Dozarea insulinei sanguine şi indexul HOMA sunt analize de laborator ce sunt recomandate uneori de unii medici, în special medicii endocrinologi în cadrul diferitelor bilanţuri, în particular bilanţul obezităţii sau al sindromului ovarelor polichistice. Care este justificarea acestor analize? Simplificat, valori anormale ale unor astfel de analize pot indica rezistenţa la insulină, un fenomen biologic extrem de important în bolile metabolice şi cardiovasculare, fenomenul principal al diabetului zaharat tip 2 şi fenomenul central al aşa-numitului “sindrom metabolic”, asupra căruia voi reveni în numeroase postări. Obiectivarea unui fenomen de rezistenţă la insulină ar putea fi, deci, teoretic, un argument pentru respectivul medic pentru a identifica rezistenţa la insulină şi sindromul metabolic în ideea de a face paşii succesivi identificării unui astfel de context de risc. Paşii tipici sunt o dietă ţintită pe rezistenţa la insulină şi pe riscul cardiovascular şi, eventual, medicamente care au astfel de roluri. Principalul medicament utilizat pentru combaterea rezistenţei la insulină este metforminul, medicament principal în tratamentul diabetului zaharat tip2, utilizat uneori (off-label, deci în afara indicaţiilor oficiale) şi în prevenţia diabetului, în sindromul ovarelor polichistice sau în diferite scheme anti-ageing.

Dar sunt astfel de analize utile sau nu? Delimitarea utilităţii unor astfel de analize nu este uşoară. Cu siguranţă nu sunt analize pe care recomandăm ca pacientul să le facă din proprie iniţiativă, întrucât interpretarea rezultatului nu este facilă, rezultatele e bine să ajungă tot la un medic cu activitate în acest domeniu.

CÂND ESTE UTILĂ DETERMINAREA INSULINEMIEI (INSULINEI SANGUINE)? DAR A INDEXULUI HOMA?

Există o singură situaţie în medicină când este clar recomandată măsurarea insulinei din sânge: suspiciunea de insulinom. Insulinoamele sunt tumori ce produc insulină în exces, iar acest exces de insulină determină scăderea glicemiei (hipoglicemie). Această situaţie este rară dar o suspiciune de insulinom are întotdeauna acest pas de măsurare a insulinei circulante, ideal simultan cu glicemia (pentru a corela valorile mici ale glicemiei cu valorile foarte mari ale insulinei), uneori in cadrul unei probe a foamei, uneori în cadrul unui test de toleranţă la glucoză în care se pot măsura şi iniţial şi la două ore atât glicemia cât şi, simultan, insulinemia.

Cea de-a doua situaţie în care un medic poate recomanda o astfel de analiză este fie cercetarea fie intenţia de a obiectiva un indiciu al sindromului metabolic, prediabetului sau a unei forme « chimic active » de obezitate. De fapt in toate acestea dozarea insulinei nu este necesară. Sindromul metabolic are criterii de identificare care nu cuprind dozarea insulinei, prediabetul la fel, iar bilanţul obezităţii nu impune ca set de bază această dozare. Dar dacă, totuşi, un medic face această recomandare ca parte a unei strategii personale, atunci interpretarea în general e urmăţoarea: hiperinsulinismul este în general o consecinţă a rezistenţei la insulină, pancreasul se străduieşte să compenseze acest defect metabolic producând mai multă insulină. O altă explicaţie poate fi dorinţa de a depista activ formele de prediabet, întrucât adeseori diabetul tip 2 este precedat de insulinorezistenţă, care determină inclusiv hiperinsulinism, hiperinsulinism ce la un moment dat devine chiar ineficient : desi corpul produce mai multă insulină decât ar trebui, în final apare DEFICITUL relativ de insulină care este caracteristic diabetului zaharat tip 2: poate fi o secreţie de insulină chiar mai mare decât normalul dar nu suficientă pentru a ţine glicemia în limitele normale. Această situaţie este, oricum, identificată prin alte mijloace diagnostice: glicemia, testul de toleranţă la glucoză şi dozarea hemoglobinei glicate HbA1c. în stadiile de prediabet şi de diabet zaharat dozarea insulinei nu este niciodată indicată de medicii diabetologi, întrucât această dozare nu ar aduce nicio informaţie suplimentară ce ar putea fi utilizată în practică. De exemplu dacă medicul stabileşte drept intervenţie terapeutică o intervenţie destinată obezităţii, ea ar trebui să fie recomandată în egală măsură cu sau fără această dozare.

În mod similar indicele HOMA nu este recomandat în practică decât dacă un medic are o anumită strategie ca, odată identificat un indiciu de insulinorezistenţă, el să demareze o intervenţie pluridisciplinară (eventual şi cu medicaţie specifică insulinosensibilizantă, aşa cum este metforminul – dar în uz off-label). Poate voi detalia cu altă ocazie valorile anormale pentru insulinemie şi HOMA, acum doar vreau să atrag atenţia că aceste analize sunt doar pe post de « indicii » şi nu sunt parte a unor bilanţuri obişnuite. Dacă, totuşi, cineva a recomandat un astfel de bilanţ, valorile anormale pot fi privite drept un semnal de alarmă.

INSULINOREZISTENTA SI VALORILE ANORMALE PENTRU INSULINA SI INDICE HOMA NU SUNT BOLI

Poate ar fi util să fac şi această precizare negru pe alb : da, există indicii ale acestor fenomene : insulinorezistenţa, hiperinsulinismul, dar e bine de ştiut că ele nu sunt nici urgenţe, nici boli, ele sunt, după cum insist în acest articol, INDICII că obezitatea (situaţia cea mai frecventă în care unii medici recomandă aceste analize) este pe drumul de a-şi manifesta faţeta de boală « chimică » : şi anume de a predispune la diabet zaharat, boli cardiovasculare aterosclerotice, ficat gras etc. Acest spectru de boli reunit sub umbrela « sindrom metabolic » (el însuşi tot un indiciu şi nu un diagnostic, nu o boală aparte), e de fapt acel spectru de boli în care tratamentul de scădere (sănătoasă) în greutate produce beneficii majore în sensul prevenţiei diabetului şi bolilor cardiovasculare ce au la bază ateroscleroza. De fapt într-un concept larg acceptat termenii « sindrom metabolic » şi « sindrom de insulinorezistenţă » sunt sinonime. De aceea cel mai adesea sunt mult mai simplu de folosit criteriile de identificare a sindromului metabolic decât criterii privind insulinemia, o analiză ce oricum are un anumit tip de « pulsatilitate » care nu o face extrem de precisă. Iar criteriile pentru sindromul metabolic (istoricul « sindrom X metabolic », termen de mult perimat) sunt investigaţii uzuale ce trebuie doar interpretate : creşterea circumferinţei abdominale / obezitatea abominală, tensiunea arterială crescută, creşterea trigliceridelor, scăderea HDL-colesterolului şi creşterea glicemiei. 3 din 5 astfel de criterii sau, în altă viziune, creşterea grăsimii abdominale împreună cu alte criterii, sunt criteriile pentru prezenţa unui astfel de sindrom, dar, repet, un sindrom ce nu presupune o intervenţie practică suplimentară faţă de intervenţiile destinate componentelor sale : scăderea în greutate, normalizarea tensiunii, glicemiei, grăsimilor circulante.

IN CONCLUZIE : ACESTE ANALIZE POT FI UNEORI RECOMANDATE DAR ELE NU SUNT ANALIZE ESENTIALE ALE BILANTURILOR DE OBEZITATE, SINDROM METABOLIC, PREDIABET SI NU SUNT NICIODATA ANALIZE INDICATE IN DEPISTAREA SAU URMARIREA DIABETULUI ZAHARAT

Chiar dacă titlul a ieşit o propoziţie mai lungă, poate e bine de subliniat în acest fel faptul că hiperinsulinismul şi indicele HOMA crescut nu sunt boli în sine ci sunt semne ale unor slăbiciuni ce predispun la spectrul de boli din familia diabetului zaharat şi bolilor cardiovasculare aterosclerotice. Iar dacă o astfel de analiză este factor de motivaţie pentru o persoană să ia măsurile necesare : atunci e binevenit un astfel de impuls, dar, în practica medicală corectă, recomandarea acestor analize nu este şi nu trebuie să fie o rutină. Pasul următor constatării unor anomalii ale acestor analize e ideal să fie o intervenţie de nutriţie şi un bilanţ cardiovascular şi metabolic de bază, pentru că adeseori acest tip de anomalii nu vin singure ci, foarte adesea, grupat cu bolile cardiometabolice obişnuite : hipertensiune arterială, ficat gras, diabet zaharat, hiperuricemii/gută, dislipidemii. Iar ele e bine să fie tratate mai ales ţinând cont de fenomenele de bază din spate, cel mai adesea obezitatea şi rezistenţa la insulină.

Dr. Adrian Copcea

medic primar Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice

Centru Medical Asteco, Cluj-Napoca