii cu care te bomdardează telefonul, televizorul, oamenii din jur, şi te întrebi cum a ajuns ceva firesc să sune nefiresc. De exemplu cum ajunge un om normal în anul 2018 să se teamă să mănânce fructe? Cum ajunge un aliment natural, sănătos, care se mănâncă de când lumea, care a generat proverbe (one apple a day…) şi cam toate pozele cu nutriţionişti de pe Internet (asta chiar ar trebui să pună lumea pe gânduri…) să pară unora ceva de temut? Cu siguranţă răspunsul se găseşte în epoca asta alarmistă anti-ingrediente şi anti-alimente şi, tot cu siguranţă, în ceea ce e demonstrat deja ca fapt, şi anume: unele articole care presupun teamă şi “descoperiri” se împrăştie cu viteza luminii comparativ cu articole să zicem “normale” sau “ştiinţifice”. De exemplu dacă eu acum scriu că fructele sunt bune (şi chiar scriu!) şi în altă fereastră apare articolul cu “fructele îngraşă”, cu siguranţă cel cu “fructele îngraşă” se va răspândi spontan. Cel cu “fructele sunt bune” va rămâne acolo, la locul lui (nu e un îndemn la share, nu-mi stă în fire, doar spun, în plus sunt conştient că doctorii n-au mare trecere pe Internet).

La o adică instinctul ne spune că fructele sunt bune. Iar articolul de pe net că-s rele, că îngraşă. Hai să-i dăm un share celui cu fructele care îngraşă. Tocmai am descoperit ceva.

De ce au fructele aşa reclamă proastă…probabil pentru că n-au reclamă bună, nu mai încape între atâtea reclame şi nici nu sponsorizează nimeni o reclamă la fructe. Nu se aude cineva care spune că-s bune fructele ba de un inginer care toarnă zahăr într-un pahar şi explică că a reprezentat în acel pahar fructele (oau), ba de un nutriţionist celebru căruia i-o ia tastatura înainte, ba de cine ştie cine ce personaj efemer care a învăţat să citească un banal tabel cu glucide şi a aflat că strugurii au 25% zahăr. Iar oau. Se ştie asta de secole. Şi strugurii sunt buni tot de secole.

Pe de o parte ştiinţa încă descoperă noi micronutrienţi valoroşi din fructe şi legume, pe de cealaltă parte lumea a virat pe biscuiţi, cereale şi seminţe şi a învăţat că fructele nu sunt bune. Sigur că da. Zahăr cu făină: perfect. Zahăr mult mai puţin dar cu fibre, minerale, vitamine, fitomicronutrienţi: rău. Aici suntem.

Aşadar. Din punctul meu de vedere nu mă poate nimeni deturna de la gândul banal că fructele şi legumele sunt sănătoase. Banal. Absolut banal. Că e vorba de sănătate cardiovasculară, metabolică, longevitate etc., sunt un reper constant. Mă refer la fructe şi legume ca grupă de alimente, pe altă pantă ar putea cineva interveni cu discuţii legate de siguranţă, stropire, contaminare, coaja de portocală cu avertisment de nefolosire la prăjituri etc. Dar e alt subiect, nu la el mă refer ci la subiectul simplu al nutriţiei fructului, acel aliment pus la colţ pentru conţinutul de zahăr. De unde şi până unde confundă lumea orice conţine zahăr sau carbohidraţi cu ceva rău? Glucoza e combustibilul spontan al rasei umane. E, tot glucoza, una din cele două perfuzii de bază al oricărui spital şi unul din cele două “ingrediente” al realimentării şi suportului vital al unui om în stare gravă, alături de serul fiziologic. Dacă perfuzia de glucoză la un om foarte bolnav nu e periculoasă cum să fie periculos un fruct pentru un om sănătos…acesta e raportul de forţe. Poate un pic greu de prelucrat fraza asta dar practic, scriind în altă ordine, dacă un ingredient e periculos unui om normal cum să-l pui într-o perfuzie destinată unui om bolnav? Sigur că nu acolo e problema, la glucoză. A, eventual ar putea interveni combatanţii fructelor la aportul total de glucoză în cadrul unui meniu al unei persoane care şi are o problemă în acea sferă. Asta da, ar putea fi o poveste. Dar, şi din nou fapte: dacă cineva ar suspecta fructele pentru epidemia de obezitate am putea merge pe direcţia asta. Dar, culmea, consumul de fructe şi legume e alarmant de scăzut la populaţiile cu obezitate. Deci e de căutat în altă parte. A, invers, are cineva obezitate şi citeşte că nu-s bune fructele? Pentru că au zahăr? Ştie acel cineva toate sursele de glucoză şi a ajuns la concluzia că din ele are de triat exact fructele? Eu l-aş deturna şi chiar aş zice că fructele sunt cea mai bună sursă de carbohidraţi, dacă e să alegem din sursele de carbohidraţi. Dar, am povestit în alte articole, dacă e de făcut ordine în carbohidraţii fiecăruia, numeric şi calitativ, trebuie făcută această ordine în mod absolut individual. Sunt nenumărate alte surse de carbohidraţi care ar trebui triate înaintea fructelor.

Concluzionez. Fructele sunt bune. Dacă cineva are altă părere pe motivul că fructele au zahăr/glucide/carbohidraţi cred că ar fi cazul ca respectivul să aprofundeze un pic subiectul şi să înceapă nişte calcule cu pixul în mână. Ar fi un bun început. Asta, desigur, dacă pe respectivul chiar l-ar interesa, dar mă îndoiesc. Cei ce au de combătut fructe sau, în general, alimente cu carbohidraţi au de obicei de vândut o dietă low-carb sau o poveste din sfera asta, pe bani mulţi, iar mesajul e simplu: cât mai puţin carbohidraţi. Pentru un scop de genul ăsta recomand orice tabel cu “glucide, lipide, proteine” şi îşi poate oricine tria alimentele după cifra de la “glucide”. Cam asta fac “nutriţioniştii” care combat fructele, nu e chiar o ştiinţă profundă.


2 comentarii

Oare cum citesc afaceriştii cu nutriţie articolele despre dieta longevivilor?

Citeam de pe Facebook un articol cu titlul aproximativ: “Fenomenul comunităţii Hunza ce nu poate fi explicat de oamenii de ştiinţă”. E vorba de o populaţie longevivă dintr-o regiune muntoasă de la graniţa Indiei cu Pakistanul, supranumită: “oaza tinereţii”. E o zonă populată, pare-se, de urmaşi ai lui Alexandru Macedon. Acei oameni sunt longevivi şi străini de boală, apare des numărul de 110 ani pe care l-ar atinge (deşi, din câte am înţeles, n-au buletin şi nu-i numără), totul absolut plauzibil şi compatibil cam cu ce ne gândim şi noi legat de longevivi. Am mai scris articole despre zonele longevive “Blue Zones”, acolo s-au identificat elemente asociate cu longevitatea, cu siguranţă sunt multe similitudini şi cu populaţia Hunza şi cu “dieta Hunza”. Nu pe această temă vreau să insist, tema în sine e foarte interesantă şi plăcută, mai ales că ea nu restrânge totul la dietă, ci, dimpotrivă, multe explicaţii sunt în alte aspecte ale stilului de viaţă. Oamenii respectivi sunt relaxaţi, socializează, sunt credincioşi (aici explicaţia ştiinţifică există şi s-a probat şi în alte ipoteze, de exemplu în lagărele de concentrare: cei ce percep un sens mai înalt în ceea ce trăiesc au o mai bună speranţă de viaţă). Dar revin la dietă, pentru că dieta lor are, totuşi, nişte particularităţi.

Populaţia din valea râului Hunza are o dietă cu multe vegetale proaspete, în special fructe, legume, seminţe. Dar are şi cereale, iaurt, brânză, o pâine locală din făină de grău cu adaus de zahăr sau miere. Ce are particular şi se discută mai mult în raport cu această populaţie e un consum mai mare de caise şi se formulează în diferite locuri presupuneri de genul: “amigdalina din caisele pe care le consumă cei din zona Hunza îi protejează de cancere” (amigdalina, supranumită şi vitamina B17, fiind asociată unor astfel de virtuţi). În chiar primul articol de care am dat astăzi exista chiar o analiză pe nutrienţi: in “dieta Hunza” se consumă aproximativ 365 de grame de carbohidraţi pe zi. Astfel de cifre sunt uzuale în alimentaţia vegetariană sau în care predomină vegetalele. Aceşti oameni mănâncă, atât procentual, cât şi în absolut, mulţi carbohidraţi şi, din aceştia, mulţi provin din fructe.

Aici e puntea cu ce vreau să spun. De o vreme e un val de pseudonutriţie (sunt multe, mereu, dar acum e unul anti-fructe) în care diverse personaje îşi iau propria revelaţie despre excluderea carbohidraţilor în general şi fructelor în special drept sfat bun de urmat de lumea largă. Iar cu atâta val anti-carbohidraţi lumea ajunge să se teamă să mănânce până şi tradiţionalul măr, nu mai zic de struguri şi banane, pentru că cine ştie pe unde a auzit că fructele nu sunt bune, fructele îngraşă, fructele au zahăr, fructele au carbohidraţi, carbohidraţii sunt răi. Iată că sunt populaţii care ating 110 ani cu un consum mare de fructe şi carbohidraţi.

Legătura dintre carbohidraţi şi longevitate chiar nu e greu de făcut dacă ne gândim la o astfel de populaţie veselă, activă, de munte, care petrece mult timp în aer liber şi se scaldă în râul local într-o evidentă lipsă de griji (ce bine sună toate…). Oamenii sunt activi şi au energie, se simt bine, energia vine din glucoză, glucoza vine din ce are fiecare popor la îndemână. Ei au caise şi făină de grâu, foarte bine. Fiecare zonă are carbohidraţii ei. Dacă întoarcem foaia la populaţia noastră occidentalo-obeză, sigur că şi noi suntem cu sedentarismul nostru, stresul nostru şi carbohidraţii noştri. Mult mai proşti ca ai lor. Iar în comerţul cu nutriţie occidentală săracele fructe chiar au picat drept victimă colaterală. În loc să ne axăm pe a mânca curat, cu ce putem şi noi (că avem şi noi merele şi prunele şi strugurii noştri, absolut sănătoase toate), pe a fi activi, sociabili, optimişti, veseli, la noi moda e să ne temem nu doar de măr, ba chiar şi de momentul plasării mărului faţă de masă. De fapt, şi închid, în loc să vedem ce e nesănătos în viaţa noastră ne-au zis nişte ciudaţi pe Internet că sunt rele fructele şi, in general, carbohidraţii. Nu, rău e sedentarismul. Rea e lipsa de odihnă. Rău e stresul. Nu mărul.

De fapt de ce am scris acest articol. Pentru că în timp ce lecturam despre acea populaţie interesantă mi-au apărut spontan în minte nişte figuri caricaturale de “nutriţionişti” din România. Şi m-am întrebat: “oare ce gândeşte un pseudonutriţionist care şi-a făcut un business din a blama carbohidraţii când citeşte un articol în care fructele nu par nicidecum răul suprem, ba par chiar bune?”. Păi ce să îşi spună, probabil se gândeşte că e rău să dea lumea share la articolul cu longevivii din Hunza care mănâncă multe caise şi, culmea, se mai ating şi de făina de grâu. Se gândesc poate că shareul respectiv le scade din bazinul de clienţi anti-fructe. Sau poate că chiar vine cuiva ideea să facă un pic mai multă mişcare în loc să se teamă de amărâtul de măr. Ce te faci tu, pseudonutriţionist în vogă, dacă ditamai populaţiile longevive nu sunt adepte ale singurei diete pe care o ştii şi pe care o mai şi vinzi scump, ambalată în tot felul de prostioare de Internet: low-carb-ul extrem, versiune pentru începători…Ce-ţi mai rămâne de vândut?