Dr. Adrian Copcea

Blog şi articole medicale

Despre vina de a fi obez

Scrie un comentariu

Se întâmplă uneori să citeşti un articol şi să îţi spui: “e exact articolul pe care aş fi vrut să-l scriu eu”…Mi s-a întâmplat astăzi cu acest articol de pe Medscape numit: “Stop the Patient Blame Game: What Actually Causes Obesity?”, scris de Nikhill Dhurandhar. E un articol care atrage atenţia asupra adevăratelor cauze ale obezităţii şi care este completat cu date concrete care explică de ce nu mâncarea ci reglajele, circuitele defecte, erorile de control al gestionării energiei sunt adevărata cauză a obezităţii. Discuţia e lungă şi veche, însă pentru prima dată aud într-un articol o comparaţie extrem de potrivită cu privire la felul cum privim obezitatea. Spune, foarte bine, autorul că “mâncarea este de vină pentru obezitate exact cum este de vină apa pentru apariţia edemelor sau glucoza pentru apariţia diabetului”. Da, edemele se produc din apă dar de vină pentru edeme nu este apa ci sunt anumite defecte (cardiace, renale, vasculare) care fac ca apa să se acumuleze…Exact aşa e şi situaţia obezităţii, iar autorul merge mai departe cu argumente din studii în care s-a încercat îngrăşarea unor oameni cu dietă hipercalorică şi a fost greu. Şi, invers, există pe panta cealaltă cunoscutul efect de scădere a metabolismului atunci când se produce o restricţie de calorii. Practic şi dacă vrei să îngraşi un om şi dacă vrei să îl slăbeşti, există circuite care intervin: în diete metabolismul scade şi apare acel yo-yo, în tentative de a te îngrăşa (dacă eşti slab) apare un foarte clar efect de opoziţie a organismului: nu mai poţi mânca sau, chiar mai mult, organismul îşi creşte metabolismul şi arde mult din ceea ce îi dai în plus. Desigur, exemplul cu îngrăşatul e greu de vizualizat în plină epidemie de obezitate care, dealtfel, se şi încearcă cel mai frecvent a se explica prin teoria “genelor econome” (thrifty genotype). Conform acestei teorii ne-am format pe foamete şi ştim să acumulăm, iar acum suntem înconjuraţi peste tot de mâncare şi exact asta ştim să facem: mâncăm, acumulăm, depunem. Teoria însă nu e doar contestată ci au apărut numeroase alte argumente ştiinţifice că adevărul e mult mai departe de atât: există interacţiuni complexe între mâncare şi genetică şi nu doar între mâncare ci între mediu, in ansamblul lui, şi gestionarea resurselor noastre de energie.

Rămân în aceeaşi notă simplă şi aceeaşi comparaţie. Da, exact ca în diabet, obezitatea este o depozitare de grăsime (provenită din mâncare, pentru că nu are din ce altceva să provină) datorată nu surselor în sine ci defectului care predispune la depozitare, exact cum glucoza crescută în diabet provine din alimente care dau glucoză, dar nu datorită glucozei. Aceleaşi alimente care furnizează glucoză nu cresc glicemia unei persoane fără diabet. Nu la nivelele din diabet. Ce e înşelător aici e reversul: da, dacă nu mai mănânci sau mănânci puţin slăbeşti. La fel cum: dacă tai din glucoza din alimente, scade şi glucoza circulantă. Deşi aici ar fi mult de explicat la partea cu slăbitul: sunt suficienţi oameni care şi-au coborât suficient de mult aportul caloric încât ai spune că vor slăbi mult şi, din contra, slăbitul la un moment dat se opreşte. Se întâmplă asta pentru că metabolismul reacţionează şi scade şi dieta de 1000 de kilocalorii devine izocalorică în loc de hipocalorică. La fel în diabet: dacă nu mai dai corpului surse de glucoză atunci nu mai ai hiperglicemie, dar în continuare, organismul işi va ţine glicemia în limitele de funcţionare, prin mecanisme de rezervă (în extrem, cetoza).

Revenind. Depunem cu mâncare. Da, dacă scădem mâncarea (caloric vorbind) e de aşteptat, în general, să scadă greutatea, dar, în realitate, procesele sunt mult mai complicate. În obezitate mecanismele sunt derutate şi în vârful aisbergului se vede balanţa calorică, dar ea e o consecinţă, nu o cauză. Mănânci nu pentru că ţi-ai programat să devii obez ci pentru că ţi-e foame, iţi potoleşti emoţii, iar organismul depune (nu apă, niciodată nu depune apă ci grăsime, aer nici atât) pentru că aşa e setat. Setările sunt în numeroase sedii, inclusiv grăsimea în sine care este un extrem de agresiv organ endocrin. Am promis unei prietene că voi expune pe larg ce armată de hormoni şi citokine şi neuromediatori există în celula grasă, dar acum mă rezum la partea „laică”. Apoi un alt loc important unde se fac reglaje e hipotalamusul. El lucrează în subconştient, ştie ce ai mâncat pentru că are senzori pentru numeroase substanţe nutritive, ştie şi ce se întâmplă în tubul digestiv şi în grăsime pentru că are o comunicare permanentă cu periferia. Se întâmplă extrem de multe fenomene de reglaj pe termen scurt, mediu şi lung, prin lung înţelegând în general luni dar sunt şi fenomene întinse pe ani şi chiar zeci de ani. Repet asta aici pentru cei ce nu m-au auzit niciodată spunând că diete precum celebrele disociate sau diferite mode cu nume proprii sunt agresiuni care se plătesc şi după 10-15 ani. Revin. Depozitarea grăsimii e un fenomen care implică numeroase sisteme biologice, nu e nicidecum matematică. De fapt e şi matematică, dar o matematică superioară, a nutrienţilor, hormonilor, semnalelor, biologiei fiecărui corp.

Cât despre voinţă…nu, obezitatea nu e lipsă de voinţă. Sigur, te poţi întreba, pe bună dreptate, de ce un om ajuns la 150 de kilograme şi nu a luat măsuri la 120. De ce nu face ceva şi continuă să ajungă la 180 şi apoi la 220…Chiar crede cineva că o boală de voinţă te poate duce la 200 de kilograme? Sigur nu e nimic altceva defect în acel organism? Răspunsul cu siguranţa nu e „lipsa de voinţă”, e şi ea undeva pe parcurs, pe la mijlocul aisbergului, dar nu e nicidecum cauza. Răspunsul adevărat e: circuitele de reglaj sunt bolnave, sunt dereglate de mâncare, de psihic, de parşiva boală endocrină în sine care este obezitatea. Acolo e cauza. Acolo e şi soluţia. Din păcate medicina n-a găsit încă o soluţie eficientă pe scară largă pentru obezitatea comună, deşi a identificat mecanisme…adipokine, leptină, grelină, neuromediatori, hormoni ai tubului digestiv, circuite ale apetitului, circuite de plăcere/recompensă, interacţiuni genetică-mediu, microbiom…Dar deocamdată nimic care să soluţioneze pe scară largă…De asta medicina obezităţii e o medicină care trebuie făcută individual…

Sunt convins că un articol de acest tip poate suscita oricând discuţii din partea celor ce nu au contact cu domeniul. Un om normoponderal oricând poate emite superficiala idee: „ia uite, are 150 de kilograme, ce lipsă de voinţă”. Acelui om îi transmit următoarea provocare: „te rog îngraşă-te 2.5 kilograme în luna ce vine. Apoi dă-le jos în cealaltă lună”. Să vedem unde e implicată voinţa şi cât e de uşor, utilizând voinţa. Nu spun că voinţa nu are un rol, spun doar că legătura dintre voinţă şi obezitate nu e atât de simplă, mai ales pentru că folosind voinţa nu poţi controla mecanismele subconştiente…Folosirea voinţei ar fi chiar extrem de bună pentru a face ceva bun. Iar pentru extrema cu greutăţi mari mesajul meu e de suport, cu o singură excepţie: dietele. Dacă tot trăiesc atât de multe persoane experienţa dietelor, ce anume le tot face să se arunce în altă dietă şi altă dietă? Rezultatele? Şi mă refer la diete, niciodată nu e o pierdere slăbitul sănătos, chiar dacă poţi reveni cândva din nou la greutatea rea. Poţi slăbi şi reveni la o greutate rea şi cu diete dar şi cu intervenţii bune…pentru că există memorie şi reglaje (şi ghinion…). Dar e mult mai rău când e după diete şi e mult mai bine când e după ceva ce organismul nu ia drept agresiune. Deci? De ce tot face lumea diete? Mai ales dacă a avut experienţe proaste cu menţinerea? De ce reţin unii doar că au slăbit şi uită cum s-au îngrăşat după? Aici o scuză poate fi lipsa de informaţie dar cred că explicaţia e mult mai simplă…e probabil o simplă slăbiciune psihologică, o amintire plăcută a slăbirii în sine şi în rest nu mai contează…”acum vreau să slăbesc…şi atât…ce-o fi mai încolo nu mă interesează, acum e mai concret decât mâine…”.

Scrisesem demult diverse materiale cu „spune nu dietelor”, acolo ţinteam. Dar, pentru că le-am pomenit, dietele şi faptul că persoanele cu probleme de greutate se duc la tot felul de intervenţii şi dau bani la tot felul de vindecători şi print la felul de soluţii miraculoase de pe net sunt exact semnul că o parte de voinţă au. Şi uneori chiar o aplică prost, in direcţia în care se înfometează sau mănâncă după sfaturile cine ştie cărui afacerist cu nutriţie…Asta e singura vină pe care o atribui unei persoane cu obezitate: cea de a face prostii. Atât. Deşi există şi acolo o scuză…cine face o dietă nu conştientizează că face o prostie, crede că face ceva bun. Atât e la partea de vină, nu vina de a te îngrăşa, nu vina de a te îngrăşa după o dietă proastă, acea îngrăşare e pură biologie: doar vina de a fi făcut o dietă proastă. Care se va plăti altă dată. Dar aici se aplică proverbul conform căruia învăţăm din greşelile noastre, nu şi din ale altora…

Obezitatea e o boală complexă, multifactorială, ea merită exact atenţia care se acordă oricărei boli. Lumea nu vrea să ajungă obeză. În niciun caz nu-şi pune voinţa în sprijinul dorinţei de a fi obeză şi nici lipsa de voinţă nu poate explica totul. Dintre cei ce mănâncă foarte prost unii se îngraşă, alţii nu. Şi nici invers nu e valabil, voinţa nu e decât o componentă, n-ajunge voinţa să slăbeşti, ea trebuie dublată de intervenţia bună. Şi nu, e axiomatic că nu vrea nimeni să se expună la diabet, boli vasculare, articulare şi toată pleiada de efecte negative ale acestei boli. Nu e o boală psihică. Nu e o boală estetică. E o boală pur chimică ce trebuie atacată chimic. Prin chimic înţelegând nutriţie, hormoni, mişcare, psihic, odihnă. Nu e un noroc să ai predispoziţie la obezitate, nu e un noroc nici să ai o societate ostilă în jur. Şi da, obezitatea seamănă cu edemele: nici picioarele nu ţi se umflă pentru că vrei, nici nu e de vină apa pe care ai băut-o şi nici n-ajunge voinţa să-ţi dezumfli picioarele. Deşi da, te poţi abţine de la apă o vreme.

Autor: Dr. Adrian Copcea, medic primar diabetolog-nutriţionist.
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca
@adriancopcea.com. Publicat: 6 martie 2019

Autor: Copcea Adrian

Medic primar diabet, nutritie, boli metabolice. Director medical Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca.

Comentarii la articol: (pot fi publicate anonim, dar necesita email, care nu va fi publicat)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s