Scriu tot mai rar dar ideea de azi chiar cred că merită scrisă. Postarea de azi (cu două titluri, pentru că nu mă pot hotărî) pleacă de la o idee simplă scrisă pe Facebook. Codruţa Gabriela Nedelea a scris frumos cu exact cuvintele astea un lucru ce cred că merită un pic comentat: “dacă un nespecialist este mai căutat, este pentru că omul nu încearcă să înţeleagă cum funcţionează corpul, ci cum să-l fenteze”. Iniţial am vrut să dau un zâmbilici postării, care sună şi un pic glumeţ, apoi mi-am dat seama că e exact aşa şi nu e deloc o glumă iar ideea o aveam şi eu de mult timp doar că nu ştiu dacă i-am alocat vreodată ceva coerent. Aşa încât o să-i aloc acum.

Pe scurt şi apoi dezvolt. Mulţi, poate chiar foarte mulţi, au impresia că atunci când te duci la specialistul în nutriţie dai de un fel de univers limitat, un mic clopot izolat de restul lumii, în care specialistul îşi zice o poezie a lui, constrânsă din toate părţile, ba de cărţile prăfuite din facultate, ba de vreo incapacitate inexplicabilă de a citi de pe net ca toată lumea, cine ştie. Iar în afara acelui univers micuţ există un întreg univers separat al nutriţiilor, cu n alte soluţii diferite, cu o paletă largă de chestii mai bune decât ce are de oferit specialistul, şi nu de “mai bune” e vorba (or fi şi mai bune!) ci de “altfel”, diferite, bazate pe cu totul alte principii. Soluţii surpriză. Fente, cum le spunea Codruţa. Aşa să fie?

Eu zic că nu şi explic. Încep cu un simplu exemplu, ca să ies din abstract. Hai să presupunem următoarea dietă şi să ne gândim dacă un specialist o poate sau nu prescrie. “Dimineaţa: un iaurt cu o felie de pâine şi 50 de grame de castravete. Prânz: un ou fiert cu spanac. Fiert, fără smântână. Spanacul. De fapt şi oul. Gustare: migdale, câte încap în palmă. Cină: un grătar de pui cu salată. La ora 18.00. Fix”. Acum întrebarea: are cineva impresia că un specialist nu poate prescrie dieta asta? Şi, de fapt, cum e dieta asta? Cum se cheamă? Sau, hai să întreb altfel, o poate prescrie oricine? Eu zic că o poate. Ba chiar o puteţi lua cu copy-paste de aici şi e o dietă (doar spun, dar vă rog să nu faceţi asta!). Dar ce fel de dietă e asta? Hai să zicem că cineva ţi-o vinde şi îi spune “dieta lituaniană” (cea daneză e luată deja…). Lituania e aşa, un pic enigmatică, mai sunt acolo două ţări şi nu le ştie lumea bine capitalele. Ar fi ok dacă cineva îţi ambalează cineva în “principii” dieta asta şi ţi-o vinde? Şi, mai profund, poţi avea tu impresia, ca om în căutare de soluţii, că cel ce-ţi vinde dieta lituaniană are ceva peste un specialist? Că posedă vreo verigă a nutriţiei ce a scăpat specialistului şi că e bazată pe cu totul altceva decât ceea ce ar putea gândi un specialist? Unii pot crede toate astea. Unii chiar pot avea senzaţia că există seturi paralele de principii, poate chiar multe, care pot genera genul ăsta de combinaţii. Altele decât cele pe care le poate imagina săracul specialist. Şi, luată la microscop, dieta asta chiar e verosimilă, nu-i aşa? N-are paste, orez, cartof (ptiu, doamne fereşte să zici “cartof” pe net), e cu gratar-salată, e cu migdale, sună bine. Dar, revenind: există principii care pot genera diete de genul ăsta şi care sunt în afara razei de bătaie a unui specialist?…

Desigur, spontan, lumea se va duce la tot felul de experienţe directe cu tot felul de specialişti, care mai de care. Asta o înţeleg bine. Dar nu asta e tema. Tema e: există principii de nutriţie care pot guverna intervenţii diferite de ceea ce poate gândi un specialist? Există “viaţa în afara nutriţiei comune”? Există fente? Îmi pare rău să o spun, dar NU. Şi e şi uşor de explicat de ce. După ce debarasezi impactul psihologic al unor chestii de marketing, banii, cuvintele, principiile, combinaţiile şi numele…ce rămâne? Păi rămâne pe o foaie de hârtie, sec, ce ai mâncat. Exact ca în exemplul meu. Iar ce ai mâncat e o serie de alimente care, împreună, dau un număr de calorii şi de nutrienţi care te duc unde te duc cu greutatea. Oricum i-ai zis respectivei combinaţii de alimente, tu, de fapt, “ţii” ceva cu x calorii, y carbohidraţi, z proteine şi t lipide. Asta e tot, indiferent sub ce formă ţi s-a vândut. E “matriciabil” dacă există cuvântul. Parcă da.

Cât despre ipotetica dietă lituaniană de mai sus, presupunând că ai cumpărat-o pe bani mulţi de undeva. Ce e rău la ea? Ce e bine? Păi are de toate, cu bune, cu rele. Să o luăm buleţeşte, aşa: 1) tu faci dieta asta nu pentru că a stat cineva să te întrebe una-alta…ţi-au dat-o. Eh, asta e. Dacă te-au şi păcălit că ţi-au făcut o analiză complicată care a generat spanac…asta e. Asta nu e de bine. 2) dieta asta are un număr de calorii. Asta e de bine. Orice dietă are un număr de calorii. Tu nu ştii câte. Specialistul ştie dar să-l lăsăm în clopotul lui. Dar de ce are atâtea calorii dieta ta? Eu, ăl care scrie aici pe blog, ştiu de ce: pentru că-s puţine, dar tu, client, nu ştii, ţi se pare că povestea e alta. 3) Ce număr de mese are? Păi 4. Dar n-ai vrea o dietă cu 3 sau cu 5? Păi mi-au dat patru. Sau, dacă ţi-au dat 3 n-ai vrea 5? Dacă ţi-au dat 5 n-ai vrea 3? 4) Ce principiu stă la baza dietei? Păi…cine ştie…aşa or fi mâncând lituanienii…Asta sigur nu e de bine. 5) Cât timp poţi ţine dieta asta? 6) îţi place dieta asta? 7) Ce-ţi lipseşte? 8) îţi plac ouăle? 9) ce proporţie de carbohidraţi/proteine/grăsimi are? 10) dar de ce toate astea?…şi de aici mai încolo sunt bunele şi relele reale ale oricărei diete. Dar nu era nimic special în legătură cu ea. Chiar dacă ţi s-a părut.

Ideea e următoarea şi închei. De fapt nu ţi-ai cumpărat decât o înşiruire oarecare de alimente care, însumate, dau 600 de kilocalorii. Hai 700, depinde cât ai palma (în ea erau migdalele). Eh, dacă oi fi dat bani mulţi pe dietă…o vreme te-oi ţine de ea, ce să faci. Mai economiseşti de la pâine, cartofi, orez şi paste. Dar ar putea avea acea înşiruire vreo logică paralelă cu ce ar putea sau şti un specialist să facă? Din păcate NU. NU cu NU mare. Orice specialist (şi nici măcar, orice om…) care poate aduna nişte calorii dintr-un tabel poate face o dietă de 600 de kilocalorii. Asta e tot.

Nu, nu există nicio logică paralelă, nicio gândire, nicio ştiinţă cuantică din galaxii paralele la care specialistul nu poate ajunge. Poate, eventual, să nu VREA să-ţi prescrie 600 kilocalorii pe zi sau hiperproteic sau keto sau orice ar putea cineva senzaţia că un nespecialist poate şti şi un specialist nu. Dar nici măcar nu e vorba aici de low-carb şi keto (care chiar au logica lor şi pe care specialiştii chiar e bine să le ştie, fie că le prescriu sau nu), e vorba de tot soiul de diete hipocalorice banale, care mai de care, cărora li se dau nume şi care, în final au 600-800 de kilocalorii. Asta e toată povestea. La o adică dacă cu 12 note poţi face atâta amar de muzică de ce nu s-ar găsi n afaceri să facă n diete cu 600-800 de kilocalorii din mâncărurile de mare succes ale perioadei. În special grătarul, salata, spanacul şi migdala.

Apropo, capitala e Vilnius. Şi nu există fente.