Dr. Adrian Copcea

Blog şi articole medicale

MEDICINA FUNCŢIONALĂ ŞI VĂZUTUL OMULUI CA ANSAMBLU: NOUL DISCURS ÎMPOTRIVA MEDICILOR “CLASICI”

Scrie un comentariu

Într-un comentariu de Facebook şi, ca printr-o coincidenţ㸺i într-un comentariu auzit de curând la un om cu care am avut recent o discuţie, am întâlnit o idee comună care mi-a sunat ca un refren “dar e nevoie de medicină funcţională! Medicii clasici tratează fiecare organul lui, ignorând întregul!”. Astfel de propoziţii cred că sunt noua teorie a conspiraţiei care abia îşi arată mugurii. Cred că în curând, aşa cum s-a răspândit şi ideea cu postul intermitent (care, altfel, nu e deloc rea! Ba chiar e binevenit să mai tăiem nişte mâncare, măcar în anumite intervale de ore) o să auzim la fiecare al 3-lea comentator de pe Facebook o “dojană” către medic cu “da, sigur, tu vezi doar un organ, ştiu eu nişte medici care văd ceva mult mai tare!”. Eh, aici începe o poveste foarte lungă cu ce e, de fapt, medicina. Cum sunt legate toate. Şi sunt, iar mersul medicinei are diferite trasee dinspre simplu spre multidisciplinar, de exemplu există medicină primară – medicul de familie, medicină secundară – specialiştii – şi chiar medicină terţiară – centrele de excelentă / centrele de nişă / centrele supraspecializate. Cei ce vor să se refere la medicina funcţională ca o idee de supramedicină de fapt sunt cei ce remarcă legături care chiar există între boli, starea noastră psihică, mediul în care trăim (da!), nutriţia noastră….şi, cumva, încearcă să abordeze şi, cumva, “mai de sus”, toate acestea. Şi: da, se conturează astfel de domenii, un fel de domeniu supraspecializat…Dar al cui? De ce ramură a medicinei ar ţine această “medicină funcţională” ca o supraspecializare? Dar până să răspund să revin la ideea paragrafului. Da, se porneşte un traseu dintr-o direcţie, să zicem medicina de familie sau un medic internist, deci aici “omul ca ansamblu” apoi se merge pe diferite fire şi…in final, se ajunge la diagnosticul problemelor şi tratamentul lor. Dar asta nu e o altă medicină decât medicina NORMALA.

CUM AJUNGE SĂ SE CONFUNDE MULTIDISCIPLINARITATEA CU “MEDICINA FUNCŢIONALĂ” / MEDICINA „HOLISTICA” ETC.

Că e nevoie de medicină multidisciplinară derivă din complexitatea problemelor, exact cum e nevoie şi de medicină “funcţională”, în ideea următoare: problemele medicale moderne sunt de fapt tot mai complexe ca tip de mecanisme de legătură între boli. Iar două foarte puternice legături sunt între PSIHIC şi BOLI şi între NUTRIŢIE şi boli. Ce e foarte probabil e că adepţii ideii de “medicină funcţională” (sunt convins că unele spirite se vor incinge…) preferă ca in loc de o echipă multidisciplinară cu un medic specialist oarecare (de organ) PLUS nutriţionist PLUS psiholog să fie unul singur care le ştie pe toate. Eu nu prefer varianta asta, dar, să zicem, cam aici bat foarte multe astfel de legături, ăsta cred eu că ar fi “medicul funcţional” la care se gândesc unii. De ce zic asta: pentru că ideea am auzit-o într-un comentariu de-al unei fane a unor influenceri, care a ţinut cumva să pună în dreptul unui personaj de Internet ideea că e pasionat de “medicina funcţională” iar asta e ceva opus specialistului care se uită, ca prin gaura cheii, spre un domeniu extrem de îngust care îl împiedică să vadă ceva mai mare. Dar de unde deduc iubitorii de “medicină funcţională” că medicii specializaţi în ceva sunt atât de înguşti? Probabil din observaţia directă că medicul, în general, are de rezolvat probleme punctuale din sfera lui. Dar ce ignoră toţi cei ce au astfel de plângeri e că medicul respectiv, fie el orice: cardiolog, gastroenterolog, diabetolog, hematolog etc. CHIAR ASTA ARE DE FACUT, să rezolve ce ţine de colţul lui de acţiune, iar ce nu ţine de colţul lui de acţiune se transformă in “a se efectua şi consult x, consult y”. Deci un medic care nu acoperă tot ce e de acoperit la un pacient VA DA INDICIILE cu ce tipuri de consultaţii sunt necesare IN COMPLETAREA bilanţului. Nu va deveni brusc şi nutriţionist, şi psiholog, şi gastroenterolog, ca să numesc nişte ramuri. Această parte pare a fi considerată greşită de unele persoane care cred că un medic se poate pricepe la toate….dar nu e nimic greşit şi niciun medic nu se pricepe la toate. TOCMAI de aceea există ramurile medicale, TOCMAI de aceea există spitalele şi consulturile interdisciplinare, TOCMAI de aceea există comisii în unele boli, TOCMAI de aceea există trimiterea de la un specialist la altul.

Sunt sensibil la acest subiect pentru că centrul în care lucrez a pornit în 2010 EXACT cu o echipă multidisciplinară pentru abodrarea nutriţiei şi bolilor metabolice. Cu comisie de medici, cu psiholog, ulterior cu terapeuţi: inclusiv kinetoterapeut, psihoterapeut. Iar în evaluarea noastră făceam o comisie “ca in Doctor House” (aşa ne ziceau pacienţii) şi un demers coerent. Nicio clipă nu ne-am gândit să zicem acestui demers “medicină funcţională” pentru faptul că ne uitam din mai multe unghiuri la un caz, dar pare că acum un astfel de termen ar fi de dorit pentru aşa ceva…Dacă e problemă pur semantică, nu dernajează pe nimeni. Dar dacă cineva crede că între timp au apărut medici care ştiu să le facă pe toate….n-au apărut, îmi pare rău. Ba chiar mă bucur că n-au apărut. Eu cred în medicina multidisciplinară şi…dacă şi medicina funcţională e una multidisciplinară, atunci eu mă bucur. E doar o neînţelegere de limbaj. Dar dacă cineva crede că există o medicină “funcţională” care e diferită de cea clasică…greşeşte. Unde poate greşi? Tot pentru că sunt în această ramură: la diferite componente ale intervenţiei care sunt subadresate de intervenţie. De exemplu nutriţia. Sigur că nutriţia poate influenţa mersul diferitelor boli (în mod evident a unora: cred că nu se îndoieşte nimeni că mersul diabetului şi obezităţii sunt influenţate de nutriţie) iar asta nu înseamnă că dacă cineva nu s-a referit foarte detaliat şi la nutriţie în cadrul unui demers medical acel medic nu s-a gândit. Foarte probabil cei mai mulţi scriu pe scrisori “consult la nutriţionist”. De exemplu ortopezii, neurochirurgii scriu întotdeauna: “scădere în greutate: consult la nutriţionist” în extrem de multe afecţiuni în care scăderea în greutate ar fi extrem de bună în evoluţia bolii. Dar faptul că ortopedul nu face şi o dietă pacientului eu îl văd drept normalitate şi nu găsesc că e defectul ortopedului că nu e “medic funcţional” (nu există) pentru că n-a dat şi o dietă pacientului. La fel: un cardiolog poate remarca faptul că diferite simptome sunt legate de stres. Pe toate recomandările veţi vedea: “evitarea stresului, fumatului etc. etc. “. Da, medicul cardiolog nu va şti să gestioneze psihologic stresul unui pacient, dar pentru asta fie pacientul va şti să caute singur un psiholog…fie îi va scrie direct cardiologul asta. Dar, din nou, nu e un defect al cardiologului că nu e psiholog. Nu e un defect că nu e “medic funcţional”. Ba chiar e. S-a gândit la fumat. S-a gândit la stres. S-a gândit la nutriţie. Doar că de fiecare se ocupă câte un alt SPECIALIST. De exemplu renunţarea la fumat e şi ea o ramură care poate avea specialişti. Stresul are: psihologul / psihiatrul. A, activitate fizică! Şi aici aţi fi surprinşi ce ramuri supraspecializate pot exista. Recuperare cardiovasculară, de exemplu. Sau kinetoterapie. Sper că e foarte clar din ceea ce scriu că acest reproş de “medicul vede doar organul lui” nu e unul corect: medicul TREBUIE să vadă ceea ce ştie cel mai bine – nu doar organul, ci ramura lui în ansamblu – şi să orienteze mai departe acolo unde există filiere ce pot rezolva cel mai bine cazul IN ANSAMBLU. Aş putea continua la nesfârşit cu exemple concrete, tocmai pentru a mai tempera din elanul ideii că există “medici de medicină funcţională” care sunt, cumva, superiori medicului specializat intr-o ramură. E nevoie, de fapt, în medicină, de toate: de multidisciplinaritate, de privire de ansamblu, de privire către un domeniu unde unii medici sunt specializaţi mai în detaliu. Mă gândesc acum aproape în mod reflex la colegul meu din Colmar care face chirurgie digestivă robotică. Dacă vreodată aş avea nevoie de aşa ceva, nu mi-aş dori ca Nelu să fie “medic funcţional” ci exact medicul care ştie să rezolve respectiva problemă. Şi pentru că tot sunt cu mintea la Franţa în acest moment: 1) în cazul CHIRURGIEI BARIATRICE (operaţiile de slăbit) se pot face comisii medicale pluridisciplinare şi chiar se fac şi chiar am participat la ele: cu chirurg, cu endocrinolog, cu psiholog, cu nutriţionist. E asta medicină funcţională? Nu e? 2) în cazul oncologiei: din nou: e de abordat multidisciplinar. Cu nutriţionist, cu psiholog. E şi asta medicină funcţională sau nu e? Chiar nu ştiu. Dar e MULTIDISCIPLINARA.

Ca paragraf final mă voi opri la două domenii care cred eu că sunt “vedetele” acestei “medicini funcţionale”. NUTRITIA si PSIHOLOGIA. Da, acestea sunt ramurile mari care probabil vor fi aduse mai mereu în discuţie în subiectele de “medicină funcţională”, asta pentru că şi nutriţia şi psihologia sunt verigi de legătură între boli, sunt cauze şi remedii, sunt zone subestimate (incă) în multe boli. Dar şi în cele două există specialişti. Există şi se conturează tot mai bine nutriţioniştii (şi chiar voi acorda mai multe postări părţii funcţionale a nutriţiei – nu că n-ar fi toată nutriţia „funcţională” – inclusiv sau în special sindromul intestinului iritabil, care e parte exact a unui grup de boli numit „tulburări funcţionale ale tubului digestiv”. Există şi psihologii şi psihiatrii. Nu întâmplător am dat exemplul sindromului intestinului iritabil – care e şi un domeniu cu spectaculoase progrese – el chiar e un exemplu de medicină funcţională…în sensul bun de această dată. Dar tot MULTIDISCIPLINARA. Dar pe măsură e nutriţioniştii vor ajunge să fie deja supraspecializaţi în tot felul de ramuri de acest tip (de exemplu în disbioze, care pot fi o verigă de legătură intre multe boli)…mai degrabă că ne vom îndepărta de ideea de “medicină funcţională” şi vom merge fix către “specialistul de organ” care poate fi nutriţionistul, dacă, de exemplu, “organul” afectat e flora intestinală, microbiomul (apropo, ştiaţi că acest “organ” are 2-3 kilograme?…da, purtăm 2 kilograme de fiinţe in intestine…).

Concluzionând, pentru că deja postarea mea se transformă in roman, îndemnul meu e la a nu confunda cuvintele, a nu considera că există o medicină superioară care “vede tot pacientul” (medicina ar trebui să facă asta!) versus medicina care vede bucăţi de pacient…E tot medicină, toate sunt medicină. Eventual cu specialişti tot mai nişaţi pe nutriţie, pe bucăţi de nutriţie, pe psihologie, pe bucăţi de psihologie, pe medicina mediului, pe toate aceste componente. Cu siguranţă avem medicină prost făcută şi medicină bine făcută, dar nu avem, în realiate, aşa opoziţii de concepţii încât unii medici sunt deasupra altora printr-o viziune supranaturală a intregului. Iar medicina MULTIDISCIPLINARA şi medicina SUPRASPECIALIZATA sunt realităţi acolo unde şi medicina e puternică. Eu cred că “medicină funcţională”, ca şi “nutriţie”, sunt termeni care în timp se vor umple de conţinut şi, culmea, se vor duce şi ele, frumos, spre medicina supraspecializată. Cine ştie, poate peste 100 de ani vor fi “medici funcţionali tip A, medici funcţionali tip B, medici funcţionali tip C”. Sau poate nici nu vor mai fi medici şi vor fi nişte roboţi. Funcţionali. Holistici. 😊 Am încheiat cu această glumă pentru că nu-mi doresc să se încingă spiritele degeaba. Ci doar să se înţeleagă ce e metaforă şi ce e realitate atunci când lumea vrea să împartă medicina în bucăţele. Medicina e una singură. Şi aşa va fi întotdeauna.

Autor: Copcea Adrian

Medic primar diabet, nutritie, boli metabolice. Director medical Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca.

Comentarii la articol: (pot fi publicate anonim, dar necesita email, care nu va fi publicat)

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s