Dr. Adrian Copcea

Blog şi articole medicale

Ce cred eu că trebuie să creadă alţii. Vaccinuri, tratamente pentru cancer şi medicamente.

Scrie un comentariu

Eu nu cred că alţii trebuie să creadă nimic. Adică să creadă fiecare ce vrea, asta e toată concepţia mea. Spun asta pentru că în calitate de medic (care mai apare şi pe Internet intr-un colţ discret) mi-am pus şi eu problema: cât de mult trebuie ca medic să te implici în a transmite mesaje pe Internet? Trebuie sau nu să condamni informaţia proastă? Ca să anticipez răspunsurile: eu unul nu vreau să combat nimic, nu consider că e rolul meu să fiu nici blogger, nici comunicator, nici purtător de imagine pentru medici, nici pentru medicină. Fac ce fac de plăcere şi atât. Nu e o datorie publică a medicilor să scrie pe Internet. Până nu se stabileşte de societate că e ceva care să aparţină profesiei de medic, cei ce o fac o fac din pură plăcere personală. Cel puţin eu unul nu am nicio altă motivaţie, nu îmi caut pacienţi, nu îmi caut “nume”, n-am pus niciodată o reclamă sponsorizată să îmi dea lumea un like. Dacă mă urmăresc 14 prieteni şi le-a plăcut ce am scris eu sunt foarte mulţumit. Am făcut toată introducerea în ideea: “dar cine scrie articolul ăsta?”.

Tema “datoriei medicilor de a ieşi în spaţiul public” e mai serioasă decât am lăsat aparenţa, dar şi lupta e pierdută. Mai exact şi mai adânc: e sau nu cineva care răspândeşte ideea: “nu vă luaţi tratamentele de cancer” vinovat de ceva anume? Sau e vinovat cel ce nu le ia? Faţă de cine? De ce să fie vinovat că ia o decizie referitoare la viaţa lui? Sau de ce să fie vinovat cel ce spune: “nu vă luaţi tratamentele” cât timp cel ce nu le ia e un om cu discernământ iar cel ce spune ce spune e un vorbitor pe net, în rând cu zeci de milioane de alţi vorbitori…Şi de ce şi cum să intervină un medic să spună: “dar luaţi-vă tratamentele!”…

Azi am avut două contacte care mi-au ridicat acest gen de probleme. Unul din ele a fost un pacient care a rostit la nu mai mult de 2 minute de la intrarea de cabinet: “medicii sunt angajaţii companiilor farmaceutice”. N-am combătut nimic din ce credea, mi-am făcut meseria cum am ştiut mai bine, am explicat ce era de explicat şi gata. Ne-am înţeles bine. Efectiv n-am avut nicio supărare, asta credea respectivul om, eu am prescris ce era de prescris şi gata. Medicamente. Contactul 2 a fost mai pe seară. O altă persoană cu care am discutat, intr-un cu totul alt context (adică nu în cabinet) era anti-vaccin şi anti-tratamentele cancerului, ba chiar i se părea aiurea că s-a luat Nobel pentru ceva ce i se părea a fi: “întărirea sistemului imun ca să atace cancerul” (era vorba de imunoterapia cu inhibitori checkpoint, nu mai ştiu dacă am povestit în alt articol sau nu). Mi-a spus că e anti-vaccinuri, anti-antibiotice, anti-tratamentele-cancerului, anti-medicamente, totul într-o discuţie absolut prietenoasă şi decentă. Ba chiar am atins şi alte boli, i-am explicat că un copil cu diabet care nu ia insulină moare (dar mi-a replicat că a citit ceva cum că “s-a descoperit ceva şi de fapt s-ar putea şi fără insulină”…), apoi am atins diferite alte boli unde mi se părea fantastic ce face medicina. Dar persoana era total anti-medicină, jucam singur tenis la perete. I-am povestit că am un prieten cu epilepsie care nu mai face convulsii pentru că ia medicamente care îi taie convulsiile. Nici asta n-a fost impresionant. În fine am tras concluzia că persoana respectivă avea nişte convingeri mult prea puternice şi am constatat că, intr-un fel, încercam să aduc argumente pe subiectul: “iată zone în care medicina face minuni”…Şi apoi mi-am zis în gând: “dar de ce mă aud eu vorbind aşa ceva?”. Discuţia de fapt nu ducea nicăieri.

Asta mi-a inspirat articolul de azi în care mărturisesc că am conştientizat ceva despre mine: eu unul nu vreau să conving pe nimeni de nimic. Ştiu cât de mare e Internetul, ştiu cum e în România încrederea în medici şi medicină, nu mă consider exponentul a nimic, nu simt nevoia sau datoria să fac nimic special pe Internet, nici n-am talentul necesar. Nu simt nevoia să explic ce sunt medicamentele, cum se folosesc, ce e medicina etc. Pur şi simplu cred că dacă cineva nu e receptiv, orice ar avea de zis un medic va trece pe lângă el şi invers, cine e curios de părerea medicilor le-o cere. Unui medic, unui al doilea, unui al treilea…încă, din fericire, mai avem în România cărora să le cerem păreri şi eu, unul, cunosc foarte mulţi medici buni în Cluj-Napoca.

Concluzie. pacientul care mi-a spus că medicii sunt angajaţii firmelor de medicamente şi persoana anti-tratamente pentru cancer m-au lăsat rece, nu m-au supărat absolut deloc. Nu ştiu ce e: resemnare, război pierdut, maturizare profesională, o bună adaptare la România. Habar nu am. Cert e că atunci când cineva îmi cere o părere îi dau cea mai bună părere de care sunt capabil, iar atunci când nu, atunci eu nu dau niciun sfat nimănui. Dacă cineva are de gând să nu-şi ia tratamentul eu nu am nimic suplimentar de spus. Fiecare e stăpân pe propria sănătate şi crede pe cine vrea să creadă. Asta e tot. Suntem în epoca în care nu putem schimba convingeri şi e un consum inutil de energie să încercăm. Şi nu e cea mai bună epocă să fii medic în România. Dar nici asta nu e obligatoriu, nu e o meserie obligatorie. Cum nu e obligatoriu nici să creadă lumea ce zic medicii pe Internet sau la cabinet.

Autor: Copcea Adrian

Medic primar diabet, nutritie, boli metabolice. Director medical Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca.

Comentarii la articol: (pot fi publicate anonim, dar necesita email, care nu va fi publicat)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s