Dr. Adrian Copcea

Blog şi articole medicale

Nervosul de pe Facebook în traficul clujean

Scrie un comentariu

Azi în faţa unei şcoli, pe o străduţă clujeană lăturalnică, pe care mă aflam şi eu, s-a  format la una din orele de vârf o coadă de maşini pe o bandă, staţionând întru aşteptarea copiilor. Peisajul e obişnuit pe acea stradă la acea oră. Practic strada se blochează la ora luării copiilor. Cealaltă bandă încă era “permeabilă”. La un moment dat se aude brusc un zgomot de roţi frecate de asfalt combinat cu zgomot de motor turat şi accelerat. O maşină izbucneşte de după coada de maşini staţionate şi accelerează nebuneşte. La 2 secunde aceeaşi maşină, care practic depăşea coloana staţionată, frânează brusc bot în bot cu o maşină de pe sens opus, care avansa în ritm normal pe singura bandă pe care se putea avansa. Aşadar erau acum faţă în faţă pe bandă un Golf negru, curat, al celui ce venea pe banda liberă şi o maşină veche gri, ce depăşea coloana staţionată, care ocupa banda. Banda de pe care izbucnise nervosul, aflat acum oprit pe contrasens, cu frâne puternice şi nu la mai mult de 2 palme de Golful negru regulamentar. Scena se întâmpla exact în faţa porţii şcolii, în văzul a cel puţin 30 de părinţi aflaţi acolo. Şi stau cele două maşini faţă în faţă preţ de 3-4 minute, timp în care părinţii de pe trotuar se uită sideraţi la nervosul ce s-a avântat să confrunte realitatea dură a acelei ore cu o fermitate ieşită din comun. Practic soră cu prostia. Golful negru stă fix, nu dă nici un centimetru în spate. Nervosul la fel, e fix, bot în bot cu Golful. La un moment dat nervosul iese din maşină, se ridică lângă maşina lui, agitat nevoie mare şi scoate…un telefon. Şi sună omul. La autorităţi. Probabil la 112 sau la Poliţia Locală, habar n-am. Şi începe să răcnească în telefon ceva de genul: “sunt aici, pe strada cu şcoala” apoi pauză (probabil îl întrebase cum se cheamă strada), apoi continuă: “…ăăăăă, nu ştiu cum se cheamă strada, strada cu şcoala….tocmai am blocat-o, da, eu am blocat-o, ştiţi, e blocată banda şi eu am depăşit şi am blocat traficul”….apoi continuă în felul ăsta, cumva vizualiza şi el episodul şi povestea la 112. Lumea în tot timpul ăsta se uită ca la televizor. O doamnă chiar îi răspunde la un moment dat: “da, domnule, noi suntem parcaţi pe banda aia că nu avem curaj să ne lăsăm copiii singuri pe stradă, uite, îi luăm cu maşina”. La un moment dat se deschide portiera la Golf. Nervosul cu telefonul în mână avansase un pic spre Golf, nu foarte mult, nu departe de maşina proprie. Din Golf iese un domn la aproximativ un metru şi nouăzeci. Mult, în orice caz. Îmbrăcat bine. Kilograme: multe, dar genul bine făcut. Calm, de un calm impresionant. Şi începe să meargă spre omul nervos, care era cam la un metru şaizeci, nu mult mai mult. Şi merge omul înalt calm, calm de tot, ca într-o reluare. Apoi contact vizual cu micuţul. “Nasol moment”, îmi zic în gând, “a sfeclit-o nervosul”. Între timp, în timp ce ăl înalt avansează calm spre celalalt, micuţul face, discret, o piruetă şi o ia în spate, în retragere. În timpul ăsta îşi continuă, dar un pic mai crispat, discursul: “păi ştiţi, înţeleg că îşi iau copiii de la şcoala…am fost şi noi copii…dar ştiţi, sunt aici blocat, stau aici o oră…nu pot ieşi de aici….”. În fine, atât am prins, mi-am văzut de ale mele. Trecuse momentul culminant, sigur nu s-a lăsat cu bătaie, nervosul o dăduse în “la minor” cum se zice în muzică. Între timp lumea îşi lua copiii şi pleca, deblocând strada, evident. Fără final spectaculos. Totuşi, sper eu, cu o amendă pentru agitatul cu frâne pentru apelarea stupidă a numărului 112. Nu că n-ar avea dreptate omul că se blochează strada, aşa e, se blochează. Dar nu era chiar aşa o filosofie, era purul ghinion de a fi la ora aceea pe strada aceea. Dacă n-ai informaţia asta şi intri la ora 16.00…ai intrat în capcană şi gata. Dar de aici până la filme de acţiune cu scrâşnete de roţi terminate uşurel, cu un telefon la 112, în văzul publicului, şi o retragere în forţă lângă portiere proprie…nu e chiar o continuare demnă de Chuck Norris-ul care părea că va izbucni din curajoasa maşină.

Ce e cu povestea asta, că e ceva, că altfel n-aş fi scris. Păi nervosul ăsta e ăla care înjură pe Facebook în subsolul postărilor: “să vezi ce fac eu cu x de la partidul y, 3 generaţii de după el o să mă pomenească”, ştiţi cum e pe Facebook, cu sânge, dramă, tragedii, genocid. Şi apoi îl vezi în mărime naturală, 1.60, agitat pe toate direcţiile busolei şi în marche-arriere rapid la contactul cu realitatea. Cam ca în povestea cu politicianul din avion la care s-a dus un prezentator de radio foarte supărat pe el să-i zică nasoale şi nu i-au ieşit…s-a stins totul într-o conversaţie paşnică de genul: “sunteţi rău, faceţi mult rău ţării”, şi politicianul i-a răspuns: “dar de ce credeţi asta?” şi apoi prezentatorul s-a derutat şi nu i-a mai ieşit uzuala 1+1. Nu că n-ar fi avut dreptate şi prezentatorul.

Final. Lumea virtuală e una, aia reală e alta. Cu volan şi frâne omul ăsta era una, în mărime naturală, faţă în faţă cu un om înalt şi care păşea apăsat şi fără cea mai mică ezitare spre el…alta. Se vede treaba că oamenii de acţiune sunt de acţiune iar cei de debate sunt de debate. Ăsta era om de debate, s-a pierdut repede la scena de luptă. Exact ca durii comentatori de pe Facebook. Altfel oameni mediocri, simpluţi, poate nu foarte înalţi, poate nu prea bine făcuţi dar care, la nevoie, îşi ştiu limitele, trebuie doar să le iei din faţă tastatura sau volanul.

Comentarii la articol: (pot fi publicate anonim, dar necesita email, care nu va fi publicat)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s