Astăzi am explicat pe scurt într-o intervenţie la PrimaTV (azi sau mâine în jurnalul de ştiri) ce este acest scor de pe etichete şi care sunt avantajele şi dezavantajele lui. Opinia mea e mixtă: sunt elemente bune la acest scor dar şi elemente rele. Tipul de amestecare al unor parametri nutriţionali într-un scor unic poate defavoriza anumite alimente în mod incorect, după părerea mea şi a altor specialişti sau voci (spre exemplu scorul e contestat şi de producătorii de alimente tradiţionale din Italia : brânzeturi / mezeluri). De unde provin aceste probleme la un scor ce ar fi trebuit să fie unul uşor de înţeles de consumator spre a lua decizii importante ? şi de ce există voci specializate care îl contestă ?

în primul rând trebuie înţeles principiul scorului. Scorul este de fapt o concluzie a unui algoritm în care se introduc diferite proprietăţi nutriţionale ale alimentului, cu plusuri şi minusuri, aşa încât eticheta caracterizată prin acest scor să corespundă recomandărilor ghidurilor naţionale de nutriţie din diferite ţări.

Plusurile pe care le poate primi un aliment pot proveni de la:

• Cantitatea de fibre

• Cantitatea de proteine

• Apartenenţa la grupele: fructe, legume, nuci/seminţe.

Minusurile pe care le poate primi un aliment pot proveni de la:

• Calorii (caloriile multe scad scorul de calitate nutriţională)

• Grăsimile saturate (grăsimile saturate în cantităţi mai mari scad scorul de calitate nutriţională)

• Conţinutul de sare

• Conţinutul de zahăr

Aceşti parametri sunt apoi transformaţi înt-un scor unic ce ar trebui să denote calitatea nutriţională a alimentului, ea întinzându-se de la A (produsul care, teoretic, cea mai bună calitate nutriţională) spre E (produsul care, teoretic, are cea mai slabă calitate nutriţională).

Sunt cel puţin trei probleme pe care le-am observat eu studiind etichetele NUTRISCORE ale diferitelor produse şi teoria din spatele acestui scor. Las în comentariul 1 un articol lămuritor pentru metodologia lui.

1) Prima e exact aceea a criteriilor incluse în algoritm. Da, aceste criterii sunt aliniate ghidurilor. DAR. Aceste criterii în ghidurile de nutriţie de fapt se referă la ansamblul alimentaţiei, nu la alimente particulare. De exemplu este recomandat să avem un conţinut mai bun de fibre, totuşi găsesc anormal dacă descalifici un aliment care nu are fibre …pentru că nu are fibre. De exemplu brânza.

2) A doua este raportarea la 100 g şi nu la cantitatea de consum. De exemplu un ulei de măsline extravirgin ajunge să fie cotat mai prost decât o pizza. Este chiar obiecţia tipică a unor producători şi justificată prin prisma calităţii intrinseci a produsului, a cărui integrare în dieta cuiva nu poate fi judecată brutal printr-o etichetă generalizatoare de acest tip.

3) Numeroase ingrediente particulare nu sunt incluse în algoritm şi, din punctul meu de vedere, chiar eticheta globală, adică lista efectivă a ingredientelor nu pare a conta mult. De exemplu, ceea ce vedeţi în fotografii sunt o băutură pe bază de soia care are următorul conţinut: apă, boabe de soia decorticate 7.9%, zahăr, fosfat tricalcic, sare de mare, aroma, stabilizator (gumăgellan) + vitamine B şi D şi un mezel cu următorul conţinut: pulpă de porc fără os, sare, zaharuri (dextroză, maltodextrină), condimente naturale, antioxidanţi, conservant nitrit de sodiu. Băutura de soia este şi fortificată are Nutriscore A iar mezelul are Nutriscore B. Prin comparaţie: o brânză mozzarella are Nutriscore C, sucul de portocale roşii 100% are Nutriscore C iar sucul de rodie 100% are Nutriscore D.

Găsesc că astfel de exemple sunt elocvente pentru un element de derută care se poate induce consumatorului prin aceste etichete. Desigur, pe versantul pozitiv ar fi ideea că aceste etichete ne-ar face să alegem mai bine, de exemplu să alegem mai des de pe raft alimentele care în general sunt deficitare în alimentaţia modernă: fructele şi legumele, nucile şi seminţele. Acestea în general au scoruri bune, majoritatea A şi B. La ce găsesc că este defectuos scorul este că a încuraja aceste categorii prin eticheta Nutriscore coexistă cu o judecată de valoare care poate fi greşită prin scoaterea din contextul alimentaţiei individuale. Aşa este, de exemplu, cazul ciocolatei cu alune (Nutriscore E), chiar presupunând că ciocolata are o compoziţie bună iar alunele sunt integrale. De ce să descalifici doar pe considerentul caloriilor şi grăsimilor saturate un aliment bun, care, cu un anumit gramaj (de exemplu 40 grame) poate corespunde unei diete foarte bune din punct de vedere nutriţional. La fel e cazul sucurilor de fructe 100%. De asemenea, majoritatea legumelor sunt clasificate la A dar această clasificare nu mai lasă loc legumelor bio, care, din perspectiva siguranţei, sunt mai bune decât cele « tradiţionale ». Logica culturilor bio nu se reflectă în etichetele Nutriscore.

O menţiune care poate răspunde anticipat unor întrebări: NU, Nutriscore nu clasifică în interiorul unei categorii, de exemplu nu ai ciocolată « mai bună » şi « mai proastă » de la A la E. Ai ciocolată absolut decentă la D şi la E, la A nu ai nicio ciocolată. In schimb Nutriscore compara ciocolata cu mărul. Ca să iei de pe raft mărul, nu ciocolata. Acest tip de raţionament cred eu că este fundamental greşit în detrimentul unor alimente care, totuşi, îşi au locul într-o dietă. Invers : da, e ok dacă se transmite semnalul că fructele, legumele şi nucile/seminţele sunt de încurajat dar nu e clar că acest semnal e foarte bine înţeles prin aceste etichete, la fel cum e mai greu de explicat de ce un anumit tip de alimente este descalificat doar pentru că, de exemplu, nu aparţine grupei fructelor şi legumelor. Mie, ca medic nutriţionist, îmi e greu să înţeleg ce poate înţelege un consumator oarecare când vede un mezel categorisit B şi un suc de fructe natural 100% categorisit C sau D. Sau o băutură pe bază de soia, cu 7.8% soia şi în rest cu apă, zahăr, sare, gumă şi arome, poate fi atât de buna incât să ia calificativul A.

în concluzie: cred că ideea unui scor nutriţional e bună, dar, din păcate, nu găsesc că Nutriscore-ul e cea mai bună formulă pentru o asemenea etichetă. Dealtfel, în Europa sunt 4 etichete cu tot cu Nutriscore, utilizate în diferite ţări (etichete FOP, front-of-pack): Nutriscore, Semaforul multiplu, Cheia de broască şi “alegeri”. Am tradus termenii. Găsesc, personal, că Nutriscore este cel mai prost dintre ele, dar, desigur, aceasta este o opinie cu valoare limitată, rămâne de stabilit prin diferite metodologii dacă şi ce sistem de acest tip îşi va atinge în pratică scopul pentru care a fost gândit.

Referinta pentru metodologia Nutriscore: https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fnut.2022.974003/full