Dr. Adrian Copcea

Blog şi articole medicale

Legătura dintre filmul ‘Hitch’, nutriţie şi croissant

Scrie un comentariu

E de început acest articol pe alocuri autobiografic cu o frază banală: şi nutriţioniştii mănâncă. Tema e destul de exploatată: uneori ca banc (cel cu popa), uneori câte o publicaţie găseşte bun subiectul pentru un articolaş online, uneori ce mănâncă nutriţioniştii e important pentru cei ce vin la ei, aici e un oarece consens în a considera că un nutriţionist cu o obezitate extremă nu e credibil (deşi aş obiecta că ar putea fi un foarte bun nutriţionist pe o patologie oarecare, diferită de obezitate). E clar că există o logică a felului cum îşi aleg oamenii sfătuitorii în ale nutriţiei: unii vor nutriţionistul pe post de model, fie că e vorba de manechine, vedete, culturişti etc. E o realitate. Alţii îl vor pe post de specialist. Dacă se poate şi ambele, e şi mai bine. Doar că e foarte rar. Alţii cad în tot felul de poveşti şi manopere de marketing. Eu n-am genul de pacienţi care mă caută pentru că aş fi un model, asta nu pentru că n-aş putea fi un model (mai degrabă pentru corporatişti, pentru că meseria mea nu diferă cu mult, lucrez de pe un scaun în majoritatea timpului) dar pentru că niciodată nu fac caz de ce mănânc şi cum mănânc, pur şi simplu nu-mi stă în fire şi nu mi se pare că e de vreun interes pentru pacientul din faţa mea. În plus e şi mai greu să fiu model pentru că în majoritatea timpului mă ocup de boli pe care eu personal nu le am.

Dar să revin la subiect: Hitch şi nutriţia. Hitch e acel film în care Will Smith învaţă bărbaţi nepricepuţi în ale seducţiei ce să zică, ce şi cum să facă pentru a-şi cuceri aleasa şi chiar reuşeşte, cu foarte mici excepţii. Uneori nu ies contextele şi cuvintele aşa cum trebuie. În final concluzia lui e: “basic rules? There are none…”. Revăzând de curând filmul şi ultima replică mi s-a făcut instantaneu conexiunea cu ce facem noi în nutriţie. Stabilim reguli, ne ţinem de ele, de cele mai multe ori merge, uneori nu merge, uneori au succes cu totul alte demersuri decât am fi crezut. E un fenomen Hitch-Albert-Allegra.

Ideea acestui (mult zis) articol mi-a venit după un concediu recent în care am abuzat de croissante şi salate de fructe dimineaţa. Pentru că aşa era acolo unde am fost micul dejun. Ştiu, acum mi-am pierdut 99% din potenţialii pacienţi. Asta nu e aşa rău, îmi rămâne mai mult timp pentru blog. Dar surpriză. Cu toate croissantele (au fost şi zile cu 6-7 dimineaţa) am slăbit 2 kg în 10 zile. Acum s-au pierdut şi ultimii 1%. Sau poate am recuperat 50%. Care ar fi concluzia? Tentaţia ar fi să spun ca Hitch…”basic rules? There are none…”. Dar poate greşesc…

De fapt ce scriu acum e versiunea relaxantă a articolului; “alimente care slăbesc şi alimente care îngraşă” care va veni, doar că îl scriu într-un stil post-vacanţă.  Va să zică croissantele slăbesc? Sau cum? Ce alimente slăbesc? Până la articolul serios aş spune că o foarte bună concluzie ar fi că: “nimic nu slăbeşte, nimic nu îngraşă”. Apoi m-aş contrazice singur spunând că legumele sigur nu îngraşă. De fapt unde e secretul? Răspunsul e simplu şi, poate, dezamăgitor: e în ansamblul a ceea ce se întâmplă cu hipotalamusul nostru. Ştiu că am scris un cuvânt urât, hipotalamus, dar acolo se dau semnalale de îngrăşat şi slăbit. Acolo e ceea ce se numea în trecut: “centrul foamei şi saţietăţii”. Hipotalamusul primeşte semnale nu doar de la croissant ci de la tot contextul vieţii noastre: alimentaţie, odihnă, sport, boli, ba chiar şi de la istoricul nostru nutriţional (sunt destule diete care “lasă cicatrici” pe hipotalamus, am mai spus-o). Dacă croissantul e în vacanţă şi urmat de relaxare şi nenumăraţi kilometri de plimbare el dă un fel de semnale. Dacă e prima masă într-o zi stresantă la birou atunci dă altfel de semnale. Ăsta e răspunsul. Mai departe pe fir vin întrebările asupra cărora pe Internet planează tot felul de teorii. Contează caloriile? Da, contează. Contează sportul? E adevărat că sportul nu slăbeşte? Da, contează. Nu, nu e adevărat. E adevărat că scos din orice context să “arzi” 100 de kilocalorii cu un oarece sport e cam puţin din totalul caloriilor zilei, fie ele 1500 sau 2000. Şi e extrem de uşor să mănânci de 100 de kilocalorii, îţi ia două secunde. Dar, pe de altă parte, sportul acţionează prin multe alte mecanisme decât caloriile. De exemplu sportul e un modulator epigenetic. Contează că mănânci fructe? Că mănânci dulciuri? Da, contează. Dar contează doar în context. Dacă le mănânci şi slăbeşti cu ele e bine, nu? Am scris destul despre teoria “fructele îngraşă”, o teorie care a picat ca la implozie în faţa lui Haplea Fructaliu, omul real care mânca tone de fructe şi era piele şi os. Dar ca să nu creez prea multă bucurie, mai e o întrebare. Poţi mânca orice şi oricum şi slăbi? Din păcate nu. Ce am spus înainte e doar că nu poţi lega superficial un aliment sau ingredient sau chiar comportament de un fenomen mult mai larg care implică genetică, sistem nervos, endocrin, metabolisme, psihologie, obiceiuri, sport, cultură, context. Succesul în nutriţie de fapt o aliniere de astre. Dacă nu mi-am luat până acum copyright pe expresia asta mi-l iau chiar acum.

Deci? Reguli de bază în nutriţie? Poate că spune Hitch că nu sunt, dar o spune după o lungă carieră în care pe baza regulilor a obţinut rezultate foarte bune. Nu în nutriţie, dar cam pe-acolo. Nutriţia funcţionează după reguli. Cu sau fără croissant şi fructe.

Comentarii la articol: (pot fi publicate anonim, dar necesita email, care nu va fi publicat)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s