Dr. Adrian Copcea

Blog şi articole medicale

Stilul de viaţă sănătos şi noile ştiinţe medicale

Scrie un comentariu

Medicina de azi se află într-o etapă foarte interesantă: pe de o parte avem explozie de obezitate, boli metabolice şi cancere, pe lângă care avansează periculos bolile infecţioase, pe de altă parte avem mari progrese în alte boli şi o zonă de cercetare a medicinei într-o fantastică evoluţie. Azi îţi poţi cartografia întreg genomul, de exemplu. Tot azi, în timp ce scriu, tratamentele pentru cancer avansează masiv: practic se cercetează nenumărate verigi şi se pot crea în laborator anticorpi monoclonali care atacă într-un exact anume punct. Unele din aceste cercetări se soldează cu succese mari. Poate tot azi se descoperă cum poţi transforma celulele canceroase în grăsime. Obezitatea e azi codaşa medicinei dar poate nu va fi aşa la nesfârşit.

Citeam astăzi un articol despre medicina mitocondrială, reprogramare metabolică şi modelare epigenetică. Nu l-aş fi putut citi acum 5-10 ani pentru că nu existau atunci instrumentele ştiinţifice. Prin ce frapează articolul: prin faptul că anumiţi metaboliţi ai ciclului Krebs sunt molecule de semnal în inflamaţie, imunitate şi cancer. Ce înseamnă asta? Înseamnă că funcţiile de semnal şi endocrine ale corpului, practic de imensă reţea de comunicare, sunt deja descifrate sau în curs de descifrare până la nivel de metabolit al unor reacţii ce au loc în mitocondrie în momentul arderii glucozei. Mitocondria e ceva foarte foarte mic. Practic suntem, în întreaga noastră compoziţie, un imens organ endocrin, un fel de Internet cu milioane de utilizatori care îşi trimit nenumărate mesaje. Pe vremuri se credea că organele endocrine sunt doar tiroida, suprarenalele, ovarele etc. Azi ştim că până şi inima are funcţie endocrină, nu mai vorbim de creier, tub digestiv, ba, foarte rău, grăsimea e un foarte agresiv organ endocrin. Tubul digestiv e chiar o dublă vedetă a medicinei contemporane: e şi un al doilea creier şi un redutabil organ endocrin dar e şi locul unde locuiesc, împreună cu noi, alte specii de vieţuitoare. Microbiomul. Mai cunoscut ca “flora intestinală”. Medicina a descoperit că bacteriile din colon nu sunt doar chiriaşi ci sunt de-a dreptul acţionari la corpul nostru: iau decizii şi pentru noi. Poate acum nu mai mult de 5 ani ideea de transplant de fecale ar fi sunat amuzant, poate şi acum sună ciudat că un transplant de fecale poate ameliora depresia. Da, între tubul digestiv şi depresie există (şi) o legătură bacteriană…

Mai mult, interacţiunile sunt complexe nu doar în interiorul nostru ci şi între noi şi mediu, iar pe acest subiect, din nou, medicina a avansat şi oferă explicaţii. Ceva ne spune instinctiv că dacă lucrezi în mediu toxic ai şanse mai mari să te îmbolnăveşti. Acum se ştiu şi mecanisme. Şi nu doar mediul toxic aşa cum ni-l închipuim, de tipul uzinelor chimice, ci şi cel de zi cu zi. In mediu sunt alergeni, sunt substanţe care ne irită şi ne suprasolicită adaptarea, fum de la maşini, radiaţii şi…mâncare. Ştiintele numite “nutrigenetică” şi “nutrigenomică” deja arată cu suficientă concreteţe cum interacţionează mâncarea cu genele noastre. Mai mult, epigenetica, o ştiinţă foarte proaspătă, explică cum, cu o anumită zestre genetică, uneori ne îmbolnăvim uneori nu, in funcţie de cum ne e mediul. Mâncarea şi radiaţiile au legături cu apariţia cancerelor prin fenomenele epigenetice de “descătuşare” a genelor proaste. Dincolo de toate, verigi deja clasice precum inflamaţia şi imunitatea completează cu spor aceste verigi genetice, de microbiom, de nutriţie, de interacţiuni cu mediul. Depunerea de grăsimi în pereţii vaselor, de exemplu, este şi un fenomen inflamator. La fel: obezitatea în formele ei mai agresive (cele care se asociază cu boli precum diabetul, ficatul gras, infarctul miocardic etc.) este şi o boală inflamatorie.

În centrul acestor extrem de complexe interacţiuni pe care le-am numit mai devreme “Internetul din noi”, suntem noi ca “server central cu voinţă proprie”, cu alegerile noastre, cu stilul nostru de viaţă, cu ritmul nostru de viaţă, cu stresul, cu odihna, cu mişcarea noastră. Ştiinţele recente ne arată că tot ce înseamnă un stil de viaţă sănătos nu e doar un clişeu ieftin, numai bun de trântit într-o reclamă proastă pentru o capsulă de slăbit. Mişcarea are efecte epigenetice, mâncarea proastă poate fi proinflamatorie şi cancerigenă, stresul e, cu siguranţă, toxic. Toate sunt legate între ele şi integrate într-un “big picture”. Când cineva fără vreo legătură cu medicina citeşte articolul despre longevitatea populaţiei Hunza poate cădea în capcana de tabloid “amigdalina din caise e anticancerigenă”. Dar poate acea populaţie e mai sănătoasă pentru că petrece mult timp în aer liber, socializează, face mişcare şi cu siguranţă nu se trezeşte stresată cu alarma de la smartphone. Că mănâncă multe caise, foarte frumos, asta au ei pe acolo. Aici e o ilustrare a ceea ce se cheamă nutriţionism: scoţi din context sâmburele de caisă şi îi atribui nişte roluri pe care poate nu le are. Nutriţionismul e o mare capcană modernă, industria alimentară o exploatează magistral. Dacă pui ulei de măsline peste un pireu în timp ce eşti obez, stresat, obosit şi sedentar, atunci nu, uleiul respectiv nu e în niciun fel vreun elixir. Ansamblul contează mult mai mult. Ingredientele mult mai puţin. Iar la ansamblu intră şi recent descoperitele virtuţi ale crononutriţiei: mâncatul ordonat sincronizează ceasuri biologice pe care le avem inclusiv la nivel de celulă. Şi ne face mai sănătoşi. Cât despre psihic, nu e nevoie să subliniez.

Poate meritul longevivilor e că sunt relaxaţi, fac mişcare şi mănâncă ordonat, nu că beau sau nu lapte sau consumă sau nu caise sau vin. Nu e totuna să consumi un pahar de vin pe fondul unei vieţi liniştite şi frumoase sau să bei şi să fumezi de stres…Cei ce studiază oazele de sănătate şi longevitate ale planetei (numite “blue zones”) înţeleg mult mai bine cât de mult contează ansamblul vieţii în sănătatea noastră. Iar medicina vine cu datele concrete. Psihicul, socializarea, mişcarea, mâncarea, poluarea, toate sunt în ecuaţie. Asta în timp ce noi ne propunem să facem măcar “30 de minute de mişcare pe zi”. Şi, chiar presupunând că ne-am atins “targetul”, ce am făcut în celelalte 23 de ore şi 30 de minute?…

Autor: Copcea Adrian

Medic primar diabet, nutritie, boli metabolice. Director medical Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca.

Comentarii la articol: (pot fi publicate anonim, dar necesita email, care nu va fi publicat)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s