INTESTINELE SUNT “GLANDE” ENDOCRINE

Medicina modernă şi nutriţia actuală încep să se uite tot mai mult la intestine, aproape că putem zice că medicina trece printr-o fază “intestinală”, aşa cum în diferite perioade anterioare a trecut prin diverse alte etape…Cel puţin în nutriţie, diabetologie, endocrinologie există numeroase astfel de progrese, unul din ele e descoperirea şi chiar utilizarea funcţiilor endocrine ale intestinelor şi ale altor organe implicate în metabolisme, obezitate, diabet. De fapt numeroase organe, între care şi intestinele, s-au dovedit, în timp, organe endocrine, care produc hormoni şi alte substanţe înrudite, care comunică bine unele cu altele…

• A fost o etapă când GRĂSIMEA era considerată doar un depozit şi obezitatea era considerată un factor de risc şi nu o boală…astăzi ştim că grăsimea e un foarte activ organ endocrin, produce hormoni (în postarea de ieri puteţi citi despre leptină) şi întreţine multe procese negative in corp. Obezitatea e o boală iar grăsimea e un organ foarte activ din punct de vedere chimic.

• Au fost etape când şi INIMA era considerată doar un “simplu” muşchi care pompează sânge…astăzi ştim că şi inima e un organ endocrin, de exemplu substanţa numită NT-pro-BNP, ale cărei valori crescute semnifică insuficienţă cardiacă, e, de fapt un hormon. Şi nu numai. Există o cardiopatie „metabolică” a inimii, cardiopatia diabetică, ce abia în aceşti ani se descifrează în mai mari detalii. În trecut doar se ştia că boala diabetică a inimii e o boală cu coronare normale, azi începe să se descopere şi ce anume nu funcţionează bine la metabolismul inimii şi de ce poţi obosi deşi „analizele ţi-au ieşit bine”. Poate fi o astfel de boală chimică şi nu mecanică…

• Iar STOMACUL a fost o adevărată revelaţie endocrină, alături de intestine, iar „revoluţia endocrină” a tubului digestiv aproape putem spune că o datorăm operaţiilor de slăbit. Da, se ştia dintotdeauna ce pleiadă de hormoni se produc la consumul de alimente, deja Paulescu o intuise perfect la începutul secolului: tubul digestiv transmite semnale referitoare la parcursul alimentelor prin tubul digestiv, iar glandele zise „anexe”, precum pancreasul, produc sucuri digestive pentru dezasamblarea alimentelor dar şi hormoni care vor spune celulelor ce să facă, de exemplu insulina care va spune celulelor să-şi ia glucoza provenită din alimente. Dar abia odată cu operaţiile de slăbit şi cu tratamentele moderne ale diabetului s-a constatat ce putere endocrină are „banalul” tub digestiv. De fapt tăierile stomacului (sleeve-ul şi by-pass-ul) au pus în evidenţă importanţa de organ endocrin a stomacului: abolirea grelinei, „hormonul foamei” produs de stomac, e, de fapt, procesul major chimic care se produce în operaţiile de slăbit. De aceea operaţiile de slăbit moderne (nu cele perimate, precum inelul care gâtuia intrarea în stomac) nu mai sunt numite doar „chirurgie bariatrică” ci, mai des, „chirurgie metabolică”, „chirurgie endocrină”, „chirurgia diabetului”: sunt toate acelaşi lucruri, dar utilizarea termenilor „metabolic”, „endocrin”, „diabet” sunt semnalări că operaţiile modifică reacţii metabolice, endocrine, evoluţia diabetului prin alte mecanisme decât stricta modificare mecanică. Da, există încă intervenţii mecanice (şi voi povesti mai pe larg despre principiul baloanelor intragastrice, iar despre montarea de inel nu prea mai e de povestit decât că n-ar mai trebui practicată) dar chirurgia modernă a obezităţii / diabetului e cea cu rezecţii, transpoziţii („operaţia de diabet din Turcia”, am povestit în altă parte pe pagină, e tot tăiere de stomac şi inversarea unei porţiuni a intestinului subţire, numită „transpoziţie ileală”). Iar hormonul GLP-1 produs de intestine deja e foarte cunoscut în medicina obezităţii şi diabetologiei şi i-am dedicat numeroase postări. Deci…da, şi stomacul şi intestinele sunt glande endocrine. Ba chiar unele foarte puternice în patologia din sfera obezitate / diabet / sindrom metabolic. Insulina, da, se ştia de foarte mult timp că e un hormon puternic produs de pancreas, dar funcţia endocrină a stomacului şi intestinelor şi aplicabilitatea practică a datelor nou aflate sunt mult mai recente.

INTESTINELE: AL DOILEA CREIER

Nu doar că există celule care produc hormoni dar există în intestine o reţea imensă de neuroni. Da, intestinele sunt un al doilea creier, nu e o glumă. Nici măcar “fericirea trece prin stomac” nu e chiar o glumă, iar englezii au un termen care se dovedeşte foarte de actualitate în medicina modernă: “gut feeling”, un fel de “intuiţie intestinală” Nu, nu sunt mai mulţi neuroni decât în creier, cifrele sunt de 100 de milioane / 500 de milioane de neuroni în intestine (variabil după surse, oricum, aproximări), comparativ cu cele 86 miliarde de neuroni din creier, conform unui calcul actual mai precis. Neuronii intestinali, grupaţi în sistemul nervos enteric (ENS, Enteric Nervous System), parte a sistemului vegetativ (cel ce controlează inconştient funcţiile organelor şi sistemelor) au multiple roluri, între care şi cel al comunicării cu creierul. Da, intestinele chiar vorbesc cu creierul. Mai mult, aceşti neuroni au terminaţii cu multiple roluri şi sunt distribuiţi şi în pereţii musculari ai intestinelor (cu roluri de senzori fizici dar şi de centri de comandă pentru mişcările intestinale, numite peristaltism) dar chiar şi în mucoasă, unde au roluri de senzori chimici. Iar sistemul nervos e conectat profund cu sistemul imun, care are o poartă foarte importantă de intrare în intestine şi chiar cu vieţuitoarele din intestine, care se dovedesc în medicina actuală foarte importante.

INTESTINELE: PARTE A SISTEMULUI IMUN

Eram în facultate când auzeam ideea de “mediu intern” la fiziologie, era un termen introdus la mijlocul secolului XIX de Claude Bernard. De fapt ce zicea el? Zicea, simplificat, că deşi am înghiţit ceva şi avem mâncarea în intestine, ele sunt încă în exterior (!) şi abia dacă le putem prelua în sânge putem spune că au intrat în mediul nostru intern. Adică le-am asimilat. Dacă ar fi să luăm după concepţia lui Claude Bernard, fibrele nedigerabile (insolubile) sunt în tubul nostru digestiv dar sunt în mediul nostru extern…Darce semnificaţie are această paranteză cu “intern” şi “extern” în acest sens? Una profundă: intestinele sunt o foarte importantă componentă a sistemului imun. Pe de o parte intestinele au de efectuat absorbţia de nutrienţi, pe de altă parte ele sunt puse şi în faţa unor componente ale alimentelor care, dacă sunt considerate periculoase, pot declanşa reacţii inflamatorii, ca parte a răspunsului imun. Mai mult, mucoasa intestinală are şi de efectuat în permanenţă un triaj între a identifica ce e bun sau nu pentru corp, din perspectivă imună (adică ce trebuie atacat), respectiv are de semnalat ce percepe drept nociv dar, în acelaşi timp, are de menajat ce e bun…iar ce e bun şi coexistă cu specia noastră în intestine sunt bacteriile intestinale, renumite sub denumirea “floră intestinală” sau “microbiom”. Mai mult, partea imună a intestinelor chiar conlucrează cu microbiomul în a stabili ce trebuie tolerat sau ce merită o reacţie de apărare, care se traduce prin inflamaţie sau reacţie alergică. Descoperirile din ultima perioadă a medicinei au mers mai departe şi au constatat mai multe tipuri de fragilitate a mucoasei digestive, reunite în diferite concepte precum “intestinul permeabil” (leaky gut).

MICROBIOMUL INTESTINAL

Poate scos din orice context sună un pic ciudat că specia umană convieţuieşte şi colaborează cu alte specii de vieţuitoare, dar, în realitate, ne-am obişnuit cu ideea de “floră intestinală”, de bacterii care locuiesc în tubul nostru digestiv. Poate e mai şocant de aflat că în totalitatea lui, microbiomul unui om sănătos cântăreşte cam 2 kilograme (!). Cele 5000 de specii de fiinţe vii din intestine (parte a celor 100 de trilioane de microbi din corpul nostru, de 10 ori mai multe decât celulele noastre) au şi rolurile imune de care am pomenit mai devreme dar au şi roluri nutritive precise – contribuie la digestia alimentelor, sintetizează vitamine de grup B şi K. Medicina modernă a găsit legături complexe între microbi, reacţiile imune ale corpului şi variate probleme de sănătate, de tipul unor reacţii alergice (de exemplu sensibilitatea subclinică la gluten, un fel de boală celiacă asimptomatică) sau chiar a unor inflamaţii ce apar în diferite contexte de alimentaţie în combinaţie cu un anumit profil al microbiomului. Numeroase boli par a avea legături cu microbiomul, nu doar cele clasice precum colita ulcerativă, boala Crohn sau sindromul de intestin iritabil, dar chiar şi altele comune, inclusiv diabetul, poliartrita reumatoidă, scleroza multiplă, fibromialgia şi alte boli autoimune. Obezitatea însăşi e asociată cu diferite “combinaţii” nefericite ale componentelor microbiomului, în general o mică diversitate şi un raport defavorabil între anumite specii (Firmicutes mult mai multe în raport cu Bacteroidetes comparativ cu cei cu greutate normală şi o mult mai mică diversitate a speciilor). Afundându-ne în aceste detalii vom observa cât de multe necunoscute există in nutriţie, totuşi, prin metodele actuale de cercetare (mare parte în cadrul ştiinţelor numite “omice”: nutrigenomica, metabolomica, proteomica etc.) se avansează în a identifica diferite variante de lucru potenţial cu microbiomul. Prebioticele (mai cunoscute din ele fiind fibrele, componente alimentare ce hrănesc bacteriile intestinale) şi probioticele (preparate cu bacterii ce pot coloniza intestinele) sunt, astăzi, de o mare actualitate şi de foarte interesante perspective. Ecuaţia care se încearcă a se închide în intestine (mergând până la transplantul de fecale, in acest scop, de reconfigurare a microbiomului) e restabilirea unei mai sănătoase flore, de aici a unui mai sănătos răspuns imun şi o reducere a inflamaţiei, iar de aici inclusiv la semnale mai bune către creier.

CONCLUZIE

Intestinele sunt un fascinant organ din perspectivă endocrină şi imună, cu o participare spectaculoasă a vieţuitoarelor care conlocuiesc în armonie cu noi de milioane de ani şi care s-ar putea şi ele să fie victime, alături de noi, ale condiţiilor în rapidă schimbare din mediul înconjurător, numărând aici şi poluarea, şi nutriţia şi chiar şi alte aspecte ale stilului de viaţă modern.

Autor: Dr. A. Copcea. Publicat: 21 ianuarie 2023. Aceste articole sunt semnalate si pe Facebook, la pagina Doctor Adrian Copcea. https://www.facebook.com/doctoradriancopcea