Dr. Adrian Copcea

Blog şi articole medicale

Eroarea de “pălărie albă” şi conflictele de interese ale nutriţioniştilor

Scrie un comentariu

“The white hat bias” şi eroarea de a considera că cineva total subiectiv nu are dreptate. Sunt dileme şi erori inevitabile în nutriţie. Nu voi aprofunda astăzi ce înseamnă şi ce trebuie să însemne lectura critică a unui articol ştiinţific, îi voi dedica un o postare separată (francezii chiar au dedicat studenţilor la medicină o materie separată) dar voi vorbi pe un subiect pe care îl găsesc foarte interesant şi ce are, tangenţial, legătură, cu aspecte de acest tip: trebuie să-şi declare sau nu nutriţioniştii apartenenţa la o anumită ideologie?. Extrag în introducere întrebări care mi se par foarte interesante pe tema asta. Primele ar fi: trebuie un nutriţionist să spună public că e vegetarian? Îi influenţează faptul că e vegetarian cariera şi prescripţiile? Recomandă carne celor ce mănâncă carne? Sau le recomandă să nu mai mănânce carne? Aici vorbesc de specialişti în nutriţie, nu de activişti necalificaţi. Un specialist are două laturi: e om pe de o parte, cu ideile şi credinţele lui, şi e om de ştiinţă pe de altă parte, are de practicat o ştiinţă care nu ţine cont de ideile lui. Răspunsurile la astfel de dileme sunt mai complexe decât ar părea la prima vedere iar articolele pe care le-am citit zilele acestea pe subiect mi-au adus foarte interesante şi chiar surprinzătoare argumente în ambele direcţii şi “outside the box”. Spontan, când mă prind (repede, dealtfel) că un nutriţionist are un discurs foarte apăsat într-o direcţie, am un reflex de tipul: “omul ăsta e părtinitor, e anti-gluten sau anti-fructe etc.” şi cel mai probabil nu-l ascult foarte atent, ştiind ce urmează să zică. Problema care apare e în felul următor: dar dacă peste 5 ani chiar se strâng suficiente date încât ştiinţa chiar să afirme că glutenul e nesănătos? Pentru că ştiinţele sunt în dinamică. Pe de altă parte ce facem cu nutriţionistul care consideră că fructele îngraşă şi e, în prezent, în eroare cât timp ştiinţa n-a afirmat niciodată aşa ceva?

Acum o vreme eram intrigat de faptul că UMF Cluj-Napoca a ales să angajeze la o catedră de nutriţie un medic care le preda dieteticienilor în devenire o materie de genul “alimentaţia vegetariană” şi el era vegetarian. Problema cu respectivul nu era materia în sine ci faptul că, din ce mi-au povestit diverşi cursanţi, acolo se făcea propagandă, respectivul avea de lăsat în mintea dieteticienilor nişte idei pozitive despre vegetarianism dar uita să pună în balanţă argumentele inverse. Eroarea asta nici măcar nu e “eroare de pălărie albă”, e doar activism. Dar există în ştiinţă aşa-numitul “white-hat bias” care se manifestă prindistorsionarea informaţiei către ceva ce poate fi perceput ca având o finalitate pozitivă sau corectă”. Definiţia, un pic adaptată şi aparent greoaie, e dată de autorii articolului “White Hat Bias: examples of its presence in obesity research ” (referinţa 1) dar exemplele practice, pe care le expun imediat, fac această propoziţie uşor de înţeles. Traduc “bias” ca “eroare”, dar traducerea nu e exactă, “bias” ca semnificaţie e în sfera lui “partizan”, “părtinitor”, “subiectiv”, cel mai apropiat termen din sfera semantică e “prejudecată”. O eroare de pălărie albă e, aşadar, să formulezi anumite idei în direcţii care par total previzibile şi “bune”, de exemplu în direcţia în care concluzia e că alăptatul e sănătos sau sucurile cu zahăr nesănătoase, dar ideile să nu fie corect extrase din realitatea documentată ştiinţific. Există chiar mai multe componente ale erorii de pălărie albă: “citation bias” (citezi anumite lucrări dar ignori altele),  “data analysis bias” (interpretezi că ceva slăbeşte, dar acel slăbit din cercetare nu era semnificativ statistic, deci practic datele nu arătau deloc că “ceva”-ul slăbea, cum spunem noi tehnic “intervalul de confidenţă îl traversa pe 1”), “publication bias” (revistele ştiinţifice acceptă mai degrabă cercetări care dovedesc semnificaţie statistică şi le ignoră pe cele care nu au dovedit semnificaţie statistică, deşi datele din ele pot fi la fel de valoroase) sau chiar “eroarea de conferinţă de presă” (cercetarea spune ceva iar presa de larg consum preia altceva). De exemplu nu e adevărat că “două pahare de vin roşu pot înlocui o oră de mers la sală”, deşi ne-am dori. Toate aceste componente sunt realităţi în lumea mare, cea serioasă, nu mă refer la mica noastră bulă de nutriţie românească, cea în care “nu e bine să combini carnea cu cartofii” (bias de prea-multă-publicare-a-acestei-prostii, i-aş zice).

Un tip foarte interesant de “eroare de pălărie albă” mi se pare mie ceea ce se întâmplă cu percepţia cerealelor. Faptul că cerealele au fibre şi reclamă la televizor e atât de puternic pentru publicul larg încât, cu siguranţă, dacă iei un eşantion reprezentativ de populaţie, foarte mulţi vor răspunde că cerealele “sunt sănătoase”. Asta deşi dovada ştiinţifică, pentru orice brand de cereale, nici măcar nu mă gândesc la vreun nume, lipseşte. Fibrele sunt sănătoase dar cerealele cu zahăr şi un număr x de fibre, să zicem 5 grame per porţie, nu prea. Aici e o eroare căreia i-aş zice “biasul de nutriţionism” (o să explic altă dată mai pe larg cuvântul “nutriţionism” care se foloseşte greşit în România): scoţi din context un ingredient, să zicem fibrele, şi apoi pare că orice aliment cu fibre e sănătos. Exact aşa cum îşi închipuie mulţi că dacă pun ulei de măsline peste o ceafă de porc au făcut ceva bun pentru sănătatea lor. Nutriţia are de-a face enorm de mult cu ansamblul alimentaţiei şi foarte puţin cu ingrediente scoase din context: una e uleiul de măsline în dieta mediteraneană şi alta e uleiul de măsline în dieta dâmboviţeană. Una sunt cerealele cu fibre şi fără zahăr într-o alimentaţie sănătoasă şi alta e să adaugi un bol de cereale cu zahăr la o alimentaţie proastă.

Iar dacă, scoasă din orice context, nutriţia în sine are atâtea minusuri, ce ne facem cu nutriţioniştii? Ne inspiră sau nu un nutriţionist care promovează anumite idei? Surprinzător pentru mine, nu e atât de rău că unii aderă la câte o idee. Şi explic. Prejudecata mea legată de un nutriţionist are de-a face cu multe aspecte, mai întâi calculez rapid în cât de mulţi “biţi” încape nutriţia din capul lui. Sunt unii foarte consistenţi, alţii foarte diluaţi, alţii dau chiar cu minus. Chiar mai taxez pe aici, din când în când, pe câte unul care e mult prea departe pe ogor (gen domnul vegetarian de succes care explică cum intră cofeină în ADN-ul omului). Dar ce scriu acum e o paranteză de divertisment. Serios vorbind, se pare că, etic vorbind, e corect să-ţi declari apartenenţa la o ideologie şi asta nu e un lucru rău, să aderi şi să afirmi la ce aderi, cât timp nut e îndepărtezi de ce ai de făcut ca specialist. Foarte frumos e explicată ideea în articolul “Disclosures in nutrition research. why it is different” (referinţa 2): “menţionarea conflictelor de interese în nutriţie (N.B. colaborările cu industria, de exemplu) nu trebuie privită ca lipsă de integritate, dimpotrivă, o astfel de declarare are exact rolul de a întări integritatea”. “Poate, în viitor, (explică în continuare autorii articolului citat, adaptez) ceea ce promovează puternic un autor la un moment dat chiar se dovedeşte adevărat, în acel moment respectivul autor chiar va culege laurii şi îşi va primi o puternică recunoaştere”.

Aşadar nu e foarte simplu răspunsul la întrebarea: “cum mă raportez la un autor părtinitor?”. Îl iau de exemplu pe David Perlmutter, un neurolog care scrie cărţi de genul “Alimente care ucid creierul” (Grain Brain) sau “Alimentaţia pentru un creier sănătos” pe care o citesc acum, best-seller-uri tipice de nutriţie. Autorul respectiv extrage din ştiinţe aflate la început diverse idei, le înveleşte bine în cuvinte şi vinde cărţi. Datele respective sunt disponibile pentru toată lumea, nu le ştie doar Perlmutter, le ştiu toate spitalele şi universităţile din lumea civilizată, fie că e vorba de gluten, microbiom, diete low-carb şi antiinflamatorii. El însă le extrage în felul lui şi-şi pune un fel de “parafă” virtuală pe “v-am spus eu că pâinea omoară creierul…”. Acum ştiinţa nu-i dă dreptate dar peste 5 ani cine ştie?…

Închei prin a-mi face propriul “disclosure”, dacă tot am vorbit de el. Eu unul ca medic nutriţionist sunt, sper, lipsit de mari “bias-uri”, fie ele de pălărie albă sau halat alb sau de “conferinţă de presă” sau celelalte de care am povestit pe parcurs. Eu unul recomand vegetarienilor să mănânce vegetarian, cât timp avem versiuni corecte ştiinţific pentru asta, ba chiar vegan cu anumite precauţii, analize şi tratamente. Celor ce nu mănâncă lactate nu le recomand să mănânce lactate etc. Celor ce vor să fie raw-vegani le explic ce e bine şi ce nu e bine în asta. Eu aşa văd normalitatea unui specialist. Că există versiuni experimentale în prezent pentru diferite intervenţii: total de acord şi foarte bine. Într-un cadru experimental e loc pentru orice, am şi eu pacienţii mei pe post intermitent, pe low-carb, pe keto, pe câte şi mai câte. Deocamdată însă “intervenţia ideală” în nutriţie nu s-a inventat, când se inventează n-o să o ocolesc, până atunci singura intervenţie corectă de nutriţie e cea individualizată după profilul pacientului (nu-mi place termenul “dietă personalizată”, prefer să scriu un rând mai lung pe ideea asta ca să nu pic în oceanul de “diete personalizate”). În mod clar profilul nutriţionistului nu poate lipsi din ecuaţie, eu doar sper că cei ce practică nutriţia îşi fac datoria de specialişti şi nu de activişti. Altfel, dacă ieşim din zona de cabinet sau ce se predă la facultăţi, oricine are dreptul să-şi exprime ce credinţe doreşte şi către ce public îl ascultă. Când vine vorba de specialişti  cred că e bine să avem o declaraţie de conflict de interese. Sau măcar să ne prindem de ea.

 

Referinţe:

  1. Mark B Cope, David B Allison. White Hat Bias: Examples of its Presence in Obesity Research and a Call for Renewed Commitment to Faithfulness in Research Reporting. Int J Obes (Lond). 2010 Jan; 34(1): 84–83.
  2. Ioannidis JPA, Trepanowski JF. Disclosures in Nutrition Research: Why It Is Different. JAMA. 2018 Feb 13;319(6):547-54

Autor: Copcea Adrian

Medic primar diabet, nutritie, boli metabolice. Director medical Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca.

Comentarii la articol: (pot fi publicate anonim, dar necesita email, care nu va fi publicat)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s