Azi am citit un articol ce are ca subiect comparaţia dintre Cluj şi Bucureşti (aici link), e una din temele mele preferate. Citind articolul, altfel frumos scris şi cu aspecte punctuale de comparaţie, mi s-a părut că autorul exagerează în a da o lumină pozitivă Clujului şi una negativă Bucureştiului şi m-a inspirat în a scrie acest articol. E dreptul fiecăruia să fie subiectiv, îl utilizez şi eu aici. Eu dau o notă pozitivă şi Clujului şi Bucureştiului, le văd şi plusurile şi minusurile şi mi se pare că raportul dintre ele e foarte bun pentru ambele. Depinde doar de gusturi. Spre a aplana din start falsele conflicte ale comparaţiei dintre Cluj şi Bucureşti, mărturisesc că dacă mâine ar trebui să mă mut din Cluj în Bucureşti, având acelaşi serviciu, n-aş face-o. La fel de subiectiv vorbind, dacă ar trebui să fiu pus să vizitez timp de 10 zile Clujul sau 10 zile Bucureştiul aş alege fără nicio ezitare Bucureştiul. Ce spun practic, ca să încep cu o concluzie, e că Clujul e un oraş bun de locuit iar Bucureştiul unul bun de vizitat. Dar sunt multe detalii într-o propoziţie de simplitatea asta. Când scriu aici Cluj nu e cu nicio tentă de a eluda “Napoca”, scriu cu cuvântul ce se foloseşte curent, aşa cum se spune şi “Mureş” oraşului “Târgu-Mureş” sau “Piatra” oraşului “Piatra-Neamţ”. N-am spus încă din ce postură scriu articolul. Am adunat 8 ani de locuit în Bucureşti şi 12 în Cluj-Napoca, eu fiind din Piatra-Neamţ. Cei 8 ani în Bucureşti au fost 6 facultatea şi încă 2 de rezidenţiat, cei 12 în Cluj-Napoca sunt din 2005 în prezent, cu o pauză în care am locuit în Strasbourg. Întâmplător iubesc toate cele 4 oraşe. Soţia mea e clujeancă şi am copii clujeni. Asta mă transformă majoritar în clujean deşi nu mă simt. Ba chiar mă amuză teribil când câte o publicaţie se referă la mine cu cuvintele: “medicul clujean afirmă că….”.  Detalii la punctul 12.

Aşadar, cum văd eu comparaţia dintre Cluj şi Bucureşti, foarte “la rece” şi fără pasiuni inutile.

1. Dimensiuni şi oportunităţi. Bucureştiul e un oraş mare, Cluj-Napoca e un oraş mediu. 2-2.5 milioane locuitori versus 300-400 mii. Nimic subiectiv aici. Ce poate fi subiectiv e preferinţa unui om pentru oraş mic, oraş mediu, oraş mare, oraş foarte mare. Sunt oameni care preferă un oraş mediu în defavoarea unui mare. Sau invers. Eu, de exemplu, am preferat foarte mult timp oraşele mari, acum prefer oraşele nici prea mici nici prea mari. Medii. Cât despre comparaţii, în acest criteriu al dimensiunii constă de fapt şi maxima eroare: nu ai cum să compari cum trebuie un oraş mare cu unul mediu, o comparaţie generală e absurdă. Nu poţi compara la modul general nici Bucureştiul cu Clujul, nici Parisul cu Nisa, nici Berlinul cu Heidelbergul. Dar, totuşi, le poţi compara pe diferite criterii gen: “salariu”, “chirie” şi mai ales pe criteriile: “cum mă simt eu acolo” sau “cât de frumos mi se pare mie”. E bine să-ţi cunoşti preferinţele, dar asta nu dă greutate comparaţiei. Dealtfel chiar există clasificări ale oraşelor pe tot felul de criterii, unele normale, unele mai puţin. De exemplu eu găsesc amuzant să compari “calitatea vieţii” şi să pui în top şi Cluj-Napoca şi New-Yorkul şi să-ţi iasă că e mai bine în Cluj-Napoca. Pe aşa criterii e şi mai bine în Zalău iar la Mănăstirea Agapia e lux absolut în comparaţie cu New-Yorkul. Revenind. Bucureştiul e mult mai mare decât Clujul. Cum se traduce asta: depinde la ce vrei să te raportezi. Turistic, în viaţa de zi cu zi, ca trafic, ca salariu etc. În Bucureşti sunt mai multe oportunităţi de a-ţi găsi de lucru sau de a face ceva. Aici pot veni în ajutor cifre referitoare la salariu mediu, şomaj etc. Pentru Bucureşti există şi o dimensiune dată de statutul de capitală. Astfel de avantaje de dimensiuni se pot traduce în multe alte elemente de comparaţie. Dacă eşti muzician şi ai nevoie să imprimi ceva într-un studio de înregistrări sau să mergi la o televiziune, în mod clar în Bucureşti găseşti mai multe studiouri de înregistrări şi ajungi mult mai uşor, fizic vorbind, la o televiziune naţională. Asta de fapt face şi ca majoritatea domeniilor din România să aibă un vârf în Bucureşti, majoritatea companiilor străine să aibă în primul rând sediu în Bucureşti etc.. Şi astfel de criterii continuă la “statutul de capitală”. În mod clar dacă vrei să fii preşedinte şi chiar reuşeşti trebuie să te muţi la Bucureşti.

2.Statutul de capitală şi infrastructura. Statutul de capitală are, în cazul Bucureştiului, o mare suprapunere cu partea de dimensiuni. Împreună cele două de fapt fac din Bucureşti oraşul numărul unu al României. Aici locuiesc şi lucrează conducătorii ţării (ar suna bine dacă n-ar suna rău), aici sunt cele mai înalte căi de apel într-un proces, aici sunt televiziunile naţionale, aici locuiesc majoritatea actorilor şi cântăreţilor noştri preferaţi din România etc. “Aici se dă ora exactă” după cum spune clişeul. Să luăm de exemplu situaţia vizelor. Ambasadele sunt în Bucureşti. Dacă eşti clujean şi ai nevoie de viză de Statele Unite mergi la Bucureşti, dacă eşti bucureştean nu mergi la Cluj-Napoca. E o comparaţie simplă ce nu apare în articolul citat la început şi de fapt una din foarte multele comparaţii în care există diferenţe clare între oraşe tocmai prin prisma dimensiunii şi statutului de capitală. În aceeaşi ordine de idei, dar în mod clar multe merită o bifă separată, putem marca şi altele: sistemul sanitar, turismul, spaţiile verzi, capacitatea hotelieră, numărul se săli de conferinţă etc. Dacă tragedia de la Colectiv s-ar fi întâmplat la Cluj-Napoca numărul supravieţuitorilor ar fi fost cu mult mai mic din simplul motiv că numărul total de paturi cu ventilator e mult mai mic. Numărul de paturi de terapie intensivă în Bucureşti e mai mare, spitalele sunt mai multe şi mai mari. Cum sunt e altă poveste, dar sunt. Sunt realităţi, le detaliez în punctul 3 într-un tablou mai larg.

3. Sistemul sanitar. Am menţionat mai devreme un aspect legat de numărul de paturi de terapie intensivă, doar că am dat un exemplu care reprezintă o situaţie extremă, rară. Sistemul sanitar poate fi comparat prin prisma a numeroşi parametri, nu doar ai extremelor dar mai degrabă ai mediei şi probabilităţii, ai îngrijirii de zi cu zi. Per total şi în spiritul articolului aş spune că Clujul şi Bucureştiul sunt, ambele, rezonabile. Dacă ai copil bolnav ai Unităţi de Primiri Urgenţe şi la Cluj şi la Bucureşti, ai acces la medici pediatri în sistem privat etc. Dacă eşti tu însuţi bolnav ai acces la specialişti în ambele. Cu tarif diferit, dar ai acces. Şi aici e “mere cu pere” dacă iei totalul dar e comparabil dacă iei media. Bucureştiul are spitale mari şi multe, dar şi locuitori mulţi. Dacă te muţi din Cluj în Bucureşti sau invers nu ai niciun şoc cultural în raport cu sistemul medical. Eu am pacienţi mutaţi din Bucureşti în Cluj, cel puţin pe partea mea de activitate (diabetologia) nu există nicio diferenţă de acces sau de îngrijire. Tot pentru scor egal: stomatologia e probabil similară ca servicii, se pun implanturi dentare şi în Cluj şi în Bucureşti. Probabil diferă preţurile dar diferă şi salariile şi, per total, eu cred că principalii parametri şi impresia generală sunt asemănătoare. Numarul de medici la suta de locuitori poate e chiar identic. N-am cercetat. Dar, în orice caz, e suficient. Depinde mult ce analizezi. Ambele sunt, totuşi, oraşe cu infrastructură medicală bună. Cum e sistemul medical românesc asta e altă poveste. Pentru cei ce vor în notă negativă: dacă nu sunt la fel de bune, sunt la fel de proaste.

4. Aşezarea geografică şi conexiuni. Încep cu transportul terestru. Bucureştiul e aproximativ la 2 ore cu maşina de Marea Neagră şi 3 ore de Delta Dunării (a mi se ierta inexactităţile), din Cluj distanţa e aceeaşi plus Cluj-Bucureşti, care nu e tocmai mică. Nu simţi lipsa asta decât atunci când te muţi din Bucureşti în Cluj, ca mine, şi constaţi că Vama Veche e brusc foarte departe. Consolarea e aeriană. Clujul e conectat bine şi Bucureştiul şi mai bine. Aeroportul e mai mare la Bucureşti, asta e clar, şi destinaţiile mai multe. Dar dacă adaugi doar cele 30-40 de minute de zbor Cluj-Bucureşti iese rezonabil pentru ambele. Într-un ton pozitiv pentru ambele oraşe şi pentru iubitorii de avioane: şi Bucureştiul are Clujul aproape şi invers. Revenind pe pământ, Bucureştiul are în apropiere Valea Prahovei, Clujul are la acelaşi gen de distanţă Maramureşul. Cât priveşte pârtiile, depinde de nivel. Clujul, de exemplu, are el însuşi pârtie de schi de amatori (pe Feleacu) şi Austria mai aproape. Bucureştiul are Valea Prahovei dar are Austria mai departe. Invers, la capitolul băi termale Clujul are la 3-4 ore, Bucureştiul are la el însuşi, la Therme. Din toate acestea, totuşi, majoră ca diferenţă mi se pare apropierea Bucureştiului de mare şi Grecia şi a Clujului de Austria. Cât priveşte clima oraşele sunt foarte diferite între ele. Clujul e un oraş de depresiune, cu foarte mari oscilaţii termice: e posibil ca dimineaţa şi seara să fie foarte frig şi la prânz foarte cald. Bucureştiul e mult mai blând şi unitar. Clima în Cluj-Napoca e un minus şi se vede asta în numărul extrem de mare de afecţiuni reumatologice.

5. Cutremur. Bucureşiul e în zonă seismică, Clujul nu. Bucureştiul deja a avut un cutremur devastator şi altele puternice. Clujul nu. E un parametru ce, într-adevăr, diferenţiază cele două oraşe.

6. Serviciul. Serviciul ne ocupă cea mai mare parte din timpul cât suntem treji. E motivul major de locuit oriunde. Serviciul intră, un pic mai concret, la rubrica oportunităţi care e direct legată de dimensiuni şi puterea economică, ambele în favoarea Bucureştiului. Cred că doar ca IT-ist ai şanse mai mari să ai un serviciu mai bun în Cluj-Napoca. In rest nu văd în ce ramură ar fi Clujul superior Bucureştiului, nici ca medie, nici ca bază, nici ca extremă superioară. Per total cred că la Bucureşti şansa de a găsi un serviciu e mai mare, atât la cele necalificate cât şi la cele mai calificate şi salariile sunt mai mari. Am atins mai devreme nişte categorii. Muzicienii de exemplu au mai multe de făcut în Bucureşti decât în Cluj şi pe acelaşi criteriu şi alte categorii: avocaţii au mai mulţi clienţi, doctorii mai mulţi pacienţi etc.. Dacă eşti asistentă medicală şi Bucureştiul are, spun un număr la întâmplare, 10.000 de asistente iar Clujul are 2.000 de asistente, iese mai bine Bucureştiul. Dacă eşti într-o firmă străină, “corporatist” cum se spune, şi în Bucureşti sunt 10.000 de joburi de corporatist iar în Cluj 2000, atunci Bucureştiul iese mai bine. Dar să nu mă pierd. Cumva partea cu serviciul e la 1, la “oportunităţi” dar l-am pus şi separat.

7. Timpul liber. În afară de serviciu ar mai fi timpul liber şi somnul. Somnului nu-i mai dau bifă că nu cred că se doarme nici mai bine nici mai rău în vreunul din cele două oraşe. Pentru timpul liber depinde depinde ce hobby-uri ai. Dacă citeşti, citeşti oriunde. Dar dintre cele ce impun infrastructură: dacă vrei să alergi, alergi oriunde dar ai mai multe locuri unde poţi alerga în Bucureşti. Dacă vrei să bei o bere, găseşti în ambele oraşe dar sunt mai multe variante în Bucureşti. Concerte sunt în ambele. Eu găsesc că timpul liber se poate petrece foarte frumos şi în Cluj şi în Bucureşti, chiar dacă în Bucureşti variantele sunt cu mult mai multe. Totuşi le dau un 10 ambelor. Dacă tot am pomenit concertele, Bucureştiul are o istorie veche, au fost la Bucureşti şi Michael Jackson, şi Metallica, şi Bon Jovi şi Madonna şi am putea continua. De o vreme a intrat şi Clujul pe hartă şi, din fericire, au început să vină artişti mari şi aici. Eu personal am fost la Dire Straits, Sting, Depeche Mode şi merg şi la Lenny Kravitz. Şi au mai fost destui şi aici, fie la Untold şi Electric Castle, fie cu alte ocazii. De exemplu Beyonce. Clujul e, de o vreme, un oraş al festivalurilor, Bucureştiul e o capitală aflată de mai mult timp pe “circuitul mare”. Şi la vizionări de sport stau bine ambele, ba chiar Clujul are o sală polivalentă mai bună decât are Bucureştiul. Dar să nu lungesc nici aici. E bine în ambele. Şi chiar se merge din unul în altul la ocaziile mari. La teatre de departe Bucureştiul e mai generos, pe de altă parte Clujul are un festival de film. Cinema-urile în schimb nu mai reprezintă vreo problemă nicăieri de când sunt mall-uri cu multiple săli. Malluri sunt douăzeci în Bucureşti şi două în Cluj dar asta nu înseamnă prea mult: dacă vrei să mergi în mall o poţi face în ambele oraşe. Dacă erau 10 într-unul şi 0 în celălălt era rău. Şi, ce să vezi, când am venit în Cluj, in 2005, oraşul nu avea mall-uri. Bucureştiul avea. Bine că a trecut momentul.

8. Chiriile. Acum îmi dau seama că am greşit în paragraful anterior la somn. Somnul e mai scump în Cluj-Napoca. Chiriile sunt mai mari. Chiar sunt mai mari. Şi oferta mai mică. Şi apartamentele mai scumpe. Sunt suficiente date pe net despre preţul mediu al apartamentelor, acum când scriu un apartament banal de 2 camere în Cluj-Napoca e 70.000-80.000 de euro. În Bucureşti probabil iei 3 camere cu aceiaşi bani într-o zonă asemănătoare. Vorbesc de chiriile reale şi preţurile reale, pentru că, altfel, Clujul, oraşul Caritasului, continuă tradiţia cacialmalei şi tot felul de oameni s-au trezit că vând şi închiriază la preţuri exorbitante. Doar că asta se întâmplă doar online, în realitate nici nu vânt şi nici nu închiriază la preţuri exorbitante. Dar chiar şi aşa preţurile reale sunt mai mari în Cluj.

9. Traficul. Aici e subiect lung şi de mare angajament pe Facebookul meu o vreme, o să stau un pic pe subiectul ăsta. Va să zică Barbu Mateescu spune, în articolul către care am trimis referinţa la început, că transportul în comun în Cluj e ok, că el nu merge cu maşina în Cluj şi că orele de maximă aglomeraţie, 7-9 şi 16-18 sunt rele. E o versiune idilică. Dar ce te faci dacă eşti în postura mea, de a fi în trafic exact între orele alea? Să o luăm logic. În ambele oraşe lumea se plânge de trafic. După părerea mea traficul in Cluj e infernal la orele de vârf şi e un mare minus al oraşului. După părerea bucureştenilor traficul în Bucureşti e infernal la orele de vârf şi e un mare minus al oraşului. Acum comparăm, aşa cum am comparat la bune concertele, nişte rele. Care e mai rea din cele două îmi e greu să zic. Dacă stai în Militari şi ai serviciu în Iancului e rău. Cu metroul la ore de vârf e rău. Poate nici nu te poţi urca la Victoriei, dacă ai de schimbat acolo, la ora 8. Iar dacă stai în Cluj 45 de minute pe un traseu pe care în weekend îl faci în 10 şi îţi iese pe zi o oră şi jumătate pierdută…se cheamă că nici aici nu e roz. Mai departe ar fi, în cazul automobiliştilor, cum se conduce. La Bucureşti eu spun că se conduce mult mai civilizat, nu se trece pe roşu, nu se claxonează cât la Cluj. E părerea mea. De fapt trecutul pe roşu nu e părere, am pus cândva mai multe filmuleţe cu semaforul dinspre Titulescu spre Cipariu. Când e aglomeraţie se dă roşu şi nu se opreşte nimeni, toţi se bagă în intersecţie până nu mai pot, fizic. Apoi toate intersecţiile sunt pline şi e ca şi cum s-au desfiinţat semafoarele. E o crasă lipsă de civilizaţie. La Bucureşti eu n-am văzut aşa ceva. Iar la claxoane e greu de cuantificat. Totuşi parametrul major de analizat e timpul pierdut. Cred că e similar în cele două oraşe, doar că în Cluj în 45 de minute înaintezi foarte puţin, ca kilometri. Cât despre transportul în comun, nu ştiu ce să compar: cum merg autobuzele aici nu mai ştiu de foarte mulţi ani pentru că n-am mai mers cu autobuzul, dar am auzit de bine. Metrou Bucureştiul are, Clujul nu. Păcat. Şi mai e taxiul. In Cluj mersul cu taxiul e confortabil, taximetriştii amabili. E un plus. În Bucureşti nu, aşa spun cei mai mulţi. În Cluj, din acest motiv, nu se merge cu Uber. În Bucureşti da, iar Uberiştii, din câte am auzit, sunt şi ei foarte amabili. Asta e ecuaţia corectă a taxiului în momentul în care scriu. La datul restului la taxi: da, cele două oraşe sunt diferite şi e unul din şocurile culturale. În Cluj primeşti la o cursă de 9.2 lei rest un leu de la 10 lei.

10.Siguranţă stradală şi, în general, cum te simţi pe stradă. Aici e mai bine la Cluj-Napoca, o spun direct. La miezul nopţii mergi fără nicio problemă în centrul Clujului. Probabil la Bucureşti nu e chiar aşa. Câini nu sunt în niciunul din cele două. Când erau câini la Bucureşti ai fi putut spune că nici nu încape comparaţie. Cu siguranţă cifrele de tâlhărie pe stradă sunt incomparabile. La fel, şansa de a fi agresat, înjurat etc., cred că e mult mai mică în Cluj-Napoca. Aici s-ar mai putea detalia şi probabil există cifre dar eu mă refer la senzaţii generale. În centrul Clujului e chiar foarte frumos dacă iei în calcul oamenii care îţi intră în raza vizuală, în centrul Bucureştiului e mai divers. În cartiere cred că sunt diferenţe mari. În cartierele rele ale Bucureştiului e mult mai rău decât în cartierele rele ale Clujului. Nici nu ştiu care sunt alea. La Bucureşti ştiu. Pe de altă parte şi Bucureştiul are cartiere întregi de vile şi clădiri vechi unde te poţi plimba în maxim confort la orice oră, sunt zone imense pe unde mă plimb când merg la Bucureşti. Clujul nu are aşa ceva, poate Andrei Mureşanu ar fi un fel de mică mostră a ceea ce sunt cartierele de vile ale Bucureştiului tip Cotroceni, Primăverii etc. Dar ca să nu iasă roman aliniatul, sentimentul de “a fi pe stradă” în Cluj-Napoca e unul foarte pozitiv. În Bucureşti e foarte plăcut în nord şi nu e lăudabil în sud. Iar media nu iese favorabilă comparativ cu Clujul.

11. Aspect, aer general şi turism. Aici povestea e frumoasă şi o încep cu mici descrieri ale oraşelor. Bucureştiul e un oraş de şes cu un centru vechi cu clădiri monumentale, multe din Belle Epoque, vremea când era numit “micul Paris”, alternate (haotic) cu clădiri moderne. Zona e înconjurată de cartierele de blocuri, cu un centru comunist monumental la Unirii ce culminează cu a doua clădire ca dimensiuni din lume: Casa Poporului (Palatul Parlamentului). Mai nou conturată, zona Barbu Văcărescu completează trio-ul (alături de zonele vechi şi zonele comuniste) cu perimetrul de clădiri moderne cu iz de “Defense” sau “Canary Warf”, centrată de Sky Tower şi mall-ul Promenada. Revenind la zona centrală, practic Bucureştiul vechi, ea cuprinde bulevarde mari şi zone ample cu arhitectură cu aer parizian precum Kogălniceanu (Regina Elisabeta), Carol I sau Calea Victoriei. Delimitată de Victoriei, în inima Bucureştilor, centrată de Lipscani, se găseşte aria pietonală numită acum “Centrul Vechi”, cu Carul cu Bere, Stavropoleos, Banca Naţională, Hanul lui Manuc, nenumărate terase şi curţi interioare. Pe întinderea largă a Bucureştiului se găsesc parcuri întinse, multe dintre ele frumos amenajate: Herăstrău (actualmente “Regele Mihai”), Cişmigiu, Tineretului, 23 august. Bucureştiul are un aer de metropolă europeană cosmopolită, încărcată de istorie şi arhitectură dar şi de haos balcanic şi amprentată de comunism. Cluj-Napoca, pe de altă parte, e un oraş universitar de dimensiuni prietenoase, cu aer occidental, aflat pe şi între dealuri, cu un centru reprezentat de două pieţe, Unirii şi Avram Iancu, ce comunică printr-o zonă semipietonală. O mică pietonală este “ascunsă” lângă unul din colţurile Pieţii Unirii: zona Casa Corvin – Piaţa Muzeului. În spatele zonei centrale se găseşte Parcul Central cu lacul Chios şi, tangent parcului, complexul modern format din stadionul Cluj-Arena şi Sala Polivalentă, delimitate, la rândul lor de Someşul Mic. Înspre “verticală” veghează dealul Cetăţuia cu promenada cu panoramă, iar într-o altă laterală a centrului Grădina Botanică. Cam aşa s-ar descrie rapid cele două oraşe, am făcut asta pentru a delimita bine tipul de oraş. Bucureştiul e un oraş mare, oraş-capitală, bogat, complex, zgomotos, viu. Clujul e un oraş mediu, universitar, intim, prietenos. Eu unul îndrăgesc ambele stiluri de oraşe. Dacă ar fi să fac o comparaţie a zilelor necesare pentru a le vizita, eu zic că Bucureştiul e un oraş ce merită cam 3-4 zile pentru a-i simţi pulsul şi a-l cunoaşte în complexitatea lui iar Clujul e un oraş de o zi pentru un turist venit cu unicul scop de a vizita. Bucureştiul nu e în sine un oraş turistic, dar are din plin ce oferi vizitatorilor. Clujul e mai puţin turistic decât Braşovul sau Sibiul dar viaţa ce îl animă, atmosfera studenţească şi festivalurile îi dau adevărata dimensiune. Are farmecul lui. Încheind punctul, eu cred că le putem iubi pe amândouă la fel de mult. Avem pentru ce.

12. Viaţa în cetate. Punctul final e şi cel mai picant. Practic aici mă refer la atmosfera generală: oameni, mentalitate, ce simţi când eşti stabilit. Pentru Bucureşti vorbesc dintr-o combinaţie de amintiri cu desele vizite la familia mea din Bucureşti sau cu ocazia întrunirilor medicale fixate acolo. Pentru Cluj vorbesc din postura de locuitor. Oraşele sunt foarte diferite. Foarte. Merg numeroase subpuncte aici dar le iau cursiv. Mai întâi ca şi impresie generală clujenii sunt extraordinar de mândri de ei, au un patriotism local extrem de puternic. Bucureştenii nu, ei de obicei îşi denigrează oraşul. Mai apoi clujenii au prostul obicei de a detesta Bucureştiul, cel mai adesea în necunoştinţă de cauză. E chiar un fel de tradiţie în a denigra Bucureştiul şi sudul. De ce se întâmplă asta nu ştiu dar e păcat. Invers nu se întâmplă, dimpotrivă, bucureştenii şi locuitorii sunt deschişi şi n-au complexe de superioritate faţa de provincie. Pentru bucureşteni provincia e ceva care oricum trage spre Bucureşti, un fel de loc de vacanţă, de evadare, e şi locul de unde provin foarte mulţi din prietenii lor. Trecând peste raportarea la alte zone, viaţa propriu-zisă e marcată şi ea de diferite trăsături pe care le poţi vedea când vine vorba de servicii, muncitori, ghişee etc. La Cluj te simţi mult mai confortabil în tot ce înseamnă contacte umane: taximetrişti, ospătari, funcţionari. Am avut şocul ăsta cultural la venirea la Cluj, a trebuit să-mi fac transfer între spitale şi nu prea înţelegeam de ce sunt toţi aşa amabili aici. Tot din primele şocuri, spunând în Cluj că mă mut din Bucureşti, am dat brusc de partea cu detestatul Bucureştiului, era ca un curent filosofic local. Ce au oamenii ăştia cu Bucureştiul îmi e greu să înţeleg, doar Ikea şi câte un concert mai pot descreţi fruntea unui clujean când vine vorba de Bucureşti. Dar fie şi aşa, te obişnuieşti şi cu asta. Apoi e partea de minorităţi. Clujul are minoritate maghiară. E ceva pozitiv. Bucureştiul nu se poate lăuda cu ea. Eu personal am foarte bune colaborări şi chiar o prejudecată pozitivă când e vorba de cei măcar un pic unguri. Iar convieţuirea e extrem de bună. Ce-o fi fost pe vremea cu băncuţele tricolore, sincer, nu ştiu, dar Clujul în care locuiesc de atâta timp nu are nicio legătură cu nimic din ce s-ar putea numi conflict sau tensiune. Nu există aşa ceva. Aş fi simţit în atât de mulţi ani. Ba dimpotrivă. Apoi aspectul hărnicie. Pare că oamenii sunt mai harnici aici, în Cluj. Dar poate mă înşel. Chiar dacă vorbesc mai lent şi cu “no”. Dar cu mai puţine dezacorduri şi fără “decât” şi “după” puse aiurea. În piaţă nu poţi auzi în Cluj-Napoca: “e 5 lei merele”. Apoi mai e ceva foarte interesant cu privire la atmosfera la serviciu. Mi se pare că în Bucureşti există un puternic spirit al competiţiei, aici nu se simte. Aici parcă există un pic de competiţie în a te lăuda cu mai mult confort în viaţă. Asta cred că e ceva un pic occidental. Dacă e să rezumăm la cuvântul “stres”, în mod clar stresul e mai mare în Bucureşti.

No, asta fu povestea. Eu zic că-s oraşe foarte “faine” Clujul şi Bucureştiul. Diferite, parcă chiar complementare. Clujul e mai “de fiţe”, cochet, occidental, universitar. Bucureştiul e metropolă, cu extreme puternice, capitală europeană în orice sens al cuvântului, cu specificul ei. După mine, două oraşe foarte “iubibile” dacă ai ochi pentru ele.