Dr. Adrian Copcea

Blog şi articole medicale

Pascal Bruckner, Groparu şi euroscepticismul meu

Scrie un comentariu

Să explic titlul. Nu, nu mă agăţ de celebrităţi, unele din sentimentele mele de locuitor al României şi Europei -care cu siguranţă nu sunt doar ale mele- au mult de-a face cu ce se întâmplă în ciocnirea asta de civilizaţii pe care o trăim în timp real. Despre asta a vorbit recent Pascal Bruckner la Cluj, iar Radu Băzăvan, în versiune “Groparu.ro” pe net, a scris un articol în care din memorie a reprodus principalele idei din prelegere. Temele principale sunt Europa şi ce se întâmplă în Europa în prezent, jocurile de forţe în care sunt implicate Rusia, Islamul şi, mai ales, Europa însăşi. Acesta este articolul de sinteză, absolut dens şi clar, eu nereuşind să ajung la conferinţa respectivă chiar mă bucur că a fost Radu şi a scris aşa: http://groparu.ro/dusmanii-europei-dupa-pascal-bruckner-islamul-radical-si-rusia/.

De ce scriu şi eu, fără să fi aprofundat domeniile în vreun fel special: pentru că şi eu ca şi mulţi alţii avem sentimente şi percepţii legate de faptul că trăim de o vreme într-o europă cu atentate, cu brexit, cu “val de imigranţi” (sau cum se zice oficial şi politically correct), cu cruci de pe bisericile din Santorini tăiate pe ambalajele de la Lidl ca să nu ofenseze minorităţi, cam cu tot ce ştiţi şi voi din viaţa de zi cu zi pe care o trăim. În raport cu toate evenimentele recente nu poţi rămâne indiferent, e imposibil să nu vezi că Europa se degradează într-un fel de sinucidere şi e imposibil să n-ai o reacţie dacă te interesează cât de cât lumea în care trăieşti. Mai precis vorbind Europa în care trăieşti. Reacţia mea, însă, vizbilă în cele câteva postări de Facebook unde m-am mai exprimat în mediu restrâns, n-a fost niciodată bine primită şi a fost mereu taxată ca “euroscepticism” când, de fapt, era o nostalgie după o Europă pe care o iubesc şi pe care chiar n-aş vrea să o văd ştearsă de pe faţa pământului ca civilizaţie şi imperiu, aşa cum au păţit destule. Cam ăsta e “euroscepticismul meu” la rădăcină. Au fost pe planeta asta şi imperiu roman, a fost odată ca niciodată o mare Macedonie a lui Alexandru cel Mare care a cucerit Orientul Mijlociu până spre India dar din care au rămas două regiuni cât câteva judeţe prin colţul Greciei; a fost cândva şi un mare imperiu tătar care a ajuns o nu prea dezvoltată Mongolie. Cam asta aş vrea să nu se întâmple cu Europa. Când zic Europa mă gândesc la Europa şi nu la UE, pentru că Europa e şi cu ţări nordice UE sau non-UE, e şi cu Elveţia, e şi cu bucăţele din fosta Iugoslavie care sunt sau nu în UE, e şi cu România noastră, chiar aşa, în halul în care e ea acum. Nu e nevoie de multe argumente ca să asimilăm ideea că România e o ţară europeană, cred că e suficientă limba, pentru început. Şi bine că e şi “oficial”.

Euroscepticismul meu e de fapt tristeţea că o suprastructură numită UE nu face ce simt eu ca european că ar trebui să facă: nu întăreşte “imperiul european” ci, dimpotrivă, mi se pare că pe alocuri îl slăbeşte. Euroscepticismul meu e tristeţea de a vedea Europa vulnerabilă şi dezlânată.

Ce spune Pascal Bruckner are de-a face suficient de mult cu ce am scris mai devreme şi cu ce simt şi eu ca cetăţean că se întâmplă. Exista o luptă ideologică în Europa, ăsta e războiul modern. Duce lupta asta şi Europa (dar în sens de autogol, aş zice, şi nu doar eu o zic), o duce şi Putin, o duc şi islamiştii (cei care o duc, nu cei integraţi şi care sunt, de fapt, europeni exact ca dobrogenii noştri). Apoi există o luptă numerică. Nu poţi să nu iei în calcul, într-o lume pestriţă, care e raportul de natalitate şi de migraţie. Mai există o luptă de civilizaţie şi ştiinţă pur şi simplu. Contează mult cât eşti sau nu de aproape de vârful ştiinţei. A contat dintotdeauna. Bruckner pune foarte bine parametrul ştiinţă în ecuaţia jocurilor de forţe ale marilor imperii actuale: ruşii sunt depăşiţi, arabii sunt şi mai depăşiţi, chinezii sunt foarte avansaţi şi, vorba lui, ar trebui ca copiii noştri să înceapă să înveţe chineză. Întâmplător fiul meu chiar are un opţional de chineză la şcoală şi chiar merge la el. Apoi mai există lupta armată. Cu parametrii ei precişi. Şi există, desigur, religia şi implicaţiile ei. Aici Bruckner vede şi se referă clar la fragmentarea islamului, aşa cum vede şi la ceilalţi parametri impactul: unele populaţii se integrează, unele nu, unele se raportează în mod extremist la religie, altele nu…şi tot aşa într-un tablou mare şi clar.

Cam asta e în prelegerea lui Pascal Bruckner, desigur, într-o versiune consistentă şi profundă. Dacă aş fi scris eu astfel de idei aş fi fost pus la perete rapid cu “eşti un eurosceptic”. De fapt de asta am şi scris articolaşul, ca să explic că “euroscepticism” nu înseamnă să emiţi o critică, oricare ar fi ea, la adresa Europei. Hai să fim şi un pic eurolucizi, uite că am găsit şi un termen pentru starea mea. Iubim Europa şi vedem că nu e tocmai în formă. Mulţi dintre noi iubesc şi ideea de UE, mie îmi cam scapă, dar pot înţelege că unii asimilează “UE” cu ideea de întăritor al Europei. Bruckner vede un liant în prezenţa duşmanilor comuni. Eu aş vedea unul în nişte “valori europene” un pic mai concrete. Pentru mine Europa, în porţiuni UE sau non-UE, are printre valori spitalele şi infrastructura (autostrăzi, trenuri etc.). România nu le are. Cred că decât să ne tot batem în idei, dacă veneau francezii şi nemţii şi făceau autostrăzi şi spitale în România orice discuţii pe tema “euroscepticismului” ar fi fost pur şi simplu stupide. Când însă ne vin reguli de sus referitoare la condiţiile din penitenciare în timp ce familiile ne mor în spitale cu aer de Ev Mediu avem totuşi un pic de drept la euroscepticism. Da, ştiu, trebuie noi să le facem, ei dau banul dar nu ne înmoaie posmagii. Ştiu şi aud mereu idei din sfera asta, dar nu mă impresionează. Ideea e că dacă Europa vrea să fie puternică ar putea să-şi întărească nişte seturi de valori suficient de concrete în teritoriile ei, astea care sunt şi cu populaţiile care o compun. Inclusiv cu noi. Pentru că noi suntem şi am fost dintotdeauna filoeuropeni din simplul motiv că suntem europeni. Europa e un loc fantastic de pe planeta asta. Poate o să vină cândva momentul să ne observe şi mai-marii Europei. Desigur, dacă îi interesează. Până una alta bine că suntem doar în război ideologic şi ne batem în filosofii. Dar mai sunt câteva lupte pe alte planuri pe care n-ar fi rău să le ducem cu cap. Noi, Europa.

Autor: Copcea Adrian

Medic primar diabet, nutritie, boli metabolice. Director medical Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca.

Comentarii la articol: (pot fi publicate anonim, dar necesita email, care nu va fi publicat)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s