Dr. Adrian Copcea

Blog şi articole medicale

LEGĂTURI IMPORTANTE ÎNTRE POLINEUROPATIA DIABETICĂ, GLICEMII ŞI EVOLUŢIE

Scrie un comentariu

În completarea articolului anterior, care a expus noţiunile principale legate de neuropatia diabetică, vin cu o postare practică legată de legătura dintre neuropatia diabetică şi glicemii. Voi expune punctual ideile.

• POLINEUROPATIA, DIN PĂCATE, NU ESTE FOARTE CORELATĂ CU GLICEMIILE. Poţi avea glicemii foarte mari şi niciun fel de simptome de neuropatie (pot fi cu totul absente orice simptome la nivelul picioarelor) şi invers, poţi avea glicemii foarte bune şi simptome foarte supărătoare la nivelul picioarelor. Aceasta corelare proastă derivă din multiplele mecanisme care pot da neuropatie şi simptome de neuropatie independent de glicemiile mari. UNELE persoane pot avea simptome de neuropatie la glicemii mari şi aceste simptome dispar la normalizarea glicemiilor, ALTELE, din păcate mult mai multe numeric, pot avea simptomele în continuare deşi diabetul merge mult mai bine.

• DIAGNOSTICUL POLINEUROPATIEI NU E FOARTE CORELAT CU DURATA ŞI GRAVITATEA DIABETULUI. În unul din comentariile de sub postarea anterioară a apărut ideea: “doctoriţa mea de diabet spune că simptomele mele nu sunt de neuropatie, pentru că nu am diabetul de mulţi ani şi glicemiile sunt bune”. E o idee, din păcate, care dă false speranţe şi e o ratare de diagnostic care produce suferinţă degeaba. NU. Nu există o linie dreaptă între durata sau gravitatea diabetului şi neuropatie, dintre toate complicaţiile diabetului, o spun mai plastic, neuropatia este cea care merge cel mai mult „de capul ei”. Foarte adesea se depistează neuropatia chiar la diagnostic, chiar până la 20-30% din cazuri în diferite analize, experienţa mea este asemănătoare cu cifrele „mari”, din literatura de specialitate. A avea glicemii bune sau a fi depistat diabetul recent nu sunt garanţii că simptomele de neuropatie vor lipsi.

• GRAVITATEA NEUROPATIEI NU SE CORELEAZĂ CU SIMPTOMELE. Neuropatia nu este mai gravă cu cât simptomele sunt mai puternice şi mai uşoară cu cât simptomele sunt mai uşoare. Această propoziţie trebuie bine explicată şi o fac în acest paragraf. Deşi simptomele de neuropatie pot fi extrem de supărătoare (furnicături, arsuri, amorţeli, dureri), riscul acestor simptome se opreşte aici, la a fi foarte supărătoare, dar asta nu prezice complicaţiile grave care pot duce la răni grave / amputaţii. Invers, există alt predictor al riscului de răni grave: lipsa sensibilităţii. Aceasta poate apărea chiar fără niciun fel de durere, rănile pot fi „duse” zile, săptămâni, fără durere, ba chiar chirurgul poate curăţa rana pe viu, pentru că pacientul nu simte. E o experienţă şocantă pentru studenţi şi medicii tineri, dar e reală. Iar ACESTE cazuri, cele în care nu se simte nimic la nivelul picioarelor, sunt cele care pot evolua cel mai grav şi care necesită o implicare activă cu toate măsurile de prevenţie: pantofi potriviţi, eventual speciali, verificarea stării pielii, verificarea prezenţei sau nu a rănilor, îngrijirea lor în faze incipiente etc. Concluzionând: nu prezenţa durerii sau a simptomelor supărătoare spune dacă în timp există riscul de evoluţie severă (în principal prin ulceraţii – termenul oficial pentru „răni”) ci tocmai ABSENŢA sensibilităţilor care protejează piciorul, care semnalează prezenţa unei răni.

De aici importanţa foarte mare care trebuie acordată prevenţiei, prin prevenţie înţelegând în primul rând MINIMIZAREA RISCULUI DE RĂNI. Aceasa se face prin măsuri simple: purtând încălţăminte care nu e prea strâmtă (in mod ideal care distribuie bine presiunile pe picior, evitând zone prea mari de frecare sau de apăsare în anumite locuri), evitând mersul desculţ, evitând călcarea pe obiecte ascuţite sau pe suprafeţe cu temperaturi extreme (de exemplu nisipul fierbinte, la mare).

Acestea ar fi, pe scurt, câteva repere foarte importante în judecarea neuropatiei. Prezenţa oricăror simptome, mai ales la nivelul picioarelor, nu trebuie acceptată ca atare, mai ales că se pot încerca diferite tratamente, dintre care unele chiar simple de tipul vitaminelor şi care ar putea aduce beneficii în confortul de zi cu zi.

De asemenea, prezenţa neuropatiei nu trebuie exclusă la glicemii bune. Şi, ca în orice alt aspect al vieţii cu diabet, trebuie făcut tot ce se poate face pentru diagnosticul şi tratamentul neuropatiei, pentru asigurarea unui bun confort şi a unei vieţi în siguranţă, începând de la recunoaşterea acestei complicaţii şi încercarea diferitelor variante de tratament, atunci când complicaţia devine supărătoare.

• TRATAMENTELE PENTRU NEUROPATIE SUNT FOARTE ADESEA „PE ÎNCERCATE”. Chiar dacă această afirmaţie pare dezamăgitoare, e o realitate că unele tratamente pot avea efecte, altele nu, in mod individual. E important ca pacientul să ţină legătura cu medicul care a incercat un tratament, chiar dacă el nu a adus beneficiile aşteptate, tocmai pentru a incerca, ulterior, alt tratament. Nu trebuie schimbat medicul neurolog sau diabetolog la fiecare tratament care nu a mers sau care nu a fost suportat. Din păcate polineuropatia diabetică nu beneficiază de tratamente foarte precise, e posibil ca un medicament să „nimerească” bine un mecanism al neuropatiei, iar altul nu. Iar reperul cel mai sigur în astfel de tratamente este reacţia pacientului: el va şti cel mai bine dacă un tratament a funcţionat sau nu. Iar dacă nu: se poate încerca altă variantă de tratament ca preparate, alte dozaje, alte combinaţii. Există în lumea civilizată chiar centre mari pentru durerea din neuropatii, se numesc „centre de durere”, existenţa lor e dovada pură că unele simptomatologii pot fi rebele şi pot necesita diferite variante de tratament în incercarea de a le limita.

O concluzie a acestor mesaje pe care le-am scris spontan din experienţa personală (şi care cu siguranţă e experienţa foarte multor pacienţi şi foarte multor medici) este că neuropatia trebuie recunoscută şi trebuie încercate diferite tratamente pentru a diminua simptomele, atunci când ele există. Nu ezitaţi să cereţi ajutorul medicilor diabetologi şi neurologi în cazul acestei complicaţii, mai degrabă diabetologii pentru fazele incipiente, pentru că ei sunt cei cu care se ţine legătura pentru tratamentele pe termen lung, şi mai degrabă neurologii pentru fazele mai avansate / mai supărătoare. Iar pentru prevenţia pe termen lung, nu uitaţi să vă autoîngrijiţi picioarele după recomandările pe care le primiţi de la medici sau chiar cele pe care le găsiţi prin proprie documentare, esenţa lor este evitarea rănilor (ulceraţiilor). Uneori măsuri foarte simple pot aduce beneficii foarte mari.

Publicitate

Autor: Copcea Adrian

Medic primar diabet, nutritie, boli metabolice. Director medical Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca.

Comentarii la articol: (pot fi publicate anonim, dar necesita email, care nu va fi publicat)

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s