Dr. Adrian Copcea

Blog şi articole medicale

7 sfaturi pentru o mai bună viaţă cu diabetul tip 2

Un comentariu

Puţine boli pot îmbrăca diversitatea diabetului tip 2, atât în manifestări cât şi în percepţia pacienţilor şi a populaţiei generale. E aparent dificil de înţeles cum aceeaşi boală e atât boala din amintirile cu o rudă ce şi-a pierdut un picior sau a orbit cât şi boala “domnească” atât de răspândită în zilele noastre, cea foarte frecvent lipsită de simptome, cea pe care “o are toată lumea” şi cu care se poate trăi mult şi confortabil. Explicaţia e simplă: pe de o parte diabetul fiecăruia e diferit, fiecare are “diabetul lui”, pe de altă parte există o distanţă importantă în timp între epoca actuală şi epocile în care complicaţiile cronice şi cele acute (comele) erau frecvente, grave şi “de speriat”. O explicaţie şi mai simplă este aceea că diabetul bine îngrijit şi diabetul prost îngrijit sunt două boli foarte diferite.

Acest mic articol-ghid îşi propune să atragă atenţia asupra celei mai bune forme de a trăi cu diabetul: aceea de a fi responsabil în raport cu boala fără a o trata superficial dar şi fără a dramatiza diferite consecinţe sau etape ale evoluţiei, fie că e vorba de diagnosticul bolii sau diagnosticul unei complicaţii, fie la trecerea la un tratament perceput ca fiind “un semn de gravitate”, aşa cum este uneori privită începerea insulinei, fie în alte situaţii faţă de care unii se raportează cu prea puţin sau cu prea mult interes. Dar cum se pot delimita astfel de situaţii? Când e prea mult să-ţi măsori zilnic glicemia? Când e prea puţin să mergi la doctor doar când apare o problemă? Aproape întotdeauna e prea mult să-ţi măsori din proprie iniţiativă glicemia zilnic (dacă tratamentul nu o impune!) şi cu siguranţă întotdeauna e rău să mergi la doctor doar atunci când nu îţi este bine sau a apărut o problemă.

În continuare vă voi prezenta principalele mele 7 sfaturi pe care le găsesc utile pentru o (mai) bună viaţă cu diabetul tip 2. Le voi formula aşa cum le-aş spune unui prieten, de aici modalitatea de adresare.

1. Încearcă să slăbeşti! Diabetul tip 2 este cel mai adesea legat de un exces de kilograme şi de ţesut adipos. Mai mult, unul din fenomenele centrale ale diabetului este aşa numita “rezistenţă la insulină”, în fapt pancreasul afectat de diabetul tip 2 produce mai puţină insulină decât ar fi nevoie iar insulina este mai prost utilizată prin ceea ce se numeşte “rezistenţă”. Scăderea sănătoasă în greutate prin activitate fizică şi alimentaţie echilibrată (dar cu mai puţine calorii!) ameliorează semnificativ rezistenţa la insulină şi, prin acest fenomen, îmbunătăţeşte semnificativ evoluţia diabetului. Chiar şi operaţiile de slăbit sunt cunoscute uneori ca “vindecători” ai diabetului (multe persoane după operaţie au nevoie de mai puţin tratament medicamentos sau chiar deloc) dar adeseori şi o scădere moderată în greutate, chiar şi de 5% din kilograme (de exemplu 4.5 kilograme la o greutate de 90 kg) aduce beneficii semnificative. Încearcă să slăbeşti măcar 5% din greutatea ta.

2. Mergi periodic la cardiolog şi urmează-ţi tratamentele de prevenţie. Relaţia diabetului cu inima şi sistemul vascular este şi puţin cunoscută şi unul din cei mai mari inamici din sfera complicaţiilor diabetului. Diabetul tip 2 face parte din familia bolilor aterosclerotice (ateroscleroza = depunerea periculoasă de grăsimi în pereţii vaselor de sânge) şi este, în sine, un factor de risc pentru infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral ischemic şi arteriopatia periferică (arteriopatia obliterantă a membrelor inferioare). Riscul acestor afecţiuni poate fi redus semnificativ prin măsurile de optimizare a stilului de viaţă, printr-un bun tratament al diabetului şi prin tratamentul medicamentos care a dovedit că reduce aceste riscuri, în particular medicamentele pentru scăderea colesterolului (statinele). Toate acestea se prescriu individual dar importanţa lor globală este documentată prin date provenite de la milioane de pacienţi.

3. Renunţă la fumat şi adoptă un stil de viaţă sănătos. Nu doar persoanele cu diabet trebuie să renunţe la fumat dacă au acest obicei dar în mod special persoanele cu diabet tip 2 sunt mai expuse efectelor nocive ale fumatului asupra vaselor de sânge. Fumatul şi diabetul tip 2 sunt deja doi factori de risc pentru sistemul cardiovascular, dacă lor li se alătură şi stresul, obezitatea, alimentaţia nesănătoasă şi sedentarismul (aşa cum se întâmplă adeseori), în realitate vasele de sânge sunt supuse unui stres puternic şi din mai multe direcţii. În mod special sunt expuşi cei de sex masculin, cei cu obezitate abdominală (predominenţa dispoziţiei pe abdomen a grăsimii), cei aflaţi la vârste mai înaintate şi cei cu istoric familial de boli cardiace (angină pectorală, infarct miocardic, moarte subită cardiacă) sau accidente vasculare premature (paralizii, “comoţii cerebrale”). “Antidotul” este un stil de viaţă cu mai multă activitate fizică, cu o mai bună relaţie cu stresul (reglarea problemelor psihologice, odihnă, orar ordonat de viaţă) şi cu o alimentaţie echilibrată, împreună cu renunţarea la fumat (sau măcar reducerea) şi urmarea tratamentelor medicamentoase de prevenţie prescrise de medic (medicul de familie, diabetolog, cardiolog, neurolog). Date recente arată că nici ţigările electronice nu sunt lipsite de riscuri.

4. Adoptă o alimentaţie echilibrată, diversă şi ordonată. Regimul alimentar poate fi un bun aliat în viaţa cu diabetul tip 2 (aşa cum poate fi şi un redutabil inamic), atât prin relaţia cu greutatea cât şi prin diferite componente specifice. Fructele şi legumele sunt benefice în diabet prin conţinutul în fibre, minerale, vitamine şi antioxidanţi. Niciun fruct nu este contraindicat în diabet, nici măcar strugurii sau bananele, dar se recomandă măcar un calcul aproximativ al cantităţii totale şi echilibrul cu celelalte alimente furnizoare de glucoză: pâinea şi cerealierele, pastele făinoase, mămăliga şi alte derivate de porumb, orezul, cartofii. Alimentele integrale (de exemplu pâinea) sunt, pe de o parte, surse de amidon (un nutrient ce se desface în corp până la nivel de glucoză) dar pe de altă parte sunt bune surse de fibre; leguminoasele (mazăre, fasole, linte) sunt şi ele sursă de amidon  dar în acelaşi timp sunt bogate nutritiv şi potrivite şi în dieta diabetului tip 2. Alimentele proteice (carnea, lactatele, ouăle) sunt alimente “uşoare” pentru diabet din perspectiva carbohidraţilor, având un conţinut mic sau neglijabil. Grăsimile, pe de altă parte, trebuie consumate în cantităţi calculate, acordând o atenţie specială sortimentelor grase de alimente (inclusiv carne şi mezeluri, brânză, lactate), adausurilor dar mai ales grăsimilor industriale ce se pot ascunde în diferite alimente de proastă calitate nutriţională. Desigur, zahărul şi substanţele înrudite, sucurile şi deserturile cu zahăr, sunt de evitat pentru reacţia lor rapidă de “provocare” a pancreasului dar şi pentru slaba calitate nutriţională. Diferite tipare de alimentaţie pot fi potrivite în diabet, inclusiv diete vegetariene, diete low-carb (cu conţinut mic şi foarte mic de carbohidraţi), dieta mediteraneană sau diete hipocalorice obişnuite, elementul comun care trebuie îndeplinit fiind calitatea alimentelor alese, cantitatea şi o anumită ordine/ritmicitate în alimentaţie. Alimentaţia trebuie corelată cu tratamentul medicamentos, anumite tratamente (insulina sau anumite terapii orale) impunând un aport ritmic de carbohidraţi pentru a preveni hipoglicemia. Grăsimile, pe de altă parte, pot influenţa absorbţia carbohidraţilor şi golirea stomacului, fapt ce, din nou, trebuie sincronizat cu tratamentul. Nu în ultimul rând, activitatea fizică trebuie corelată cu alimentaţia şi tratamentele iar consumul de alcool trebuie discutat de la caz la caz. Pentru o dietă potrivită cere sprijinul diabetologului şi, eventual, unui nutriţionist sau dietetician cu experienţă în această afecţiune, mai ales dacă tratamentul cuprinde insulină.

5. Discută cu medicul despre simptomele pe care le ai. Discuţia periodică cu medicul diabetolog este o parte a îngrijirii active a bolii. Un aspect al discuţiei din cadrul consultaţiilor îl constituie simptomele. Nu atât simptomele diabetului şi complicaţiilor sale dar, uneori, simptomele date de tratament pot interfera cu calitatea vieţii. Simptomele legate de glicemie sunt, cel mai adesea, absente. Dacă ele apar, se întâmplă de obicei la valori ale glicemiei peste 180-200 mg/dl şi pot fi reprezentate de sete, gură uscată, urinare în cantităţi mari, oboseală, ameţeli, tulburări de vedere. Invers, în anumite tipuri de tratament, inclusiv insulina, pot apărea manifestări ale unei complicaţii a tratamentului, hipoglicemia, adică scăderea glicemiei sub 70 mg/dl. Hipoglicemia se poate manisfesta printr-o paletă largă de modificări de stare sau comportament: foame, nervozitate, confuzie, agresivitate, slăbiciune, transpiraţii iar, în unele cazuri, chiar cu simptome neurologice, inclusiv amorţirea unui braţ sau picior sau chiar pierderea cunoştinţei, atunci când hipoglicemia este severă. Apariţia hipoglicemiilor trebuie semnalată medicului, de asemenea prevenţia lor trebuie făcută activ. Un alt grup de simptome, uneori legate de hiperglicemie alteori nu, îl constituie simptomele de la nivelul extremităţilor (în general piciorul/tălpile dar uneori şi mâinile). Ele pot semnala prezenţa neuropatiei diabetice şi pot consta în dureri, furnicături, înţepături, amorţeală, senzaţie de rece sau senzaţie de arsură, hipersensibilitate, picioare neliniştite. Diabetologul împreună cu neurologul pot evalua şi trata polineuropatia diabetică, neurologului revenindu-i şi rolul de a o diferenţia de alte afecţiuni care pot conduce la astfel de manifestări (boli ale coloanei vertebrale, boli cerebrale, boli reumatologice, deficite vitaminice cu impact neurologic etc.). Tulburările de vedere, de asemenea, pot fi sau nu o manifestare a diabetului. Este important ca oftalmologul să se asigure cu o măsurătoare recentă a glicemiei în cazul consultului unui pacient diabetic, întrucât ochelarii eventual prescrişi pe fond de hiperglicemie vor deveni, odată cu echilibrarea diabetului, inutili sau nepotriviţi. Suplimentar o serie largă de manifestări pot fi în legătură cu diabetul şi merită o discuţie cu medicul diabetolog, inclusiv apariţia infecţiilor urinare, problemele sexuale, diferite probleme cutanate etc. Cel mai adesea diabetologul va încerca să delimiteze implicarea sau nu a diabetului în apariţia simptomelor, va identifica elementele de gravitate şi va orienta, după caz, către specialiştii care pot gestiona cel mai bine respectivele probleme. Nu în ultimul rând unele simptome pot fi datorate tratamentului, adesori diareea sau constipaţia pot fi în legătură cu tratamentele frecvent prescrise. Desigur, este posibil şi chiar foarte probabil ca toate acestea să lipsească, e situaţia cea mai bună şi de dorit. Nu uita să notezi pe un bilet nelămuririle şi întrebările pentru medicul diabetolog şi să semnalezi orice modificare în starea generală!

6. Fă-ţi periodic hemoglobina glicată HbA1c şi discută cu medicul despre frecvenţa măsurării glicemiilor. Hemoglobina glicată (glicozilată) HbA1c este o analiză deosebit de valoroasă pentru urmărirea diabetului, ea reflectă media glicemiilor pe ultimele 3 luni şi se corelează cu complicaţiile diabetului. Cel mai adesea la pacienţii tineri este de dorit o valoare sub 7%, diferite alte ţinte pentru alte vârste şi alte situaţii medicale fiind stabilite în mod individual. Măsurarea de cel puţin 2 ori pe an a hemoglobinei glicate sau la 3 luni de la modificarea tratamentului sau alte modificări în stilul de viaţă constituie o foarte bună modalitate de a urmări diabetul. Măsurătorile de glicemie la domiciliu (automonitorizarea), pe de altă parte, se pot prescrie într-o marjă mult mai largă. Uneori e nevoie de măsurători frecvente, îndeosebi la modificările de tratament sau sub anumite tratamente (în primul rând sub insulină şi în mod special la începutul tratamentului cu insulină). Alteori sunt suficiente măsurători lunare sau chiar la 3 luni, cât timp hemoglobina glicată HbA1c înregistrează valori bune şi nu se prefigurează schimbări semnificative în tratament. Alteori măsurarea glicemiei este un bun instrument de autocunoaştere, fiecare persoană reacţionând diferit la diferite alimente. Salturile glicemice mari la anumite alimente pot îndruma spre o reducere a lor sau, dimpotrivă, reacţiile glicemice bune pot scădea din temerea legată de anumite alimente (spre exemplu consumul de mămăligă poate provoca creşteri mari de glicemie unor persoane sau, invers, consumul de struguri poate fi corelat cu glicemii foarte bune în cazul altor persoane…). Discută cu medicul diabetolog despre cât de frecvent este necesar şi util să-ţi măsori glicemia. Medicul iţi va indica şi ce măsurători vor fi utile: uneori glicemia de dimineaţă, uneori profile scurte (dimineaţă, prânz şi seara, înainte de mese, uneori şi la culcare), alteori glicemia postprandială (la 1.5-2 ore de la începutul mesei), alteori profile lungi (cu glicemii înainte de masă şi la 2 ore după masă), uneori glicemii noaptea la ora 3. Alteori îţi va recomanda să aştepţi următorul consult sau să măsori doar în caz de probleme de sănătate. Totul depinde de tratamentul şi situaţia fiecăruia şi trebuie să aibă o finalitate: unele tratamente acţionează mai mult noaptea şi necesită precauţii pe perioada de somn, altele acţionează mai mult după mese, uneori glicemia de dimineaţă este un semnal de alarmă, alteori nu etc.

7. Planifică-ţi verificările de rutină pentru depistarea şi urmărirea complicaţiilor.
Tratamentul diabetului are ca prim scop prevenirea complicaţiilor. Anumite complicaţii necesită un calendar particular şi o urmărire specifică. Există două categorii de complicaţii ale diabetului, unele sunt numite macrovasculare (ale vaselor mari), altele microvasculare (ale vaselor mici). Prima categorie impune verificarea teritoriilor arteriale ce pot fi afectate de ateroscleroză şi pot conduce la complicaţii: inima, vasele carotide (cele ce asigură irigarea cerebrală) şi arterele membrului inferior. Un consult cardiologic amănunţit, cu ecografie cardiacă şi eventuale alte investigaţii recomandate de cardiolog (de exemplu test de efort) asigură verificarea teritoriului cardiac. Verificarea indicilor gambă braţ şi ecografia arterială a membrelor inferioare permit depistarea arteriopatiei periferice iar ecografia arterelor carotide permite depistarea eventualelor zone de ateromatoză sau chiar stenoză. Problemele cardiovasculare cauzate de afectarea arterelor mari (angină pectorală, infarct miocardic, accident vascular cerebral ischemic, arteriopatie periferică) nu sunt specifice diabetului dar sunt prezente mai frecvent la persoanele cu diabet tip 2 şi necesită o urmărire mai activă. A doua categorie de complicaţii cuprinde complicaţiile microvasculare: ochi, picior, rinichi. Ochiul poate fi afectat în timp de afecţiunea numită retinopatie diabetică, o afecţiune cel mai adesea silenţioasă dar care trebuie verificată măcar la 1-2 ani printr-un examen de fund de ochi (fie cu oftalmoscopul fie fotografie retiniană). Piciorul poate fi afectat în diabet atât de neuropatia diabetică cât şi de alte afecţiuni arteriale sau cutanate, de unde utilizarea uneori a termenului „picior diabetic”. Discuţia cu medicul diabetolog sau neurolog şi un examen clinic simplu la cabinet poate fi un pas mare în prevenţia problemelor legate de „piciorul diabetic”. În final, nefropatia diabetică (afectarea rinichilor) este o complicaţie ce poate fi depistată prin măsurarea nivelului de proteine care se pierd în urină (albuminurie, microalbuminurie) şi prin evaluarea funcţiei rinichiului (creatinina, rata de filtrare glomerulară). Pentru prevenţia nefropatiei este necesar un bun echilibru al diabetului şi tensiunii arteriale iar apariţia nefropatiei şi insuficienţei renale constituie şi un moment de orientare către nefrolog pentru urmărirea specializată. Adeseori la constatarea problemelor renale de un anumit nivel se impun modificări în tratamentele medicamentoase, inclusiv dar nu numai în cele pentru diabet. Nu uita să ceri medicului diabetolog un plan de verificare a complicaţiilor diabetului şi fă-ţi periodic analizele uzuale (inclusiv verificarea profilului lipidic, funcţiei ficatului şi rinichilor).

Aici închei această primă serie cu „sfaturi” pe care o scriu pe Internet, ele sunt cunoştinţe pe care le are orice medic diabetolog şi sunt o rutină pentru îngrijirea diabetului, doar gruparea şi redactarea sunt subiective. La un eventual punct 8 aş adăuga un îndemn la discernământ cu privire la informaţiile accesate pe Internet. Alegeţi, pe cât posibil, informaţii publicate de medici, universităţi şi instituţii medicale. În aşteptarea unui material mai amplu (atunci când timpul îmi va permite), vă recomand, celor cu diabet sau celor ce aveţi în familie pe cineva cu diabet tip 2, să urmaţi (măcar) aceste 7 sfaturi din articol. Sper să vă fie utile. Dedic acest articol şi pacienţilor mei, cu siguranţă am parcurs toate noţiunile acestui material la consultaţii dar nu strică niciodată o recapitulare.

Autor: Dr. Adrian Copcea. Medic primar Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice.
Centrul Medical Asteco, Cluj-napoca
Publicat: 26 ianuarie 2020 @adriancopcea.com

Autor: Copcea Adrian

Medic primar diabet, nutritie, boli metabolice. Director medical Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca.

Un gând despre „7 sfaturi pentru o mai bună viaţă cu diabetul tip 2

  1. Multumim pentru timpul acordat informarii pacientilor! As dori sa va intreb care ar fi alternativele zaharului in cazul unui pacient cu diabet zaharat tipul 2. Pudra de roscove este una dintre acestea? Multumesc!

    Apreciază

Comentarii la articol: (pot fi publicate anonim, dar necesita email, care nu va fi publicat)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s