Dr. Adrian Copcea

Blog şi articole medicale


Scrie un comentariu

Căpşunile pe locul I în topul “Dirty Dozen 2018″, avocado pe locul I în “Clean 15”

Topurile ”Dirty dozen” şi “Clean 15” sunt listele ordonate redactate de organizaţia EWG (Environmental Working Group) în cadrul: “EWG’s 2018 Shopper’s Guide to Pesticide in Produce” în funcţie de reziduurile de pesticide din alimente. Organizaţia analizează mostre din agricultura convenţională în funcţie de contaminarea cu pesticide, substanţe utilizate în agricultură ce au fost asociate de-a lungul timpului cu probleme medicale la copii şi adulţi. Cercetări precum studiul EARTH, Rochester Young Man’s Study au stabilit legături între reziduurile de pesticide şi afecţiuni precum ADHD sau infertilitatea. Exemple de pesticide larg utilizate sunt insecticidele (organofosforice, piretroide, organoclorurate etc.), ierbicidele (glifosat), fungicidele (carbamaţi, cupru) etc. (aici o sinteză pe siteul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii).

Topul Dirty 12 2018 cuprinde următoarele:
1. Căpşuni
2. Spanac
3. Nectarine
4. Mere
5. Struguri
6. Piersici
7. Cireşe
8. Pere
9. Roşii
10. Ţelină
11. Cartofi
12. Ardei

Topul Clean 15 cuprinde:
1. Avocado
2. Porumb
3. Ananas
4. Varză
5. Ceapă
6. Mazăre
7. Papaya
8. Sparanghel
9. Mango
10. Vinete
11. Pepene galben (sortimentul honeydew)
12. Kiwi
13. Pepene galben (sortimentul cantaloupe)
14. Conopidă
15. Broccoli

În raport cu agricultura ecologică (bio), cea care prin definiţie asigură o contaminare minimă cu reziduuri de pesticide, Asociaţia Americană de Pediatrie semnalează într-un raport că agricultura organică aduce atât beneficii în ce priveşte mediul cât şi o expunere mai mică de pesticide asociate cu patologia umană, dar că încă lipsesc dovezile că alimentele bio ar aduce vreun avantaj nutritiv în comparaţie cu alimentele provenite din agricultura convenţională.

Cu menţiunea că datele mai sus prezentate sunt specifice Statelor Unite, un mesaj simplu de luat acasă pentru astfel de topuri ar fi că în cazul unor alimente, pentru a minimiza nivelul de contaminare cu pesticide, merită achiziţionarea lor în formă “bio” (ecologică) dar că altele, precum avocado şi porumbul, nu necesită în mod special o astfel de precauţie.

Închei cu o glumă. Felicitări avocado pentru poziţionarea în top şi urez căpşunilor o poziţie mai demnă în topurile viitoare.


Scrie un comentariu

Eu sunt din cei care şi-au permis să nu guste caricatura

Va să zică o caricatură din Charlie Hebdo prezentând-o pe Simona Halep cu cupa Rolland Garros şi spunând “fiare vechi luăm” (mai precis “ferraille ferraille”) a ajuns să fie interpretată în diferite maniere care mai de care. De exemplu:
1. Caricatura e despre francezi
2. Caricatura e o fină critică la închistarea în stereotipii
3. Oricine a crezut că e doar un banc banal e un îngust la minte
4. Nu e Simona Halep
5. E de fapt Gabriela Firea

Astea sunt din gama elevată, cu scenariu lung. Gen: “ceci n’est pas une pipe”, zice unul din adepţii viziunii elevate, domnul Mihai Şora.

Din gama inversă, a oamenilor mai simpli, ca mine, ar fi cam astea:
6. E un banc prost făcut prin libera asociere dintre naţionalitatea Simonei, metalul din cupă şi ştim noi cine.
7. E un banc bun făcut prin libera asociere dintre naţionalitatea Simonei, metalul din cupă şi ştim noi cine.

Acum, după tsunami-ul publicării şi faptului că unii din noi suntem susceptibili la ofensă de către un ziar de ofensă (dixit Eftimie.net, şi am marcat cel mai bun rezumat) au apărut de fapt tabere care mai de care. Din ele mi se par absolut decente cele în care ne putem împărţi aşa: “ne putem / nu ne putem ofensa că ne asociază lumea pe noi, românii, cu ştim noi cine”, “găsim / nu găsim bun bancul” etc. Toate normale. Clasificarea: “găsim / nu găsim justificare pentru oribilul atentat din 2015” nu e pentru oamenii normali la cap. Nu există nicio justificare pentru oribilul episod care a generat valul de “je suis Charlie”. De asemenea o impărţire decentă în tabere ar fi: “imi place / nu-mi place ce fac cei de la Charlie Hebdo în general”. Mie unul nu-mi place. De exemplu “caricatura” cu italienii morţi la cutremur şi desenaţi între dărâmături drept “lasagna” mi se pare o tâmpenie fără umor şi total indecentă. A, şi mai sunt tabere: unii au agreat ideea boicotului prodselor franţuzeşti, alţii au dat steluţe mici paginii de Facebook CH etc.etc.

Totul rezonabil deocamdată cu o singură excepţie. Există o tabără pe care chiar o găsesc indecentă: sunt unii care efectiv nu pot accepta ideea că unii dintre noi avem dreptul să ni se pară o mizerie acea caricatură. E tabăra intransigenţilor cu pretenţii. Conform lor, vizualizând caricatura, cu toţii ar trebui să fim obligaţi la idei complicate, nu cumva, Doamne fereşte, să credem că ăia au scris de fapt “românii sunt nişte cocalari”. Dacă nu aderăm la subtilele lor scenarii suntem nişte proşti.

Adică, mai pe româneşte, mie mi se pare că în mintea ăstora tot episodul ăsta e ca şi cum te înjură unul şi-ţi zice: “eşti român donc eşti un hoţ” şi tu ar trebui să reacţionezi aşa: “oau, ce amuzant şi fin banc despre francezi, abia aşteptam să le atace cineva stereotipurile”…


Un comentariu

Minunăţia cu laserul cu celule stem de la Târgovişte

Omenirea asta e cel puţin simpatică prin ceva: de când e lumea există unele lucruri care nu se schimbă. Gen cea mai veche meserie (dar nu cu ea am treabă) dar şi cele semi-vechi. Unele din meseriile astea au de-a face cu magicul, cu păcălitul, cu convinsul, cu vindecatul. Şi politica printre ele, dar nici de ea nu e vorba aici. Şi alchimia. Dar mai ales medicina. Şi acum voi vorbi despre laserul intergalactic cu celule stem de la Târgovişte.

Nu pentru că aş umbla pe siteuri obscure, dar când la cabinet mă întreabă 2 pacienţi într-o zi: “e adevărată chestia cu laserul de la Târgovişte?” e clar că ceva s-a viralizat destul şi trebuie să citesc să nu rămân în urmă. Cui îi place un doctor care nu e la zi cu medicina?…Şi am şi dat de filmuleţul celebru zilele astea. Un nene doctor vorbeşte cu o tanti foarte entuziasmată la o televiziune despre un aparat cu care prin puncţie articulară introduce în corpul omului un lichid numit de respectivul doctor “zeamă şmecheroasă” (termenul ăsta l-am reţinut tocmai pentru că mi-a scăpat în manualele de medicină) care strânge în jur celule stem şi vindecă multe boli diferite. Procedura n-are risc, e folosită (zice nenea) de armata rusă, iar domnul cu laserul şi-a deschis clinici “în toată lumea” şi are programări până în noiembrie 2019. Vindecă multe boli (am zis?), n-am reţinut niciuna, dar când sunt multe nu mai contează una anume. Pe nenea doctorul îl caută de zor toată lumea civilizată dar el nu şi nu, a hotărât să returneze ceva pământului care l-a adus în rândul oamenilor şi să trateze români. Din 9000 doar 18 şi-au cerut banii înapoi pentru lipsă de efecte. Asta chiar sună bine: 8982 din 9000 rată de succes chiar e ceva. Cam asta e toată povestea. Şi la aşa o poveste e normal să te întrebi. Şi unii din noi chiar suntem întrebaţi. Răspunsul rapid îl pot formula într-un singur cuvânt de la mine din cartier, foarte potrivit şi atotcuprinzător pentru ce ar putea cineva serios spune despre acest tratament: “sanchi”.

Dar dacă las doar “sanchi” ca reacţie la acel tratament de ultimă generaţie la care n-au acces Trump, Hollywoodul, japonezii şi alte popoare mai puţin norocoase sună a superficial. Şi ar fi nedrept pentru cititorul care vrea o părere consistentă “de ce n-ar fi aşa” să nu explic de ce o astfel de procedură e de “sanchi” şi nu de comentat serios.

Nici nu ştiu cu ce să încep. Poate cu faptul că injectând lichidul magic celulele alea (despre care putem presupune ca sunt stem pentru că nenea a facut ceva de genul: băgat la congelator şi apoi la cuptor) nu ştiu pe unde să o ia să se ducă, de exemplu, în insulele Langerhans, să se fixeze acolo, să facă insulină şi să vindece diabetul. Sau, cine ştie, să intre prin genunchi, să o ia pe un traseu foarte bine stabilit (gen genunchiul stâng -> splină -> plămânul stâng -> carotida stângă) şi să se ducă în creier să regenereze neuroni. Deşi, acum că scriu, asta chiar n-ar fi rău pentru pacienţii care apelează la proceduri din astea magice. A, uitam să zic. Domnul a avut probleme cu acreditarea aparatului la DSP, că DSP-ul românesc e în urmă şi n-avea cunoştinţe de aparate de “generaţie 12” sau cum le-a spus. Ai noştri doar cu aparate din astea demodate gen RMN iar el venise cu laserul din viitor.

Dar să revin la contraargumente serioase, cum se cere la astfel de proceduri serioase, ruseşti. Cu ce să contracarezi ideea că un nene din Târgovişte injectează o zeamă răcită la ceva aproape de zero absolut şi readusă la 37 de grade şi asta face să sară în schemă celulele STEM ca popcornul în microunde…Să încercăm…

1. Producătorul aparatului. Să fi fost eu producătorul acestui laser, chiar numai unui nene din Târgovişte, România oi fi găsit să vând?

2. Nobleţea. Nenea a venit să salveze poporul român. E gratis? Dacă da, acum îmi şterg articolul şi mă duc să ma injectez şi eu cu zeama şmecheroasă.

3. Mecanismul. Mecanismul, va să zică, e cu celule STEM. Deja dacă zici asta ai câştigat publicul. Mai e cu criogenie şi reîncălzire. Cu asta chiar e greu să te baţi. E ca şi cum bagi un lapte la congelator, apoi la microunde, şi a devenit magic. Dar, serios vorbind. Da, în medicină se lucrează mult la a utiliza celule STEM, doar că nu merge cu injectat în genunchi dacă, de exemplu, vrei ca celulele STEM să reconstruiască un dinte sau să producă insulină. Am mai scris despre cum se avansează cu celulele stem în diabetologie dar deocamdată suntem în faze incipiente. Chiar s-au reuşit în unele cercetări remisii temporare de diabet tip 1. Doar că celulele n-au intrat prin genunchi şi nu le-a injectat un nene din Târgovişte ci nişte instituţii medicale serioase. Ăsta fiind argumentul 4.

4. Autoritatea. Nu ştiu de ce, mie nu-mi ajunge un interviu şi încântarea unei reporteriţe TV să caut să aprofundez o minune medicală care se petrece în România. Poate am şi rezerve cu România, cine ştie…Poate nu m-a inspirat figura domnului…Poate nu m-a inspirat cum arată aparatul…În primul rând pare destul de mic, cam cât un aparat ECG. Acceleratorul de la Geneva era mai mare…

5. Scriind îmi dau seama că am aprofundat un pic cam mult. Trebuia să ma opresc la sanchi.

P.S. E un singur bun în laserul interstiţial care va salva judeţul Dâmboviţa. Se va mai anima partea de socializare din cabinetele medicale, deja se demodase “operaţia prin care se extrage grăsime din pancreas”…

P.P.S. Ieri unul din pacienţi mă întrebase dacă am auzit de “doctorul din Târgovişte” şi eu am auzit “doctorul Târgovişte” şi i-am răspuns: “da, e un mare diabetolog şi academician”. Acum înţeleg de ce s-a uitat ciudat pacientul la mine.


Scrie un comentariu

Mesaj pentru cei ce urăsc medicii şi medicina

Ciudăţenia asta numită Internet şi Facebook mă face să văd negru pe alb mesaje pline de ură scrise de oameni împotriva medicilor, tratamentelor etc. Ok, medicina are limite. A murit şi Steve Jobs de boală, au murit destui. Au şi trăit destui, dar se cam trece peste asta. Dar să zicem. Şi scriu oamenii ăştia pe Facebookul românesc plini de ură la adresa medicinei “alopate”, la adresa conspiraţiilor, a afacerilor cu pastile care sunt produse să omoare oameni (de parcă aia care fac pastile n-ar vrea să le vândă cuiva). In fine. Scurtez introducerea.

Întrebarea mea e în felul următor. Să presupunem că mâine se închid toate spitalele, toate farmaciile şi dispare meseria de medic. Rămân naturiste, homeopate şi tot ce vor ăştia supăraţi. Se umple de fericire populaţia asta facebuciană şi se simte răzbunată? Chiar nu ştiu oamenii ăştia pe nimeni care ia pastile pentru tensiune, care a avut un infarct, o operaţie de apendicită, care şi-a făcut un dinte la stomatolog, care ia ceva pentru diabet sau pentru stomac sau pentru ciroză sau alergie sau care a născut, iaca, la spital (scuzaţi cuvântul)? Sau care şi-a rupt un picior? Chiar e aşa inutilă medicina asta încât dacă mâine s-ar închide toate spitalele ar sări în sus de bucurie toţi ăştia de perorează împotriva medicinei şi medicilor pe net?

Păi hai să o luăm simplu. Face copilul tău o gastroenterită. Ştiu, nu face. Dar face. Şi se deshidratează. Şi nu mai poate bea apă şi stă leşinat pe duşumea. Nu îl duci la spital? Îl laşi şi te uiţi la el? Că nu-ţi înghite ceaiul ăla, că nu poate. Banala aia de perfuzie cu ser fiziologic e chiar zero pentru tine? Că pentru mine nu e. Şi uite că nu pune multă lume ser fiziologic la domiciliu. Şi am ales ceva absolut banal: deshidratarea. Sau hai la extremă, ruptul piciorului pe pârtia de schi sau accidentul de maşină. Parcă tot trebuie să vină ceva de urgenţă şi să te ducă la spital, nu? Ce să mai zicem de boli complexe, poliartrită reumatoidă, diabet cu dureri de picioare, ciroză, cancere. Au toate soluţii în afara cabinetelor şi, culmea, se tot duc oamenii ăştia la doctori, oare de ce? De proşti?…Probabil că da. Sigur ăştia care urăsc medicii din vorbe par, după spusele lor de pe net, în stare să se ducă la un spital în sala de aşteptare să le zică oamenilor de acolo: “duceţi-vă acasă, e doar o păcăleală aici”…Şi totuşi nu se duc. E mai uşor la tastatură.

Ok, o fi medicina noastră cum o fi. Dar de ce oare mai ţin ţările alea mai dezvoltate spitale deschise? De ce nu le închid? De proşti? Păi da, din nou. E aşa o prostie la nivel mondial că te şi miri că mai caută francezii şi nemţii medici şi pleacă ai noştri cu miile pe an la ei. Tot de proşti şi ei, medicii noştri. Decât să rămână aici, să-i urască lumea pe net, de ce să nu îngrijească oameni care chiar vor să trăiască acolo, în Franţa aia necivilizată şi rămasă în urmă cu naturistele? Şi încă ceva: cum e cu anunţurile alea cu copii care nu se pot trata în România şi e nevoie de bani să se trateze afară? Eh, cum să fie, mofturi…Avem în România aşa nişte tratamente de care sunt îngroziţi doctorii şi nu ştiu cum să le mai ascundă…oho…Şi uite, ăia de afară nu le ascund, ba chiar le vând scump. Alopate din alea.

Cam asta e atmosfera pe aici, pe-un picior de plai, ăla de plecare. Cum deschizi netul şi Facebookul (ca doctor de românika, mă refer), cum dai de oameni care te înjură, aşa, în gol, din simplul motiv că n-au nevoie de tine. Şi apoi te duci la cabinet şi vezi oamenii ăia normali, decenţi, care vin conştiincios la medic pentru că au bun simţ şi normalitate în ei şi se îmbracă frumos şi-şi pun cravata şi costumul şi se bucură că vin la tine şi le spui că sunt bine şi că tratamentul merge bine. Sau, dacă nu, îi ajuţi cum ştii să fie mai bine. Că de asta ai făcut atâta şcoală. Nişte proşti şi ei. Proastă şi şcoala aia.

Închid. Sunt chiar ciudate vremurile astea. Te şi vezi cum stai aşa, seara, şi-ţi numeri teancurile de bani, râzi malefic şi zici: iaca, încă 10 în minus. Merge bine planul de depopulare. Că pacienţii ăia işi şi iau conştiincios pastilele de depopulare, în chinuri, până îşi dau duhul.


Scrie un comentariu

Impresii de la Congresul Societăţii de Diabet, Poiana Braşov 2018

PARTEA I – DEDICATĂ NESPECIALIŞTILOR

Diabetologii din România se reunesc în câteva ocazii la manifestări ştiinţifice comune, cea mai amplă dintre ele este congresul anual al Societăţii de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. În acest an a avut loc ediţia 44, 23-26 mai 2018, în Palatul de Conferinţe din Poiana Braşov. În fiecare an particip şi eu la acest congres ca spectator, fără a prezenta lucrări ştiinţifice (aceasta decizie am luat-o cu mai mulţi ani în urmă) dar cu marea plăcere de a-mi revedea colegii din alte oraşe şi a audia conferinţele de interes. Pot spune, după foarte mulţi ani de prezenţă constantă la acest eveniment, că tematica unui astfel de congres ţine pasul cu progresele pe plan mondial şi că, din fericire, suntem, în domeniul diabetologiei, bine cuplaţi la ce se întâmplă în “lumea civilizată”. O particularitate a României în acest domeniu este faptul că avem medici specialişti în domeniul diabetologiei, sub titulatura: ‘diabet, nutriţie şi boli metabolice”, alte ţări “decupează” diabetologia din medicina internă sau endocrinologie, dar are, ca şi la noi, medici dedicaţi domeniului diabetologiei, dar cu titulaturi de “internist”, “endocrinolog” sau “diabetolog” în funcţie de specificul ţărilor. Titlul lung (şi adeseori greu de reţinut) al specialităţii noastre, în România, acoperă de fapt, în principal, bolile diabet zaharat (cu complicaţiile lui), obezitatea, dislipidemiile şi zonele foarte interesante şi importante de intersecţie cu alte boli metabolice şi cardiovasculare.

Cred că e important de ştiut e că, în paralel cu dinamica spectaculoasă (în rău) a acestei patologii pe plan mondial, şi domeniul diabetologiei este într-o dinamică spectaculoasă (în bine). Arsenalul terapeutic e tot mai larg, modern şi cu mari avantaje în ce priveşte siguranţa şi confortul vieţii pacienţilor cu diabet, pe fondul unei spectaculoase creşteri a speranţei de viaţă în paralel cu dezvoltarea şi perfecţionarea tratamentelor. Pentru cei ce nu ştiu, înainte de 1923, când s-a făcut prima injecţie cu insulină, un copil diagnosticat cu diabet zaharat tip 1 era condamnat la moarte într-un interval previzibil de ordinul săptămânilor, în timp ce acum medicina permite ca cei cu această boală să trăiască cvasi-normal, adaug particula “cvasi-“ pentru necesitatea monitorizării glicemiei şi administrării insulinei. La rândul lui diabetul tip 2, tipul majoritar, cel asociat cu obezitatea şi bolile cardiovasculare, beneficiază în ultimele decenii de tratamente tot mai bune, era decesului prin come diabetice a trecut de mult timp, lăsând loc unei ere în care suntem preocupaţi tot mai mult de siguranţă, confort şi calitatea vieţii şi avem instrumente mult mai bune pentru a ameliora semnificativ viaţa pacienţilor.

Chiar şi aşa, diabetul este o boală cu riscuri, riscurile cardiovasculare fiind în prim plan, de asemenea riscurile legate de piciorul diabetic şi complicaţiile la nivel de retină şi rinichi. În continuare diabetul zaharat este locul 1 în topul necesităţii de dializă pe plan mondial şi în continuare există amputaţii datorate piciorului diabetic în număr mare, chiar dacă ameliorat faţă de anii precedenţi. Nu în ultimul rând, anii actuali sunt marcaţi şi de ascensiunea domeniului “operaţiilor de slăbit” ca tratament al obezităţii şi diabetului, ceea ce vine cu experienţă, informaţii noi şi perspective noi. În paralel cu toate acestea există un remarcabil progres tehnologic care uşurează viaţa celor cu diabet, fie că e vorba de simplele măsurători ale glicemiei la domiciliu (care altădată nu erau disponibile), fie că dispozitivele de adminsitrare a insulinei sunt tot mai fine sau automatizate (pompele de insulină). În plus suntem şi în plin pionierat al ştiinţelor genetice şi “omice” (despre care am scris în alte părţi şi voi mai scrie), cele care de fapt au ca ţintă medicina personalizată, de precizie, un deziderat nu recent dar care beneficiază de tot mai multe instrumente în prezent, inclusiv testarea genetică sau, sper, în curând, testările de “farmacogenetică/farmacogenomică” prin care am putea previziona în loc să constatăm care sunt efectele unui tratament în cazul unui pacient particular. Asta pentru că fiecare pacient are diabetul lui şi răspunsul lui la tratamente. Chiar şi în această ramură se iau în discuţii noi clasificări ale diabetului, pentru că diferenţierea “tip 1/tip 2” nu mai este atât de clară într-un număr de cazuri la tineri.

Temele mari ale congresului din acest an au reflectat bine preocupările generale mai sus menţionate: principiile utilizării terapiilor antidiabetice, tehnologiile, perspectivele ştiinţelor moderne în personalizarea tratamentelor şi intersecţiile multidisciplinare: picior diabetic, cardiodiabetologie, nefrologie, nutriţie.

Mă opresc în continuare, în partea a II-a, asupra unor momente şi lucrări  pe care le-am remarcat. De aici înainte expunerea este doar pentru cei din domeniu. Înainte de asta vreau să remarc foarte buna organizare şi foarte plăcutele seri de gală din acest an. Îi felicit şi aici pe medicii din Cluj-Napoca pentru premiile luate: Dr. Anca Cerghizan, Dr. Ioan-Andrei Vereşiu pentru întreaga carieră. De asemenea salut prezenţa din acest an în comitetul director a celor 3 reprezentante ale Centrului de Diabet Cluj-Napoca: Prof. Dr. Gabriela Roman, Conf. Dr. Cornelia Bala, Dr. Anca Cerghizan. Succes noului preşedinte al Societăţii de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, profesorul Romulus Timar de la Timişoara, care preia mandatul de 3 ani de la profesorul Cristian Serafinceanu, Bucureşti.

PARTEA A II-A. DEDICATĂ SPECIALIŞTILOR

Într-o ordine personală mă opresc asupra unor teme ale congresului cu informaţiile care mi s-au părut interesante sau importante.

Încep cu diagnosticul diabetului, pe acest subiect am remarcat că recenta clasificare suedezo-finlandeză cu cele 5 fenotipuri (clustere) de diabet a fost o temă de interes pentru speakerii români. Nimic nou aici faţă de publicaţia originală. Ce am găsit mult mai interesant a fost expunerea profesorului Constantin Ionescu Tirgovişte, care a semnalat o cercetare interesantă (Groop, 2017) pe profil metabolomic în LADA, cu concluzia că nu există un diabet LADA metabolomic distinct de tipul 1 şi 2 ci mai degrabă e un “diabet intermediar”, bazat pe faptul că fenotipul LADA are promoteri genetici plasaţi exact între genele DZ1 şi DZ2.

Pe insulinoterapie evenimentul important a fost lansarea insulinei Fiasp, prim reprezentant al insulinelor ultrarapide, adminsitrat cu dispozitiv FlexTouch (producător Novo Nordisk). Insulina Fiasp îşi începe acţiunea în 2.5 minute, poate fi luată la începutul mesei sau chiar la 20 de minute după începutul mesei, timpul până la concentraţie maximă este de 63 de minute pe clamp euglicemic. Conversia de pe alte tipuri de rapidă se face unu-la-unu. E o insulină aspart cu zinc, arginină şi adaus de niacinamidă (vitamina B3), cu pH de 7.1.

Tot pe insulinoterapie remarc prezentarea Corneliei Bala legată de “cele două faţete” ale insulinei, respectiv prezumata acţiune antiaterogenă la doze mici şi proaterogenă la doze mari, via PI3K/AKT şi MAPK. Pe această temă un studiu interesant făcut la Cluj a conectat dozele mari de insulină cu o creştere a proteinei C înalt senzitive dar nu şi cu nivelele a doi biomarkeri pentru inflamaţie de perete vascular, respectiv de stres oxidativ: pentraxina şi nitrotirozina.

Pe partea de monitorizare mă opresc la prezenţa producătorul Medtronic cu sistemul Guardian Connect, singurul din România care poate fi comandat oficial. Sistemele Dexcom şi Freestyle Libre, pe care şi o parte din pacienţii mei le utilizează, nu sunt oficial reprezentate în România. Guardian Connect-ul necesită IPhone şi are un preţ de 1200 de lei/5 senzori şi se încadrează la monitorizare continuă, ca Dexcomul, spre deosebire de Libre care se încadrează la monitorizare “flash”. De remarcat la congresul din acest an partea de sesiuni tehnologice, cu pompe şi senzori. Voi anunţa în curând o serie de evenimente susţinute de colega mea Dr. Irina Muntean, de la Târgu-Mureş, pe această ramură.

Pe filosofia monitorizării câteva prezentări interesante, în special cea a lui Antonio Ceriello. O oarecare noutate în viziunea hiperglicemiei postprandiale la 1 oră în loc de cea la 2 ore, pe fondul în care în ghiduri nu este fixat momentul la 2 ore ci 1-2 ore. La fel: pe variabilitate glicemică date de legătură cu risc de complicaţii/risc cardiovascular, şi de aici avantaje ale claselor noi în asociere cu insulina (incretinele şi inhibitorii SGLT-2).

Pe terapie antidiabetică non-insulinică probabil cea mai interesantă e cea privind asocierea de inhibitori de SGLT-2 la insulină in tipul 1. Pe panta favorabilă datele din DEPICT 1 (cu dapagliflozin) şi TANDEM3 (cu sotagliflozin), respectiv avantaje ponderale, protecţie cardiovasculară, control ameliorat fără risc suplimentar de hipoglicemie. Pe panta nefavorabilă riscul de cetoacidoză normoglicemică (concept specific acestei terapii).

Pe protecţia cardiovasculară în terapia antidiabetică, domeniu lansat de când FDA-ul a obligat la studii de siguranţă cardiovasculară pentru toate clasele noi de antidiabetice, sunt deja finalizate 10 studii: SAVOR, EXAMINE, TECOS, ELIXA, LEADER, SUSTAIN-6, EXSCEL, EMPA-REG, OUTECOME, CANVAS şi DEVOTE. Dr. Gyorgy Jermendy din Budapesta a făcut o sinteză, menţionând şi deja cele 2 generaţii de studii mari de diabetologie în raport cu efectele cardiovasculare: prima e cea din cărţile noastre vechi: DCCT/UKPDS, cealaltă e valul 2 cu ADVANCE, ACCORD, VADT, PROACTIVE şi ORIGIN cu Steno. Ce remarc e afluenţa mare de date pe memoria metabolică. Mai laic spus: tot mai multe date conform cărora un tratament bun (early intensive) la începutul diabetului dă roade pe termen lung şi foarte lung, la fel cum dă şi un tratament prost, în rău.

Pe obezitate şi chirurgia obezităţii ca de obicei am apreciat prezentările lui Micic Dragan de la Universitatea din Belgrad. Pe această tematică dintre români s-a remarcat, ca de obicei, Bucureştiul. Ca paranteză, realist vorbind, Clujul nu are încă un pol multidisciplinar pus la punct ca Bucureştiul – care a fost prezent cu lucrări atât din sistemul de stat, prin Spitalul Militar, cât şi din privat, cu spitalul Ponderas. Datele expuse au fost oarecum “clasice” privind impactul nutriţional (fier, B12, vitamina D, hiperparatiroidism secundar etc.) dar am remarcat o apetentă pentru date interesante pe psihologie/psihiatrie. De exemplu calea sistemului mezolimbic frontal ca sediu pentru adicţii comun obezităţii cu alte adicţii. De aici legături interesante cu riscurile de depresie şi suicidare sau cu adicţiile amplificate după operaţiile de slăbit.

Pe complicaţiile diabetului lucrările au urmat oarecum teme clasice: de ex. neuroosteoartropatia Charcot, complicaţia extremă a piciorului diabetic. Ce am considerat deosebit ca prezentare de congres de acest nivel: o expunere realistă de la Suceava, de “medicină în teren”, cea care nu e ca în cărţi. Titlul cred că e suficient de sugestiv: “Nu amputa fără imagistică”…Nimic de adăugat aici, şi eu deplâng absenţa unor circuite spitaliceşti cum trebuie între diabetologie şi medicina vasculară.

Pe renal o sinteză ineresantă făcută de Christian Delles de la Universitatea din Glasgow. Ca idee principală blocarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron ca principală linie în tratamentul nefropatiei diabetice, cu diferite derivaţii – inclusiv ideea blocanţilor direcţi de renină, precum aliskirenul (filieră dezamăgitoare). Pe de altă parte date interesante pe diferite clase aflate în cercetare, în raport cu efectele antifibrozante şi anti-depozite matriciale: blocanţi TGF-beta, antioxidanţi, blocanţi de receptori de endotelină, inhibiori AMPk. O remarcă interesantă ar fi în raport cu unele efecte benefice ale metforminului şi inhibitorilor SGLT-2 în aceste arii. Prezentarea s-a numit: “emerging treatments for diabetic nephropathy”.

Cea mai interesantă sesiune, şi ultima pe care o rezum aici, atât după părerea mea cât şi a profesorului Ionescu-Tîrgovişte (care chiar a ţinut să sublinieze asta), a fost sesiunea “Paşi spre medicina precisă”. Aici am remarcat prezentarea profesorului Cristian Serafinceanu ca fiind, pentru mine, cea mai interesantă: “diabetologie precisă şi complicaţiile renale”. Din ramurile “omice” recente cu aplicabilitate în subiect: transcriptomica (analiza ARN-ului mesager) cu posibilitatea delimitării bolii renale stabile de cea cu progresie albuminurică şi proteomica (mecanisme regulatorii post-translaţionale) cu diferiţi biomarkeri. Exemple de biomarkeri pentru nefropatia diabetică: transtiretina, apoA1, apoC1, cistatina C sau ceea ce se poate numi “glicoproteom urinar”. Din metabolomică două exemple de biomarkeri citaţi de Prof Serafinceanu: indoxilsulfatul ca indicator de mortalitate cardiovasculară în nefropatie şi acilcarnitina ca marker de progresie. Un termen nou pentru mine e “fenomica”, un fel de noţiune generală pentru tranziţia genom-fenom. O serie din aceşti markeri sunt citaţi din lucrarea lui Macisaac RJ, AJKD, 2014. O altă lucrare interesantă a fost cea a prof. Gabriela Roman: “Nutriţie precisă în diabetologie şi obezitate”. O serie de date au provenit din reviewul lui  Ramos-Lopez din Nutrigenomics, 2017;10:43-62, inclusiv sinteze ale unor intervenţii bazate pe profil epigenetic, de exemplu dieta mediteraneană. În sensul personalizării unei intervenţii de nutriţie pe diabet şi obezitate, un exemplu simplu citat de Prof. Roman ar fi simpla efectuare a unui test de toleranţă la glucoză ca reper pentru mecanisme. Aici avem diferite tipare în diabet şi prediabet, iar ele pot dicta orientarea spre un anume tip de “dietă”. Un tipar cu hiperglicemie matinală semnalează o contribuţie semnificativă a ficatului prin gluconeogeneză pe când un tipar cu hiperglicemie la 2 ore e un semnal de insulinorezistenţă musculară. Astfel de informaţii pot îndrepta spre diferite împărţiri ale macronutrienţilor per total sau la mese (de ex. low-carb sau high-fiber sau diete cu indice glicemic scăzut). Ca de obicei la ultimele congrese începe să se strecoare în menţiuni intervenţia de post intermitent. Şi prezentarea de “diabetologie precisă şi farmacogenetică” a profesorului Romulus Timar a adus în prim-plan ideea variabilităţii interindividuale a răspunsului la tratament şi a necesităţii unor indicatori pentru individualizări bazate pe farmacogenetică.

Menţionez că acest rezumat e subiectiv şi în ordinea ideilor care mi-au rămas în minte, cu siguranţă am omis prezentări şi intervenţii interesante din partea altor nume. Sunt convins că intervenţiile nemenţionate aici ale celor 3 lideri de catedră ai Clujului din vremea rezidenţiatului meu: Prof. Dr Nicolae Hâncu, Conf. Dr. Ioan-Andrei Vereşiu şi Prof. Dr. Gabriela Roman, au fost la înălţime, de asemenea prezentările conferenţiarilor Bogdan Mihai (Iaşi) şi Cristian Guja (Bucureşti) sunt în mod constant interesante şi consistente. Mi-am permis acest rezumat din perspectivă proprie cu oprire mai ales asupra aspectelor care mi s-au părut noi. Sunt convins că dinamica subiectelor congreselor de diabet va fi foarte interesantă şi în anii care vin. Diabetologia e un domeniu foarte interesant şi în mişcare.

Autor: Dr. Adrian Copcea
Medic primar Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice

Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca
http://www.astecomedical.ro
Publicat: 27 mai 2018


Scrie un comentariu

Şi articolul meu pe tema existenţei toxinelor. Un pic medical, un pic laic

O să scriu articolul acesta menţionând o singură dată şi un singur nume propriu şi o să scriu mai mult dintr-un unghi logic decât medical. E o decizie interesantă menţionarea sau nu a unui nume propriu într-un context de genul ăsta, dar mi-o asum tocmai pentru că numele propriu e de nedezlipit de acest subiect devenit suficient de monden. Subiect cu toxine şi detox. Îmi permit menţiunea de nume şi cu liniştea că doamna doctor ştie că îi port un respect inechivoc şi împărţit între planul medical şi cel literar, eventual reproşul care mi s-ar putea aduce (şi din prevenţia căruia am stat departe de subiect) ar fi că m-aş agăţa de subiect să scriu şi eu ceva “să-mi fac reclamă”. Dar nu.

Aşadar. De o vreme există un fel de “scandal digital” pe tema unei declaraţii a doamnei doctor Simona Tivadar, medic primar în diabet, nutriţie şi boli metabolice, care a afirmat sau ar fi afirmat că “nu există toxine”. Pentru că eu înţeleg sau cred că înţeleg sensul afirmaţiei, dintr-o empatie profesională şi mai ales din empatie cu activitatea doamnei doctor anti-păcăleli-cu-nutriţie-şi-detox, îmi permit să scriu şi eu o perspectivă. Se întâmplă asta la destul de mult timp de la afirmaţie, timp în care au apărut deja mai multe reacţii, mai puţin a mea. Ştiu că majoritatea dintre cei ce citiţi nu ştiţi cine sunt şi ce fac, dar nu e grav.

În primul rând contextul în care s-a făcut afirmaţia e acela în care se promovează destul de asiduu diferite diete “detox” şi de “detoxifiere”. În mod clar ele ascund ideea că: “avem toxine în corp şi dacă beţi aceste sucuri şi legume 10 zile (sau cât ţin curele astea) o să le eliminaţi”. Sunt în totală empatie cu doamna doctor şi chiar mă raliez la ideea: “ok, dacă ne spuneţi asta, spuneţi-ne şi care sunt acele toxine care se elimină din corp când bei sucuri de legume şi fructe?”. Adică: ce toxine stocăm şi părăsesc corpul la o astfel de cură? De exemplu: eliminăm metale grele? De unde? Din ce depozite? Sau ce anume eliminăm?

Apoi vine partea a doua, părerea “opusă”. Şi ştiu de ce pun ghilimele. Pentru că eu nu cred că asta e disputa reală. Dacă vrei să contrazici ideea scoasă din context: “nu există toxine există cu siguranţă o serie lungă şi diversă de argumente pentru a afirma existenţa lor. Am scris cândva de scandalul aflatoxinei sau poate oricine să aducă în discuţie “toxina botulinică” şi sunt n tabele cu toxine din plante, dar cu siguranţă nu asta e ideea, toxinele există. Chiar eu am avut cândva o prezentare la facultatea de biologie din Cluj-Napoca, în care am făcut o arhivare a substanţelor biologice din fructe şi legume. Documentând-o am dat peste numeroase substanţe toxice ba chiar şi peste substanţe benefice la anumite doze şi toxice la alte doze. Poate un exemplu uşor de vizualizat pe acest model, din cele cunoscute, e cafeina: în doze mici e bună şi n-a dovedit niciun efect nociv de când se bea cafea pe planeta asta, dar în doze mari poate fi rea, produce anxietate şi palpitaţii. Ca paranteză, mă amuz uneori când una din colegele mele interniste întreabă pacienţii de “consumul de toxice”: “Ţigări? Cafea? Alcool” iar eu zâmbesc la gândul că nu văd cafeaua aliniată la celelalte două “toxice”. Sau şi mai simplu şi din categoria purtătoarelor de toxice: ciupercile otrăvitoare. Ciupercile otrăvitoare sunt toxice la propriu. Sunt două sau trei sindroame la intoxicaţia cu ciuperci iar intervenţia medicală e de-a dreptul “dezintoxicarea”. Şi sunt încă alte multe sindroame la intoxicaţii. Toxicologia clinică e materie la facultate iar stagiul la Floreasca pe toxicologie chiar a fost unul din stagiile mele preferate. E drept că din metodele de dezintoxicare (“detoxifiere” la propriu, nu versiunea de Internet) doar una aş putea acum să o menţionez fără să mă uit în cărţi: cărbunele medicinal. Ca să se înţeleagă bine de ce am ales aceste exemple, în aceste cazuri e vorba de substanţe toxice care sunt în corpul omului şi trebuie scoase de acolo. Pentru că acesta e sensul adevărat, propriu al cuvântului “detoxifiere”. Ai ceva toxic în tine şi scoţi.

Mai profund şi mai la obiect putem aduce în discuţie următoarele substanţe din gama toxinelor (nu toate sunt toxine, dar în sens larg pot fi percepute aşa): contaminări, ingrediente care au limită maximă recomandată de consum de tipul E-urilor ce au acest parametru, substanţe din fumul de ţigară, xenoestrogeni, substanţe cancerigene ce apar în diferite procese de prelucrare a mâncării, substanţe din ambalaje, substanţele cu care e poluată atmosfera. Dar probabil cele mai cunoscute toxine sunt pesticidele. Şi tot cunoscută e şi ideea de “aliment sau ingredient cancerigen”, dar la carcinogeneză e de povestit mult. Cert e că sunt mult mai frecvente cancerele acum decât erau acum o vreme şi există o influenţă masivă a mediului, şi, deşi cancerul nu e o intoxicare, probabil că publicul asimilează “cancerigen” cu “toxic”. Dacă e pe astfel de raţionamente am putea pune la toxine şi grăsimile aterogene sau uleiul ăla refolosit de o mie de ori de la fast-food. Evident că dacă bei doar sucuri de legume şi fructe se cheamă că ai întrerupt merdeneaua, gogoşile şi cartofii prăjiţi şi, aşadar, te poţi declara “la cură de detox”. Doar că nu e chiar potrivit termenul. Ba chiar aici e păcăleala, de fapt.

Şi revin la subiectul mare al acestei prezenţe sau absenţe a toxinelor, ca să expun şi să concluzionez ordonat ce am de zis. Că toxinele există e clar. Dacă nu s-a înţeles bine afirmaţia legată de toxine atunci ridic eu acum o întrebare mai clară:  ce toxine stocăm şi putem elimina cu 10 zile de sucuri de fructe şi legume? Cred că acesta e răspunsul pe care îl aşteaptă toată lumea serioasă de la promotorii dietelor “detox”. Pentru că dacă e vorba doar de a bea sucuri de legume şi fructe câteva zile e nepotrivit cuvântul “detox”. Chit că te simţi mai bine. Asta nu înseamnă că te-ai “dezintoxicat”, până la proba contrară. Şi dacă bei alcool te poţi simţi mai bine şi e exact inversul. Sau poate chiar au dreptate autorii de diete detox (adică nişte combinaţii de fructe, legume şi fibre): poate chiar există aceste toxine stocate şi, practic, dacă ne-ar mânca un canibal ar trebui să le avem pe etichetă. “Atenţie: conţine…”. Aici e de fapt toată dilema.

În plus trebuie să menţionez că din fericire chiar avem în medicină o intervenţie care aduce foarte bine cu curele de detox: pregătirea pentru colonoscopie. Aceasta se face cu o soluţie numită Fortrans, dacă n-or mai fi şi altele. Ea conţine macrogol, hidrogenocarbonat de sodiu, clorură de sodiu, clorură de potasiu, şi produce o curăţăre a colonului, prin diaree osmotică, demnă de o superbă cură de detoxifiere clasică, de Internet. Cred că în Fortrans constă concurenţa reală a celor ce numesc sucurile de legume şi fructe “detox”. Presupune doar o zi şi 4 litri. Şi trece. Ca şi cura de sucuri, dar mai repede.

Şi concluzie. Da, ne ciocnim în viaţa asta de toxine, microbi, poluare, substanţe cancerigene, anxiogene, adictogene, obezogene şi câte or mai fi. Şi avem de luptat cu ele pentru că ne încurcă imunitatea, microbiomul, metabolismul, psihicul. Sunt atât de multe ramuri medicale interesante la intersecţiile lor. Şi, pe acest fond de luptă anevoioasă, ne vine din când în când, mai ales dacă suntem supraponderali, sedentari şi deprimaţi, să punem cap acestei agresiuni şi să tragem brusc cortina şi să zicem: “până aici! Fac un detox!”. Numai că, din păcate, “detox”-ul e o doar o cură de sucuri iar viaţa e un pic mai lungă de 10 zile. Şi chiar presupunând că acele sucuri elimină toxine pe care, vorba doamnei doctor, nu ştie nimeni să le zică, cine a zis că după cele 10 zile nu revin toxinele alea la locul lor? Şi tare, tare mult mi-ar plăcea şi mie să văd tabelul cu toxina, sediul stocării şi timpul de eliminare din organism în timpul curei de sucuri. Pentru că altfel nu e vorba de nicio “detoxifiere” ci, eventual, de o pregătire pentru colonoscopie un pic mai gustoasă. Şi fără colonoscopie. Sau, pur şi simplu, de un mic intermezzo vegetalo-fluid.


Scrie un comentariu

Olimpia Ştir versus Ralid Calafat

Era o ţară în sud-estul Europei sau nord-est-ul Africii sau vestul îndepărtat al Indiei, depinde cum vrem să privim. În ţara aia exista o gagică pe nume Olimpia Ştir, o fată drăguţă, care scria pe net. Supărată foc pe doctori, medicină, mamografie, chimioterapie, vaccin, antidepresive, tratamentul chirurgical al apendicitei, pastile, tocăniţa cu carne, virgula dintre subiect şi predicat (aici măcar avea dreptate). Şi scria, dar scria fata, ani şi ani de zile, despre supărările ei, despre descoperirile ei de pe net, cu link, cu tot tacâmul. Atitudine, mesaj, poveste, link, charismă, tastatură bună, tot ce trebuie. Plus poze cu rochiţe. Ieri galbenă. Şi cum scria ea, zi de zi, noapte de noapte, dimineaţă de dimineaţă, rezultatele cercetării ei medicale pe Internet, încet-încet presa începu să o citeze, netul începu să o share-uiască, până deveni doamna cunoscută pentru asta. O chemară televiziunile să se tânguie anti-medical în prime-time, să desconspire mari ticăloşii ale lumii moderne (aia în care, culmea, omul are cea mai mare speranţă de viaţă din istoria speciei – şi, tot culmea, asta se trage de la medicină). Şi deveni încet-încet doamna asta şefa curentului anti-vaccinist + anti-medical + anti-medici + anti-pastile + anti-orice legat de medicină în Românika semi-profundă (aia cu buda în casă şi net în sufragerie). Şi în loc să se termine povestea aici, să vezi minune. Începură chiar săo bage în seamă lumea, presa, Facebookul, televiziunile. Începură să audă şi mari scriitori care empatizară cu ea spontan în rapida idee soră cu îndrăgosteala: “dar ce nobleţe pe această Giordana Bruna a României să-şi susţină cu atâta ardoare cauza” (auleu, Mirceo, ce ditamai bias-ul…dar hai să iertăm scriitorilor, din romantism). Şi auziră, vede-se treaba, înşişi doctorii care începură să se certe care mai de care dacă s-o injure sau s-o ignore, dacă să pună sau nu linkul cu Olimpia vorbind prostii pe forumul medicilor. M&M peste colivă, auzi mai deunăzi însuşi Ralid Calafat, doctor cunoscut, iscusit în ale urgenţelor şi brandingului personal, una din povestioarele nihiliste (la propriu). Şi se supără şi el foc pe domnişoara. Şi zise Ralid: “Olimpia, eşti naşpa, faci rău la oameni, ptiu”. Şi apoi netul se inflamă din nou: “Ralid îi răspunde Olimpiei”. Până când apăru pe blogul “Pitici Gratis”, în sfârşit, adevărul: “Olimpia nu există”. Ce hologramă la premiile Aqua Carpatica, ce căsnicie de succes cu tânărul şi calmul Andy de la “veganii au talent”…trucaje toate, cap-coadă, ca virusul rujeolei infirmat de însuşi tribunalul nemţesc care a zis: “nein! Das ist nicht”…

Atâta doar că Ralid, susţinut masiv de cei ce ar fi trebuit să se numească “cei 300” (dar printr-un referendum au rămas mai mulţi), ar trebui să facă altceva decât să se bată în postări cu Olimpia.

Acest articol este un pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este întâmplătoare şi nefericită. Absolut nefericită. Ca toată nebunia asta cu netul şi cu Olimpia delirând digital în maxim “engagement” al marilor personalităţi localnice.