Dr. Adrian Copcea

Blog şi articole medicale

Mit sau adevăr în serialul “Broken Brain”. Medicina funcţională şi psihonutriţia

Scrie un comentariu

O semnalare pe Facebook m-a îndrumat către un website BrokenBrain.com ce difuzează în aceste zile, într-o manieră originală, un serial de documentare ce abordează patologia modernă a psihicului dintr-o perspectivă “holistică”, “funcţională”, “integrativă”, mai precis abordează bolile moderne ale psihologiei şi psihiatriei dintr-o perspectivă “alternativă”, “complementară”, cu largi implicaţii ale domeniului nutriţiei. Serialul e coordonat de un medic de familie, Mark Hyman, director al Cleveland Clinic Center for Functional Medicine, un medic cu o puternică activitate editorială şi de imagine în spiritul american “doctor Oz” (cu care şi colaborează). Serialul de documentare se numeşte “Broken Brain” şi este disponibil spre vizionare într-un timp limitat, prin acces de pe email şi doar în formula: “un episod pe zi”. O astfel de prezentare mi-a permis, cu această clară şi intenţionată limitare a vizionării (demnă de un manual modern de marketing), să vizionez 30 de minute din episodul 4, cel dedicat autismului, şi o oră din episodul 5, cel dedicat anxietăţii şi depresiei. Suficient mie ca medic şi specialist în nutriţie pentru a-mi forma o părere, pe care o expun în continuare.

Medicina funcţională: concept şi definiţie

Serialul Broken Brain are o serie largă de invitaţi cu activităţi din sfera “medicinei funcţionale”, o “medicină” mai greu de definit dar care caută să abordeze dintr-un “unghi original” afecţiunile, şi anume explorând cauze mai profunde ale bolilor şi abordându-le din alt unghi. Institutul de Medicină Funcţională, în cadrul căruia doctorul Mark Hyman ocupă o poziţie de vârf, îşi descrie activităţile pe website ca o serie de iniţiative de “transpunere a progreselor ştiinţifice în aria genomicii, epigeneticii, nutriţiei şi stilului de viaţă în soluţii pentru problemele largi de sănătate”. Definiţia medicinei funcţionale ce rezultă din descrierea instituţiei e, cu siguranţă, în sfera unui mai larg concept al medicinei “integrative”, pe care eu prefer să o descriu ca “interdisciplinară”, “multidisciplinară” sau “transdisciplinară” fiind vorba de ramuri medicale clare precum genetica, nutriţia, psihiatria, gastroenterologia. Termenul “funcţional” doreşte, practic, să adauge o nouă dimensiune şi o abordare din alt unghi, iar adepţii acestei “metode” medicale afirmă că abordarea unora din patologiile medicale clasice poate fi şi diferită de “medicina clasică”, mizând pe un alt tip de “cauză-efect”. Spre exemplificare, serialul afirmă clar conceptul prin ideea că bolile psihice ar fi, de fapt, o manifestare a unor fenomene mai profunde precum nutriţia sau mediul şi nu o entitate “pur psihică”, mai exact cauza bolilor psihice e posibil să se găsească nu în creier ci în afara lui. Apare şi negru pe alb in serial ideea: “medicina nu caută în această patologie acolo unde trebuie”. Există, cu siguranţă, grade de realitate uşor obiectivabile dar şi ipoteze de pionierat ce e posibil să fie verificate în viitor în această afirmaţie: poate autismul e o boală epigenetică contractată intrauterin, poate depresia e o stare de proastă nutriţie a creierului, dar cu siguranţă interacţiuni între microbiom şi depresie există, interacţiuni între nutriţie şi bolile psihice există. Cumva această medicină funcţională se adresează intersecţiilor, dând o altă “pistă” de cauză-efect dar şi alte piste terapeutice, de exemplu dietele de excludere. Spre exemplu unii din cei intervievaţi în documentar semnealează efecte ale dietelor fără gluten în depresie, ba există chiar o pacientă cu testimonial.

Realităţi de necontestat în intersecţiile bolilor moderne

Epidemia de “broken brains” e de fapt întregul spectru de boli psihologice si psihiatrice moderne, larg răspândite, ce se suprapune peste o perioadă modernă în care regăsim şi alimentaţie proastă, şi stres, şi sedentarism, şi un mediu poluat, industrializat, ostil. Legăturile temporale între bolile moderne ale planetei sunt clare. Legăturile fiziopatologice mai puţin, dar sunt plauzibile şi capătă tot mai multă substanţă. O parte din substanţa comună e dată de diferite intersecţii deja probate de medicină. Chiar şi documentarul merge pe o pistă absolut clară ce leagă INFLAMAŢIA de o serie largă de boli. În inflamaţie, afirmă documentarul şi o face corect, găsim o verigă comună pentru boli din ramuri ce nu par înrudite la prima vedere dar ce, totuşi, împărtăşesc această verigă comuncă: spre exemplu obezitatea e boală inflamatorie, depresia la fel, ba chiar afirmă Hyman că practic toate bolile psihiatrice au o latură inflamatorie. Apoi intră în discuţie IMUNITATEA, încă un element comun patologiilor moderne, un element aflat, de asemenea, la intersecţie. Exemplu tiroiditei Hashinoto şi al corelaţiilor psihologice este adus în prim plan în episodul 5 al serialului. În sfera imunităţii intră impactul unor nutrienţi precum celebrul GLUTEN. Dietele fără gluten sunt deja studiate prin prisma unui potenţial impact asupra bolilor cu componentă imună / autoimună. Nu în ultimul rând şi poate la fel de important este MICROBIOMUL, şi în sens mai larg patologia intestinală. E deja de notorietate comunicarea între intestine şi creier şi tot mai cunoscută şi legătura între flora intestinală şi patologia psihologică/psihiatrică. NUTRIŢIA, ca element unificator al majorităţii dacă nu tuturor elementelor de intersecţie, precum cele mai sus enumerate, vine atât cu “impulsuri” externe, de mediu, precum alergeni, toxine (glutenul e un alergen alimentar), dar vine şi cu “materia primă” din care e fabricat corpul uman şi, foarte important, din care sunt fabricaţi neuromediatorii şi toate substanţele prin care organele şi sistemele noastre comunică între ele. GENETICA, într-un alt registru, vine cu o componentă cu totul fascinantă mai ales în această epocă de pionierat a EPIGENETICII, care a adus un element extrem de important ce dă o cu totul altă lumină mediului şi nutriţiei: avem gene a căror expresie depinde de mediu. Am explicat într-un alt articol că o ilustraţie a acestei ramuri sunt cancerigenii, de exemplu fumatul care este un factor clar de risc pentru cancerul pulmonar. Practic fumatul sau alimentele cancerigene “descătuşează” unele gene rele şi le lasă să se manifeste, în această sferă vorbim de epigenetică. Nu în ultimul rând estimez că o atenţie deosebită va primi în viitor perioada intrauterină prin prisma nutriţiei şi epigeneticii. Adăugăm acestei liste INFECŢIILE şi avem un tablou larg.

De unde aparenta repulsie a ştiinţei pentru ipotezele “alternative”?

 

Aici aş spune că nu e vorba de nicio repulsie. Ştiinţa are perioade în care descoperirile sunt “incipiente” apoi etape în care “avansează”. Medicii au versiuni standardizate de experimente, medicina are propriile limite etice în a testa ipoteze. Însă ipotezele pot deriva din observaţii. Iar observaţiile pornesc de la mecanisme, ajung apoi în diferite stadii de “ipoteză” şi în final ajung să fie probate. Există o “pauză de confirmare” între o ipoteză şi momentul când ea se confirmă. Am făcut această întortocheată explicaţie spre a explica de ce, de exemplu, formularea unei ipoteze precum: “dieta fără gluten este benefică în depresie” are de parcurs nişte paşi până când o astfel de intervenţie să devină linie de tratament în “medicina clasică”. Medicina funcţională insă se situează automat în zona de “vid” sau “pionierat” în care observaţiile pot confirma. Dar, să spunem şi asta, pot şi infirma. Practic nu există decât o singură medicină.

Concret: ce e în Broken Brain? Medicină sau alternativă la medicină?

 

Percepţia mea de spectator e că abordarea “funcţională” aduce răspunsuri “de alt tip” decât medicina clasică unei problematici ce cuprinde depresia, anxietatea, schizofrenia, autismul, ADHD-ul, demenţele etc.. Sunt convins că majoritatea spectatorilor vor percepe drept “mai bune” abordările, întrucât ele se prezintă ca fiind mai profunde, cu mai puţine efecte secundare, iar documentarul abundă în referiri la eşecuri sau efecte secundare ale tratamentelor medicamentoase. Practic are sens ca un astfel de documentar să lase o astfel de impresie. În sprijinul ideii se aduc referiri largi şi concrete la nutriţie şi la zone de tratament ce “scapă” medicinei clasice. În acest sens revin periodic referiri la abordarea bolilor psihice prin intervenţii nutriţionale de excludere sau a unor intervenţii de tip nutriţie “antiinflamatorie”. Ca medic nutriţionist găsesc acceptabilă şi binevenită abordarea. E practic vorba de neuronutriţie şi psihonutriţie, pe care le definesc separate. Ce găsesc discutabil e nivelul de evidenţe ce se aduce în sprijinul ideii, iar acesta, după cum am explicat mai sus, nu e încă suficient de larg. Pe de altă parte unele descoperiri pornesc de la observaţii. De ce să nu testăm ipoteza conform căreia o dietă fără gluten ar avea efecte antidepresive?

Elemente de psihonutriţie şi neuronutriţie în Broken Brain

 

Practic documentarul e o pledoarie la anumite tipare nutriţionale cu potenţiale efecte în bolile psihice, la fel cum e şi un furnizor de ipoteze nutriţionale şi epigenetice pentru unele patologii. Ca medic nutriţionist am regăsit numeroase ipoteze şi abordări moderne ale nutriţiei în serial şi nu am găsit formulări aberante. E de testat implicarea unor nutrienţi în patologia neurologică şi psihiatrică, atât prin prismă “nutriţională clasică” cât şi epigenetică. Nimic de reproşat în îndemnul la dozaje de vitamina B12, acid folic, vitamina D, toţi nutrienţi legaţi de patologii din sfera neuropsihică. Nimic de reproşat în îndemnul la bilanţ tiroidian, e un screening pe care cu toţii îl putem face. Nimic de reproşat cu privire la incriminarea dietei occidentale, denumită aici sugestiv SAD diet, ca acronim pentru “Standard American Diet”. În plus pe o lungime de undă recomandarea unei nutriţii cu alimente integrale, mai puţin procesate. Pe aceeaşi lungime punerea la colţ a dietelor fără grăsimi. Eu unul nu recomand în practică (aviz amatorilor de Dukan) diete complet “degresate”. Ce rămâne de testat în dietele „Broken Brain” sunt diferitele diete de excludere pe care le propun în diferite afecţiuni: dieta fără gluten, dieta fără cazeină. De asemenea tiparele „paleo” şi „autoimmune paleo” sunt doar într-un stadiu de „ipoteză” în ştiinţa mare, dar nimeni nu poate opri pe cineva să ţină o astfel de dietă. Cineva chiar afirmă că ar fi publicate în medicină cazuri de schizofrenie ce s-au remis la dietă fără gluten. De văzut. Tot ce am descris mai devreme sunt zone de pionierat în nutriţie în care diferite tipare nutriţionale ar putea fi testate în diferite afecţiuni. Şi poate chiar ar avea efecte bune, serialul aduce exemplele bune în prim-plan. Generalizarea însă trebuie făcută cu precauţie.

Aşadar: adevăr sau păcăleli?

Cred că e de privit cu precauţie un astfel de serial şi luat ce e bun din el. Nu e nimic rău în a avea o nutriţie mai bună. Nu e nimic rău în a face bilanţurile medicale. Ce e de luat cu precauţie e generalizarea unui tip “alternativ” de intervenţie într-o anume patologie. Astfel de abordări rămân a fi demonstrate. Încă nu ştim dacă vor confirma sau nu. Poate că da. Unele exemple există. A nu se uita, totuşi, că aici e vorba de intervenţii medicale şi sub supraveghere medicală. Dincolo de filosofia pionieratului şi experimentului, greutatea “medicinei funcţionale” e, totuşi, cuvântul “medicină” din ea.

Comentarii la articol: (pot fi publicate anonim, dar necesita email, care nu va fi publicat)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s