Mi-a trimis de curând un prieten un articol de Andrei Pleşu (link în subsolul articolului), un articol care prin ochii mei pare o harababură, dar prin ochii cititorului obişnuit pare (şi e) un savuros articol. Despre talentul literar şi umoristic al domnului Andrei Pleşu doar de bine de zis, însă despre ideile din spatele elegantelor întorsături de condei sunt multe de zis. Desigur, e improbabil ca Domnia sa să citească o postare de-a unui oarecare medic într-un oarecare colţ obscur de Internet, dar o scriu pentru cititorii mei obişnuiţi. E un fel de drept la replică din partea unui specialist serios, care înţelege şi talentul literar al domnului Pleşu dar înţelege destul de bine şi pacientul Pleşu.😊

Deci urmează o mică disecţie duminicală a unui articol cu ricoşeuri înspre specialiştii nutriţionişti, înspre nutriţia ca specialitate aproape eşuată (cam asta rămâne ca “aftertaste”, ca să fac şi eu un pic de literatură, deşi pot orna chiar mult mai bine articolul 😊 ), înspre contradicţii între ce vrea pacientul şi ce transmite specialistul…Multe, multe teme bune în articol, doar duse într-o direcţie pe care o consider cu totul greşită.

Ca să încep cu începutul, o să adresez semidirect, adică pe Internet, domnului Pleşu o frază pe care i-aş adresa-o cu maxim respect şi în mod direct: “domnule Pleşu, nu confundaţi experienţele Dvs. personale cu reuşitele sau nereuşitele domeniului nutriţiei în ansamblul său, nu confundaţi specialiştii de la televiziuni cu adevăraţii specialişti de cabinet” şi cu asta cred că am anticipat destul de clar că sunt împotriva foarte multor idei transmise în articol, deşi învăluite în fermecătorul stil literar al domnului Pleşu.

Punctual, că aşa se cade, şi aici încep disecţia şi chiar o voi scrie ca un dialog imaginar, în care domnul Pleşu face afirmaţia iar eu răspund…Afirmaţia e citat din articolul scris de Domnia sa, răspunsul e răspunsul meu. A.P. e Andrei Pleşu, A.C. sunt eu, Adrian Copcea.

-(A.P.) Din cînd în cînd, pe diferite posturi de televiziune sînt invitaţi experţi în materie de dietă. Mă uit cu mare atenţie.
-(A.C.) Dar de ce, domnul Pleşu? De ce e televiziunea reperul Dvs. şi nu vă găsiţi specialişti serioşi cu care să discutaţi într-un cabinet?

-(A.P.). Am încercat tot soiul de acrobaţii alimentare, de la Scarsdale la Montignac (cu încurajatoarea sa formulă „Mănînc, deci slăbesc!”), am experimentat şi excesul, şi (mai rar) inaniţia. Nimic!
-(A.C.). Domnule Pleşu, sigur că “nimic”. Excesul sigur nu slăbeşte, inaniţia cu siguranţă nu e o intervenţie durabilă pentru nutriţie…şi, ce a mai rămas? Scardsale şi Montignac? Păi nici Scarsdale nici Montignac nu sunt intervenţii ştiinţifice în domeniul nutriţiei. Faptul că citaţi 4 intervenţii proaste de nutriţie nu spune nimic despre ştiinţele nutriţiei…spune doar că n-aţi făcut ce trebuie. Şi…când nu faci ce trebuie: astea sunt rezultatele. Nimic. Deci…Aveţi totală dreptate. Făcând prostii nu obţii nimic.

-(A.P.) „Specialiştii” nu reuşesc să mă convingă: sînt prea siguri de competenţa proprie şi de eficacitatea reţetelor lor. Au un entuziasm inuman pentru înfrînare, o euforie suspectă a retenţiei. Se mobilizează cu toţii pentru a discredita plăcerea, avînd, în acelaşi timp, aerul că îţi oferă bucurii ascunse, ştiute numai de ei şi de adepţii lor.
-(A.C.). Ok, domnule Pleşu, dar nu cumva şi aici greşeala e tot a Dumneavoastră? Cine vă pune să urmăriţi specialişti foarte “siguri de competenţa proprie”? Doar mediocrii sunt aşa, probabil n-aţi nimerit vârfuri în emisiunile Dvs. favorite, un medic corect ştie să transmită care sunt potenţialele beneficii ale unei intervenţii, potenţialele riscuri, potenţialul raport risc/beneficiu, potenţialele bariere. Cu siguranţa cei foarte “siguri de competenţa proprie” n-au fost specialiştii buni care ar fi trebuit să vă intereseze. Nu cumva vorbiţi de pseudospecialişti? A, posibil. Aţi pus ghilimele. Atunci ce anume nu reuşesc să vă convingă? Pseudospecialiştii? Păi de ce, în primul rând, vă doriţi convins de pseudospecialişti care, foarte bine identificaţi, sunt prea siguri pe ei, au soluţii secrete etc. Medicina serioasă nu are nimic în comun cu ce povestiţi Dvs. aici. Deci vă referiţi la emisiuni proaste de televiziune şi sunteţi dezamăgit? Dar de ce vă uitaţi la ele?…

-(A.P.). Există şi genul atletic, muşchiulos, care recomandă o viaţă sportivă, şi genul famelic, uşor neras, cu o sclipire neliniştitoare în ochi, care pledează pentru crud şi fibros. Există şi medici propriu-zişi, în general mai rezonabili, dar şi personaje amfibii, pe jumătate medici, pe jumătate vraci, de la care te poţi aştepta la orice
-(A.C.) Ok, domnule Pleşu, deci de fapt ce încercaţi în articol, să descrieţi nutriţioniştii care apar la TV? Păi de ce nu ziceţi aşa, în primul rând? Şi, din nou. Cine vă pune să vă luaţi informaţii de nutriţie de la televizor? Dumneavoastră, un om deştept, fără indoială, luaţi apariţia la televiziune drept criteriu de competenţă? Cam de ce aţi face o asemenea greşeală la calibrul Dvs. intelectual?

-(A.P.) Trec peste inconsecvenţele spectaculoase ale dieteticii moderne care, de la an la an, îşi modifică discursul, fără complexe: untul e cînd bun, cînd rău, vinul roşu e cînd mai bun, cînd mai rău decît vinul alb, untura e cînd bună, cînd rea, fructele cînd bune, cînd periculoase, lactatele – cînd paradiziace, cînd riscante, uleiul de măsline cînd bun (pentru greci şi italieni), cînd rău (pentru continentalii nemediteraneeni). Teoriile mi se par la fel de bezmetice ca şi sfaturile concrete.
-(A.C.) Domnule Pleşu, inconsecvenţele nu sunt nicidecum ale ştiinţelor moderne, ale “dieteticii moderne”, nu sunt nici de la an de an, nu sunt nici modificări de discurs făra complexe. Ce percepeţi Dvs. aici nu are nicio legătură cu adevăratele ştiinţe ale nutriţiei, care nu par că vă interesează. Că vă interesează doar ce spun nişte intermediari despre ştiinţă e defectul Dvs., nu al ştiinţelor. Ştiinţele evoluează şi ele în timp, ca orice, ca telefoanele de pe care lumea citeşte acest articol, ca Waze-ul care ne duce prin oraşe străine direct la ţintă. Toate evoluează. Noţiunile care se consolidează in timp se consolidează, cele care se dovedesc greşite se dovedesc greşite. Ăsta e mersul ştiinţelor.

• Iar despre unt: nu e “când bun, când rău”. Probabil ce aţi înteles Dvs. despre unt e aşa. Untul e un aliment care are o anumită compoziţie, din rândul căreia anumite ingrediente au acumulat în zeci de ani anumite date, şi anume grăsimile saturate, iar acele date sunt, încă, cu diferite “enigme” în ele: mai precis legătura cu bolile cardiovasculare via LDL-colesterol e un pic înşelătoare. Unde ştiinţa descoperă date noi: le adaugă liniştită, rece, la nivelul cunoaşterii. Ce, probabil, aţi vrut să spuneţi e că la un moment dat se recomanda margarina drept substitut mai sănătos al untului, apoi s-a dovedit că nu era aşa. Unde a greşit aici ştiinţa? S-a presupus că grăsimile nesaturate forma trans, cele din fabricarea clasică a margarinei, vor fi mai bune decât cele din unt. Apoi s-a constatat că sunt mai rele. Care e contradicţia? Iar producătorii, drept consecinţa, atunci când s-a aflat, au inceput să regândească tehnologia de fabricare, iar consumatorii au aflat şi ei că margarina clasică nu era mai bună decât untul şi au înglobat şi ei concluzia că “de fapt margarina era mai rea ca untul, nu cum s-a crezut iniţial”. Deci nu, nu e nicio acrobaţie a ştiinţelor, e evoluţia ei firească, nu e untul mai bun câţiva ani, apoi mai rău. E doar impresia pe care aţi păstrat-o după sursele Dvs. de informare. Care nu par foarte bune, din păcate.

• “Fructele când sunt bune, când sunt periculoase”. Nu, faptul ca Dvs. sunteţi receptivi la diferite personaje care vă spun că fructele sunt periculoase, nu înseamnă ca fructele sunt periculoase. Uite, vă spun eu foarte senin: fructele nu sunt periculoase. Informaţi-vă mai bine şi de unde trebuie şi veţi scăpa de astfel de pseudocontradicţii. Contradicţiile despre fructe nu sunt în lumea ştiinţifică, sunt într-o lume de-a Dvs. cu nişte nutriţionişti de-ai Dvs. care vă vând astfel de gogoşi din postura de spectator. Din nou, reconsideraţi-vă sursele, nu ştiinţa e de vină că nu vă informaţi de unde trebuie.

• “Uleiul de măsline bun pentru greci şi italieni şi rău pentru continentalii nemediteraneeni” e, cu siguranţă, o nouă neînţelegere în mintea Dvs. Nu e nicio înţelegere nicăieri în ştiinţă cu privire la uleiul de măsline, cum că ar fi bun unui popor şi rău altui popor.

-(A.P.) Cineva spune, de pildă, că a bea lapte după faza alăptării infantile (cînd suptul e legitim) e a face ceva contra naturii. Altcineva concede că se pot mînca sarmale, cu condiţia să fie nefierte. Un mic dejun sănătos e descris în termeni, după mine, apocaliptici: bei, la trezire, un litru şi jumătate de lichid, după care înghiţi patru mere, două pere, trei portocale, patru kiwi şi două banane! Nu pot decît să anticipez o devastatoare colită. Şi să întreb, cu inocenţa copilăriei: de ce? Ce vor să facă toţi aceşti experţi cu preţiosul timp cîştigat prin autoflagelare alimentară?
-(A.C.) Domnule Pleşu, se pare că marea problemă de fapt constă în personajele pe care le urmăriţi, pentru că acel “mic dejun sănătos” cu un litru jumătate de lichid urmat de 4 mere, 2 mere, 3 portocale, 4 kiwi si 2 banane nu apare nicăieri în recomandările noastre, ale medicilor serioşi. Deci, dacă aţi putea, nu încercaţi să extrapolaţi experienţele Dvs. nefericite în materie de emisiuni TV către specialişti serioşi care chiar există, chiar profesează. Sau, haideţi, dacă e să fim îngăduitori, de ce nu rescrieţi acest articol insistând pe cât de nepotriviţi sunt nutriţioniştii care vă ajung Dvs. la ureche? Pentru că cititorul obişnuit va crede că aşa sunt nutriţioniştii, cu toţii. Nu cumva aţi extras tot ce e mai prost din tot ce urmăriţi Dvs. şi, cumva, ne denigraţi pe toţi, din greşeală? Uitaţi, vă spun eu, n-am întâlnit în niciun fel de material de nutriţie micul dejun sănatos constând în 1.5 l lichid urmat de 15 fructe. Am făcut adunarea, ca să ştiţi că v-am citit cu atenţie discursul.

-(A.P.) „La sfîrşitul unui film documentar despre dietă, am văzut, cîndva, un ţăran cretan de 92 de ani dezvăluind, laconic, secretul longevităţii sale: „Nu mănînc decît trei lucruri: berbec, brînză şi rachiu”. „Şi cu vegetalele cum rămîne?” „Alea sînt pentru capre!””
-(A.C.) şi eu am văzut pe Internet o poză cu o doamnă de 101 ani cu o ţigară în gură. Şi? Ce zice asta şi despre ce? Există studii serioase ale longevităţii, există diverse date despre acele alimente numite de respectivul ţăran cretan (care nu ne-aţi spus ce stil de viaţă are, ce mişcare face, cât timp petrece în aer liber, ce genetică are etc. etc. – şi nu ne-aţi spus pentru că n-aţi considerat necesar…). Studiile pe loturi constând în n=1 pacienţi, daţi-ne voie, domnule Pleşu, nu sunt foarte relevante in ştiinţă, vă rog să ne credeţi.

Şi cu asta am încheiat dialogul imaginar cu domnul Pleşu, nu că l-ar citi vreodată, dar dacă l-ar citi ar fi foarte bine.

Acesta este articolul din Dilema Veche, intitulat „a manca sanatos”: https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/a-minca-sanatos-2182722.html?fbclid=IwAR204lyECPBYqTID2dJkhepV1C0rYrzYbSPvEPKib4wxnoIImxbBNHv8BQo